Anulare raport de investigare accident feroviar. Act administrativ. Vătămare a intereselor legitime, prin omisiunea pârâtului de a cuprinde în acesta concluziile referitoare la starea tehnică a locomotivei

Sentinţă civilă 127/CA din 29.01.2015


Prin sentinţa civilă nr.127/CA  din 29.01.2015, pronunţată în dosar nr.4449/62/2014 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C N C F C.F.R.-S.A prin Sucursala RCF B în contradictoriu cu pârâta A F R- O I F R.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că în urma producerii accidentului feroviar din data de 21.12.2013, ora 19,05 pe secţia de circulaţie B-S, între halta M şi staţia CF V, la km. 282+500, fir I prin deraierea de prima osie în sensul de mers al locomotivei EA 40-0745-6 a trenului nr. 32603, aparţinând operatorului de transport feroviar SNTFM CFR Marfă SA B, pârâtul OIFR a efectuat investigaţia acestui accident, conform competenţei atribuite prin art. 4 alin. 1 din HG nr. 117/2010.

Conform art. 6 lit. g şi art. 45 din Anexa la HG nr. 117/2010, investigaţia reprezintă un proces desfăşurat în scopul prevenirii accidentelor şi incidentelor, care include strângerea şi analizarea informaţiilor, stabilirea condiţiilor, inclusiv determinarea cauzelor şi, dacă este cazul, emiterea unor recomandări de siguranţă. Investigaţia are statutul juridic de act administrativ, permiţând investigatorilor principali să îşi îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient şi în timpul cel mai scurt cu putinţă. Investigaţia este realizată independent de orice anchetă judiciară. Investigaţia nu se ocupă în niciun caz cu stabilirea vinovăţiei sau a răspunderii.

Art. 70 alin. 1 din Anexa la HG nr. 117/2010 prevede că finalizarea investigării se face prin întocmirea unui raport de investigare asupra accidentului/incidentului şi stabilirea încadrării finale a accidentului/incidentului.

În consecinţă, raportul de investigare reprezintă actul final al procesului investigaţiei, fiind întocmit de organul competent potrivit legii, în realizarea competenţelor stabilite de lege în vederea organizării şi executării în concret a dispoziţiilor sale.

Raportul de investigare reprezintă aşadar un act administrativ individual, adresat participanţilor la procedură, emis în aplicarea în concret a dispoziţiilor HG nr. 117/2010.

Conform art. 70 alin. 2, raportul de investigare descrie obiectivele investigaţiei şi cuprinde, dacă este cazul, recomandări de siguranţă.

Actul administrativ este caracterizat, între alte trăsături şi de caracterul său obligatoriu, caracter care trebuie evaluat în speţă prin raportare la toate efectele juridice produse.

Faptul că raportul poate cuprinde recomandări de siguranţă nu înlătură efectul său obligatoriu, efect care se produce în raport cu destinatarii săi, respectiv operatorii economici care prestează un serviciu public de transport.

În acest sens, instanţa are în vedere că efectul obligatoriu este reglementat prin dispoziţiile art. 76, care instituie o conduită obligatorie a operatorului de transport, ca urmare a comunicării acestui raport.

Recomandările de siguranţă nu reprezintă un element obligatoriu al conţinutului raportului de investigare, necondiţionând validitatea acestuia şi nu se pot confunda cu efectele obligatorii generate de act.

Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat completarea conţinutului actului administrativ, afirmând o vătămare a intereselor sale legitime, prin omisiunea pârâtului de a cuprinde în acesta concluziile referitoare la starea tehnică a locomotivei, la capitolul C. art. C.6 Analiză şi concluzii.

Aceste concluzii se regăsesc în raportul de investigare la cap. C5.4.2 (f.39 verso) privind datele constatate la funcţionarea materialului rulant şi a instalaţiilor tehnice ale acestuia, cu menţiunea că pârâtul a stabilit că verificările şi măsurătorile efectuate la locomotivă au condus la concluzia că acestea se încadrează în parametri de exploatare admişi de prevederile instrucţionale, că torsionarea căii peste valoarea maximă admisă reprezintă cauza directă a producerii accidentului iar nerespectarea prevederilor art.6.7 din Instrucţia pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995 referitor la remedierea defectelor de gradul 5 a reprezentat o cauză subiacentă.(f.40)

Din expunerea de motive rezultă însă că reclamanta critică concluzia cuprinsă în raport privind reţinerea cauzei subiacente şi faptul că între cauzele producerii deraierii nu s-a reţinut şi starea tehnică a locomotivei.(f.9)

În consecinţă, motivele invocate se subsumează unei nulităţi a raportului de investigare, aplicabilă pentru lipsa de temeinicie a concluziilor acestuia, care ar susţine în opinia reclamantei şi nelegalitatea rezultată din nerespectarea condiţiilor de formă privitoare la conţinutul actului.

Scopul cererii îl reprezintă aşadar modificarea actului administrativ atacat.

Motivele invocate nu au fost însă probate în cauză, în condiţiile în care, raportul de investigare ca act administrativ beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate până la dovada contrară iar reclamanta are sarcina probaţiunii, conform art. 249 CPC.

Raportul de investigare a fost elaborat de pârât în baza surselor şi referinţelor pentru investigare enumerate în cap.C.5.3(f.38), conform modelului stabilit în Anexa 5 şi prin analiza informaţiilor legate de accident.

În consecinţă, faptul că pârâtul nu ar fi dat relevanţa cuvenită proceselor verbale enumerate în cerere (nr. 269/22.12.2013, PII5/14/665 din 22.12.2013, 234/E/15/07.01.2014 şi 234/E/38 din 13.01.2014) ori declaraţiilor personalului implicat, că nu a realizat sau nu a realizat în mod corespunzător măsurătorile necesare vizează exercitarea dreptului său de interpretare şi apreciere a probelor, stabilit de HG nr. 117/2010.

Aceste critici ale reclamantei se referă de altfel la alte etape ale investigaţiei, prealabile întocmirii raportului final cu privire la care prin art. 66-art. 68 din Anexa la HG nr. 117/2010 avea posibilitatea să prezinte observaţii scrise, să solicite audierea de martori şi administrarea probelor pe care le aprecia concludente.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi uzat de posibilităţile menţionate, pe parcursul desfăşurării investigaţiei.

La dosar nu a fost depus vreun înscris care să ateste comunicarea unor observaţii faţă de conţinutul rapoartelor de constatare legate de starea locomotivei, în sensul afirmat prin cerere iar în cauza de faţă, reclamanta nu a solicitat sau administrat probe prin care să infirme concluziile raportului de investigare privind nerespectarea prevederilor art.6.7 din Instrucţia pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995 referitor la remedierea defectelor de gradul 5, reţinută ca şi cauză subiacentă conform pct. (4). 3 liniuţa a doua -Concluzii din Anexa 5 a HG nr. 117/2010.

În cauză, nu s-a contestat că defectul de linie se încadra în gradul 5. Reclamanta a arătat că măsura dispusă nu a fost cea a remedierii în 24 de ore de la data constatării(18.12.2013), ci a reducerii vitezei de circulaţie la 70km/h(f.4), cu scopul evitării aplicării măsurii radicale a închiderii circulaţiei până la remediere.

Instanţa reţine că potrivit art. 6.7 din instrucţia pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995, defectul R5 trebuia remediat în prezenţa picherului în 24 de ore, fapt care nu a fost realizat.

Reducerea vitezei de circulaţie putea fi dispusă de reclamantă numai până la remedierea defectului, sens în care dispune cap. V pct. 5.4 din Instrucţia nr. 329/1995, invocat de companie (f.3, 22) dar această remediere trebuia efectuată în 24 de ore.(f.25)

În consecinţă, reclamanta nu are temei pentru a solicita modificarea raportului de investigare în sensul solicitat, în Anexa 5 a HG nr. 117/2010 în cauzele subiacente fiind incluse cauzele referitoare la proceduri şi întreţinere.

Reclamanta nu a contestat existenţa defectului de linie iar producerea accidentului nu poate fi privită independent de neremedierea defectului în termenul legal.

Prin urmare, în mod întemeiat, nerespectarea acestei obligaţii a fost menţionată drept cauză subiacentă în raportul de investigare.

Conform art. 68 alin.1 şi 2 din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi reţeaua de transport cu metroul din România, Anexă la HG nr. 117/17.02.2010, în cazul investigării accidentelor, administratorul/gestionarul de infrastructură feroviară şi operatorii de transport feroviar implicaţi, operatorul economic care efectuează operaţiuni de transport cu metroul, ASFR, victimele şi rudele acestora, proprietarii bunurilor deteriorate, producătorii, serviciile de urgenţă implicate şi reprezentanţii personalului şi utilizatorii, după caz, sunt informaţi periodic cu privire la investigaţie şi mersul acesteia, acordându-li-se, la solicitarea acestora, posibilitatea de a-şi prezenta opiniile şi punctele de vedere referitoare la investigaţie, şi au posibilitatea, la cerere, să facă comentarii cu privire la informaţiile din proiectele de rapoarte.

În speţă, reclamanta nu a dovedit că ar fi formulat cereri în sensul dispoziţiei precitate pentru a susţine cu succes încălcarea dreptului de a fi ascultată.

În ceea ce priveşte valoarea probatorie a devizelor enumerate la cap. C.3.2 din raport(f.37 verso), instanţa are în vedere că aceasta priveşte raporturile stabilite între persoana păgubită şi responsabilul de pagubă.

Prin investigaţie şi aşadar şi prin raportul de investigare nu se stabilesc elemente privind răspunderea civilă delictuală, stipulându-se expres că nu au drept scop stabilirea vinovăţiei ori a răspunderii.

În consecinţă, în cadrul litigiilor în care se pune problema responsabilităţii reclamantei, aceasta are posibilitatea să conteste pertinent valoarea probatorie a devizelor menţionate, în scopul înlăturării ori limitării acestei responsabilităţi.

Faţă de aceste considerente, tribunalul va respinge cererea dedusă judecăţii, reclamanta nerăsturnând prin probele administrate în cauză prezumţia de legalitate şi temeinicie a raportului de investigare iar în privinţa cheltuielilor de judecată, solicitate de pârât în subsidiar respingerii cererii, reţine că în cauză acestea nu au fost dovedite, neimpunându-se acordarea lor.