Despăgubiri Legea nr.221/2009

Dosar nr. 11695/109/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 455/2012

Şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2012

Obiectul cauzei:Despăgubiri Legea nr.221/2009

INSTANŢA

Constată că prin acţiunea înregistrată sub  nr.11695/109/2012, pe rolul Tribunalului Argeş reclamantul N.T. a chemat în judecată STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE pentru ca prin hotărârea judecătorească să fie obligat la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului moral suferit prin condamnarea sa  politică.

În considerentele acţiunii, reclamantul arată că  în ceea ce priveşte  stabilirea existenţei  unui prejudiciu moral şi evaluării acestuia,  trebuie să se aibă în vedere că prin măsura condamnării şi privării de libertate au fost  cauzate traume psihice cât şi atingeri ireversibile onoarei, demnităţii şi libertăţii individuale.

În cauză sunt aplicabile disp.art.3,5,8,9 din Declaraţia Universală Universală a Drepturilor Omului , art.2,5,6 din CEDO, Rezoluţia  APCE 1096/1996 şi nr.1481/2006.

Potrivit art.5 paragraf 5 din CEDO este garantat dreptul la libertate şi la  siguranţă în sensul că orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare  dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

De asemenea,  protocolul 7  art.3 din CEDO, atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată  graţierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

Regimul totalitar comunist stabilit în România după  06.03.1945 ca de altfel  orice regim totalitar existent în statele Europei Centrale şi de Est a fost condamnat  de la multe texte internaţionale, printre ele fiind şi Rezoluţia nr.1096 privind  măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Prin această rezoluţie se prevede  în mod expres faptul că măsurile care trebuie  luate în vederea reabilitării victimelor justiţiei totalitare comuniste, trebuie să stabilească reparaţii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnaţi pe nedrept, pentru comiterea de crime.

Aplicabile în speţă sunt şi prev.art.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi  Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea 30/1994, precum şi prev.art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.17 alin.1 din Carta Drepturilor Fundamentale  a Uniunii Europene şi art.25 din aceeaşi Cartă.

Judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului  deplin al acestor norme, împotriva  oricărei dispoziţii  contrare a legislaţiei  naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabilă a  acesteia pe cale legislativă sau de instanţa de contencios  constituţional.

Analizând întreg materialul probator administrat în  cauză, tribunalul reţine  următoarele:

Prin sentinţa penală nr.17/1960 reclamantul  a fost condamnat la 12 ani  închisoare, degradare civilă şi confiscarea averii personale.

Reclamantul a solicitat acordarea de daune morale în temeiul disp.art.3, 5,8, 9 din Declaraţia Universală a  Drepturilor Omului, art.2,5, 6 din CEDO, Rezoluţia APCE nr.1096/1996 şi nr.1481/2006.

Practic reclamantul solicită aplicarea dispoziţiilor internaţionale  pe considerentul că în dreptul intern nu este  protejat dreptul persoanelor victime  ale unor condamnări politice.

Trimiterea reclamantului la dispoziţiile internaţionale prin care statele semnatare şi-au luat angajamentul în vederea legiferării de măsuri apte să aducă reparaţii prejudiciilor produse  cetăţenilor de  regimurile politice anterioare, urmează a fi înlăturată , faţă de faptul că aceste acte diplomatice nu creează şi nu recunosc, direct în patrimoniul persoanelor fizice  o îndreptăţire la a primi asemenea  despăgubiri ci constituie doar direcţii de politică generală a acestor state.

Modalitatea în care aceste declaraţii sunt transpuse în practica română exclusiv sub  suveranitatea statului, a ordinii politice şi legislative.

De asemenea  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu are caracterul unui  act ce dă naştere direct în patrimoniul persoanelor fizice, la anumite drepturi în contra statelor semnatare, acest  act fiind în vigoare la data survenirii condamnării politice a autorului reclamantului.

La fel, cât priveşte Rezoluţia nr.1096/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aceasta are în vedere fixarea în sarcina statelor a obligaţiei de a lua măsuri în vederea  reabilitării victimelor  justiţiei totalitare comuniste, prin raportare la reparaţiile  cuvenite celor condamnaţi pe nedrept pentru comiterea ce crime.

Ori, o asemenea reparaţie este fixată de către legiuitorul român prin raportare la prejudiciul material pe care se obligă a-l acoperi integral, atunci când are în vedere lipsa unei reparaţii anterioare.

O asemenea măsură însă, rămâne la aprecierea puterii legiuitoare, câtă vreme ea a purces la edictarea acestei reglementări, spre deosebire de situaţia  anterioară în care nu exista nici un fel de reparaţie, ci doar odată cu dispariţia viciului violenţei, respectiv a statului comunitar comunist , moment după care o reparaţie fondată pe dispoziţiile dreptului comun nu putea fi împiedicată, întrucât şi în drept intern există reglementări ce prevăd protecţia dreptului persoanelor victime ale unor condamnări nedrepte.

Mai mult decât atât, în jurisprudenţa europeană a drepturilor omului s-a apreciat că nu poate exista decât o obligaţie morală a statului de a acorda despăgubiri.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein şi alţii împotriva Germaniei şi prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligaţie specifică de a repara nedreptăţile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanţa de la Strasbourg are o jurisprudenţă constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeaşi Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligaţie generală a statului de a restitui proprietăţi care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenţiei ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricţii asupra libertăţii statelor de a stabili scopul şi condiţiile oricărei restituiri către foştii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilităţii din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer şi alţii contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăţilor confiscate sau acordarea de compensaţii pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale şi economice, a condiţiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei şi alţii contra Greciei).

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează a respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea privind pe reclamantul N.T. LA AVOCAT F.P.  – şi pe pârâtul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE  - D.G.F.P. ARGEŞ cu sediul în Piteşti b-dul Republicii nr.118 jud.Argeş.

Definitivă, cu recurs.  Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2012, la Tribunalul Argeş, secţia civilă

Domenii speta

Spete similare