Suspendare act administrativ

Hotărâre 1059 din 13.11.2014


Dosar nr. 1538/116/2014

 

 R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI - SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA nr. 1059/2014

Şedinţa publică de la 13.11.2014

Completul compus din:

 PREŞEDINTE- ……….

GREFIER- …………..

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta SC E. SA şi pârâta  C. al B.I. E.-F. din cadrul D. R.F. P.P. având ca  obiect suspendare act administrativ.

La apelul nominal efectuat în şedinţa publică s-a prezentat  pentru reclamantă cons. jur. ………. lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei,  după care;

Cons. jur. …………. având cuvântul pentru reclamantă precizează că nu mai are alte cereri de formulat şi solicită judecarea pe fond a cauzei.

Tribunalul, ia act că nu mai sunt cereri noi  de formulat sau alte incidente de  soluționat , declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, şi acordă cuvântul părţilor asupra fondului cauzei.

Cons. jur. …………. având cuvântul pentru reclamantă solicită admiterea  cererii aşa cum a fost formulată în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. .Învederează că măsura dispusă prin dispoziţia obligatorie nr. 51169 din 25.08.2014 de a retrage din fond sumele reprezentând dobânzi aferente depozitelor care constituie fondul IID şi a le constitui ca venituri financiare ale societăţii reclamante, este nelegală şi creează o stare de pericol constând în creşterea riscului ca diminuarea Fondului IID să aibă ca şi consecinţă imposibilitatea plăţii în termen a tuturor obligaţiilor aferente derulării proiectelor cu finanțare europeană destinate modernizării şi extinderii reţelei de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare. Precizează că măsura dispusă de a recupera de la C.L.C. suma reprezentând dobânda, este nelegală şi de natură a produce un prejudiciu C.L.C. prin diminuarea bugetului şi afectarea nejustificată a unor obiective care pot fi lezate prin lipsirea de fondurile necesare realizării lor şi contravine art. 5 din Legea nr.15/1994 a amortizării capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, conform căreia „mijloacele fixe proprietate publică nu se supun amortizării", încarcă costurile de operare, determinând în mod direct majorarea tarifelor pentru alimentarea cu apă potabilă şi servicii de canalizare. Pentru a evita producerea artificială şi nejustificată a acestui prejudiciu comunitar, general, solicită admiterea acţiunii şi suspendarea dispoziţiei obligatorii nr.51169/25.08.2014.

Tribunalul reţine cauza în pronunţare iar în urma deliberării avute a pronunţat următoarea soluţie:

T R I B U N A L U L ;

Asupra acţiunii în contencios administrativ şi fiscal de faţă;

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 11.09.2014 şi înregistrată sub nr. 1538/116/2014 reclamanta SC „E.” SA, cu sediul în …………, a solicitat pronunţarea  unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D. R.F. P.P..

În  motivarea cererii, societatea reclamantă a arătat că  în perioada 08.05.201 - 14.08.2014 la sediul societăţii s-a derulat o inspecţie economico-financiară de către lucrători ai pârâtei urmare căreia au fost dispuse 14 măsuri, dintre care 2 au fost duse la îndeplinire în timpul controlului, rămânând ce restul de 12 măsuri să fie duse la îndeplinire în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziţiei obligatorii contestate. A mai arătat societatea reclamantă că  în dispoziţia obligatorie contestată se reţine faptul că sumele reprezentând dobânzi aferente depozitelor care constituie fondul IID ar trebui evidenţiate în categoria veniturilor financiare, retrase din fond şi constituite ca venituri financiare ale societăţii precizând  însă că fondul IID este reglementat de normele aprobate prin OUG nr. 198/2005 şi reprezintă fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare utilizat conform legii.

Menţionează societatea reclamantă că Fondul IID se constituie conform art. 4 alin.2 din norma aprobată prin OUG 198/2005 din vărsămintele din profitul net de la regia autonomă de interes local sau judeţean care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; dividendele de la societatea comercială cu capital integral sau majoritar de stat care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; redevenţa aferentă bunurilor concesionate societăţii comerciale care beneficiază de

asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. în cazul în care

împrumutatul este unitatea administrativ teritorială, redevenţa anuală va fi stabilită la un

nivel care să acopere cel puţin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aferent

împrumutului de cofinanţare contractat de unitatea administrativ-teritorială; impozitul pe profit plătit de operator unităţii administrativ-teritoriale; dobânzi aferente disponibilităţilor Fondului IID",astfel, fondul IID se utilizează pentru plata împrumuturilor contractate destinate cofinanţării proiectelor cu finanţare europeană. Acest fond se constituie din mai multe surse (menţionate mai sus), printre care şi dobânzile aferente disponibilităţilor fondului IID, aşa după cum prevede art. 4 alin.2 lit. e) din Norma aprobată prin OUG nr.198/2005.

Arată de asemenea societatea reclamantă că măsura dispusă prin dispoziţia obligatorie este  profund nelegală  şi creează o stare de pericol constând în creşterea riscului ca diminuarea Fondului IID să aibă ca şi consecinţă imposibilitatea plăţii în termen a tuturor obligaţiilor aferente derulării proiectelor cu finanțare europeană destinate modernizării şi extinderii reţelei de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare ; că toate bunurile care fac parte din sistemul de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, de la captarea apei din Dunăre şi până la deversarea apei epurate, fac parte din domeniul public al localităţilor deservite de către societatea reclamantă  în calitate de operator regional. Menţionează totodată că în municipiul Călăraşi, urmare a modernizării unei părţi a reţelei de alimentare cu apă potabilă, a fost dezafectată o conductă de fier care a trebuit înlăturată, lucrarea fiind atribuită de reclamantă, în calitate de gestionar al reţelei, unei societăţi specializate care urma să efectueze lucrarea de înlăturare reţinând spre valorificare fierul vechi astfel obţinut; că în schimbul fierului vechi reţinut spre valorificare, societatea prestatoare a plătit un preţ societăţii reclamante, sumă care a fost transferată în integralitate - suma ca atare, plus dobânzile aferente – C.L.C. deoarece acesta din urmă era proprietarul de drept al respectivei conducte.

Societatea reclamanta precizează că în dispoziţia obligatorie contestată se reţine faptul că în mod eronat a virat C.L.C. valoarea dobânzilor aferente depozitului bancar constituit din valorificarea fierului vechi (54.171 lei), dispunând ca măsură„recuperarea de la C.L.C. a dobânzilor aferente depozitului bancar constituit din valorificarea fierului vechi, respectiv suma de 54.171 lei şi înregistrarea acestora în evidenţa contabilă". Cu privire la această  măsură societatea reclamanta arată  că deoarece sursa care a generat aceste dobânzi nu a aparţinut societăţii nici dobânzile produse de aceasta nu pot să-i aparţină, ele trebuind să profite aparţinătorului de drept al sursei, respectiv C.L.C.. Astfel, măsura dispusă de a recupera de la C.L.C. suma reprezentând dobânda  este nelegală şi de natură a produce un prejudiciu C.L.C. prin diminuarea bugetului şi afectarea nejustificată a unor obiective care pot fi lezate prin lipsirea de fondurile necesare realizării lor.

Referitor la punctul 4.8 din dispoziţia contestată, în care se reţine că s-au efectuat la bunurile din domeniul public investiţii şi reparaţii în valoare de 386.204,53 lei, acestea dispunându-se măsura scoaterii respectivelor bunuri şi investiţii din categoria bunurilor primite în administrare şi înregistrarea în categoria mijloacelor fixe proprii, societatea reclamantă a arătat că această măsură contravine art. 5 din Legea nr. 15 / 1994 a amortizării capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, conform căreia „mijloacele fixe proprietate publică nu se supun amortizării", încarcă costurile de operare, determinând în mod direct majorarea tarifelor pentru alimentarea cu apă potabilă şi servicii de canalizare.

Relativ la punctul 4.12 din dispoziţia contestată în care se reţine că societatea reclamantă în mod nelegal a încheiat contractul de leasing financiar nr……… cu SC T. L. IFN SA prin care s-a achiziţionat în regim de leasing financiar autoturismul Toyota Avensis 2.2, contravenind în acest fel prevederilor art. VI alin. l din OUG nr. 55/2010 şi art.24 alin.1 lit. a din OUG nr.34/2009, reclamanta arată că respectivele prevederi legale nu-i sunt aplicabile, întrucât nu este nici autoritate şi nici instituţie publică, nefiind nici în situaţia în care statul sau o unitate administrativ teritorială să fie acţionar unic sau majoritar. Apreciază  reclamanta că aplicarea acestei măsuri poate crea prejudicii materiale, de imagine şi de reputaţie atât societăţii cât şi persoanelor implicate.

În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea  pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. 

A solicitat judecarea cauzei şi în lipsa conform art. 223 din Codul de procedură civilă.

 Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 20.10.2014, pârâta AJFP – în numele C. al B.I.E. din cadrul D.R.F.P.P., a solicitat  respingerea cererii  formulată de reclamantă, privind  suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr. 51169/25.08.2014 motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art.14 alin. (l) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ „în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condiţiile art.7, a autoritarii publice care a emis actul administrativ sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ. Astfel, arată pârâta, conform dispoziţiilor legale menţionate suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusa atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenta unei sesizări în condiţiile art.7 din Legea nr.554/2004; existenta unui caz bine justificat; prevenirea unei pagube iminente cu menţiunea că în speţa, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.14 alin.(l) din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ.

Arată  pârâta că în ceea ce priveşte existenta unui caz bine justificat, consideră că reclamanta, deşi solicita suspendarea executării dispoziţiei obligatorie nr. 51169/25.08.2014, nu a făcut dovada ca aceasta prima condiţie, prevăzuta de lege, este îndeplinita. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acţiuni in anulare. Până la anularea de către o instanţa judecătorească a dispoziţiei obligatorii a cărei suspendare se solicită aceasta se bucură de prezumţia de legalitate. 

Menţionează  pârâta totodată  că suspendarea executării actelor administrative constituie, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, in limitele si condiţiile expres reglementate. În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 2447/11.05.2007 in care s-a reţinut ca "susţinerile elaborate ale reclamantei in sensul existentei cazului bine justificat nu poate fi constatat întrucât nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ". Totodată, prin Decizia nr.:257/27.10.2006 Curtea Constituţională a reţinut că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucura de prezumţia de legalitate". Pe calea contenciosului administrativ pot fi verificate numai aspecte ce ţin de legalitatea emiterii unui act administrativ si nu de aspecte ce ţin de oportunitatea emiterii acestuia.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, pârâta a arătat că reclamanta nu aduce vreun argument care sa susţină cererea de suspendare întemeiată pe art.14 din Legea nr.554/2004. Paguba iminenta este definita de art.2 alin.1 lit. ş din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcţionarii unei autorităţi publice or a unui serviciu public. Menţionează de asemenea că suspendarea executării este însă o măsura de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce reclamanţilor un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat in ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinita în cauza de faţă. Astfel, arată  pârâta, executarea unui act administrativ nu  poate fi considerată prin ea însăşi ca producătoare a unei pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele administrate că această vătămare este ireparabilă pentru reclamant. Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată, argumentele reclamantei nefiind de natura sa facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiţii prevăzute de lege.

Precizează pârâta că  cele doua condiţii prevăzute de art.14 denota caracterul de excepţie a măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectiva a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care sa fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei, nefiind  suficientă, pentru a se putea dispune măsura suspendării actului administrativ, simpla afirmaţie a persoanei presupus vătămate în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de an.14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de proba din care sa rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenta unui caz bine justificat si la prevenirea producerii unei pagube iminente greu si imposibil de înlăturat.

În drept, pârâta şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa va pronunţa o soluţie de respingere a cererii formulate de reclamanta pentru următoarele considerente:

Instanţa retine că obiectul cererii  reclamantei  este  fundamentat  pe prev. art. 14 din Lg. 554/2004. Mai exact se solicită  suspendarea  executării  dispoziţiei  obligatorii  emisă de  pârâtă prin care  au fost  dispuse  în sarcina  reclamantei 12 măsuri având  un termen  de îndeplinire de 30 de zile.

Condiţiile de admisibilitate  ale  cererii de suspendare  a unui act  administrativ unilateral  rezidă în existenţa unui caz bine justificat  şi  necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Aceste două condiţii trebuie să coexiste, să fie îndeplinite  simultan.

Suspendarea actului administrativ este o măsura de excepţie în condiţiile suveranităţii principiului legalităţii actului administrativ de aceea  se impune o  analiză  extrem de precisă a cererii reclamantei din perspectiva coexistenţei condiţiilor anterior amintite.

În acest sens, instanţa  apreciată că  cel puţin condiţia  pagubei  iminente nu  este realizată în cauza de faţă, în lumina art.14 alin.1 si a art. 2 alin.1 lit.ş din Lg.554/2004. În cererea  principală reclamanta susţine că aplicarea măsurilor  dispuse îi produce  un prejudiciu  sau  poate afecta  bugetul C.L.C., realizarea  unor  obiective  care  nu ar mai fi finanţate, după cum creează o stare de pericol, un prejudiciu de imagine şi de reputaţie reclamantei şi angajaţilor acestora. Ceea ce trebuie reţinut însă este că orice act administrativ unilateral produce anumite efecte – prin definiţie - iar suspendarea acestora îl lipseşte complet de eficienţă în condiţiile în care, aşa cum am arătat, actul administrativ se bucură de prezumţia de  legalitate.

Susţinerile  reclamantei nu pot califica efectului actului contestat drept producătoare  de  pagube iminente, în sensul art. 2 alin.1 lit.c din Lg. 554/2004- prejudiciul  material viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării  unei autorităţi  publice sau  un serviciu public. Nici unul din efectele descrise de reclamantă  în cererea  principală  nu au  caracterul unei pagube iminente în lumina normelor legale anterior evocate, cu atât mai puţin afectarea  reputaţiei  persoanei  juridice sau  unor persoane fizice.  Argumentele  invocate de reclamantă sunt departe de a determina instanţa să aprecieze că se impune aplicarea măsurii  excepţionale  a suspendării executării actului administrativ şi prin urmare nu pot conduce la soluţia admisibilităţii cererii formulate.

Pentru aceste  motive, în baza  art. 18 din Lg. 554/2004 va  respinge cererea formulată de reclamanta SC E. SA privind suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr.51169/ 25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D. R.F.P.Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE: 

Respinge cererea formulată de reclamanta SC E. SA privind suspendarea Dispoziţiei obligatorii nr.51169/25.08.2014 emisă de pârâta C. al B.I.E. din cadrul D.R.F.P. Ploieşti.

Cu recurs în  5 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 13.11.2014 .