Obligaţia de a face

Sentinţă civilă 10794 din 21.10.2014


Situaţie juridică minor. Obligaţia de a face. Suplinire consimţământ pentru ieşirea copilului din ţară însoţit doar de unul dintre părinţi, fără indicarea concretă a perioadei deplasării. Netemeinicie.

Dosar nr. 13274/55/2014

Prima instanţă :

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, a fost desfăcută, prin acordul părţilor, căsătoria, s-a dispus ca reclamanta să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi cu privire la copil, s-a stabilit locuinţa copilului la domiciliul reclamantei şi a fost obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea copilului. S-a respins capătul de cerere referitor la obligaţia de a face.

S-a apreciat că, dacă reclamanta va dori să iasă din ţară însoţită de copil, se va afla în situaţia prevăzută la punctul 2 al art. 30 din Legea nr. 248/2005. Astfel, pentru ca reclamanta să poată ieşi cu minora din ţară va avea nevoie de o declaraţie a pârâtului din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia. Această normă este o normă imperativă de la care părţile nu pot deroga.

Motivul principal pentru care acest capăt de cerere apare ca fiind neîntemeiat este faptul că reclamanta nu a indicat perioada pentru efectuarea de către minoră a călătoriilor şi nici ţara sau ţările de destinaţie. Astfel că, în situaţia în care instanţa, prin absurd, ar admite o astfel de cerere, s-ar ajunge la o substituire a acordului pârâtului în mod permanent pentru ieşirea copilului din ţară însoţit fiind doar de către reclamantă, înfrângându-se astfel norma legală imperativă reprodusă mai sus.

Instanţa de apel :

A respins apelurile declarate de părţi. În apel, reclamanta a indicat că doreşte să se deplaseze împreună cu minora în Austria, solicitând suplinirea consimţământului tatălui pe toată durata anului 2015. Tribunalul nu a găsit întemeiată această cerere, câtă vreme reclamanta nu a specificat în concret perioada în care doreşte ca minora să efectueze călătoria în străinătate, indicarea duratei întregului an 2015 nefiind compatibilă cu sensul normei legale cuprinse în art. 30 al. 1 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

 Dacă instanţa ar încuviinţa cererea reclamantei aşa cum a fost formulată, s-ar deschide calea unui abuz de drept din partea acesteia, în sensul de a se muta efectiv împreună cu minora în Austria, având permisiunea de a pleca oricând cu aceasta în străinătate, fapt ce ar împiedica păstrarea legăturilor personale dintre minoră şi tatăl său.