Înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar în cazul inculpaţilor minori

Prin încheierea din 23.04.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Roşiorii de Vede în dosarul nr. 996/292/2014, în baza art. 208 alin. 2 rap. la art. 207 alin. 4 Cpp., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.M.C. şi I.L.

S-a menţinut măsura arestării preventive a acestora, măsură dispusă prin încheierea nr. 52 din 3.04.2015 a Judecătoriei R.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, formulată de cei doi inculpaţi.

A fost acordat onorariu în sumă de 100 lei pentru asistenţă juridică din oficiu.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 9.04.2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria R. a înaintat rechizitoriul din 8.04.2015, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor S.M.C. şi I.L. cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt  calificat şi tâlhărie calificată.

A fost înaintat dosarul de urmărire penală nr. 510/P/2015.

Prin încheierea nr.52 din 3.04.2015, Judecătoria R. a admis propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 15 zile, respectiv de la data de 3 aprilie 2015, la  data de 17 aprilie 2015, inclusiv.

În motivarea măsurii dispuse, instanţa a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, împrejurările comiterii infracţiunilor, apreciind că există probe temeinice cu privire la săvârşirea de către aceştia a  infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. b, alin. 2, lit. b Cod penal, cu aplic. art.113 şi următ. Cod penal şi tâlhărie calificată, faptă prev. de art.233-234, alin. 1, lit. a, c, d şi f Cod penal, cu aplic. art. 113 şi următ. Cod penal, totul cu aplic. art. 38, alin. 1 Cod penal. S-a reţinut din probele administrate în faza de urmărire penală, circumstanţele şi modul comiterii infracţiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă de până la 5 ani, că inculpaţii, pe  timp de noapte, mascaţi cu obiecte din material textil, au pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate Î.R., din comuna C. jud. Teleorman, spărgând geamul unei ferestre a imobilului, iar prin ameninţări cu acte de violenţă, i-au sustras un telefon mobil marca Nokia, un instrument de măsurare a tensiunii şi o brichetă, iar dintr-un coteţ au sustras 6 găini şi doi cocoşi.

S-a considerat astfel, dată fiind gravitatea faptei şi temerea provocată de inculpaţi în rândul comunităţii, că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.

Art. 207 alin. 4 Cpp., prevede că atunci când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat iar potrivit alin. 5, când se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Analizând la acest moment procesual legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, judecătorul de cameră preliminară al primei instanţe a reţinut că această măsură a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 202, art. 223 alin.2 şi art. 230 Cod procedură penală, iar temeiurile care au determinat arestarea lor se menţin şi impun în continuare privarea lor de libertate pentru protejarea ordinii publice, măsura fiind deopotrivă necesară şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, avându-se în vedere aceleaşi  prevederi legale.

S-a reţinut că există indicii temeinice în sensul că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, infracţiuni pedepsite cu închisoarea peste 5 ani, iar privarea acestora de libertate se impune faţă de starea de  pericol pentru ordinea publică, pericol dat de gravitatea sporită a faptelor săvârşite, modalitatea şi circumstanţele în care au fost comise, starea de temere justificată pe care au provocat-o inculpaţii în rândul comunităţii.

Aşadar, instanţa a constatat îndeplinită condiţia legalităţii măsurii arestării preventive, respectiv persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoanele private de libertate ar fi comis faptele reţinute în sarcina lor (a se vedea în acest sens cauza Vrencev c. Serbiei, 23.09.2008) şi  a apreciat că se impune o reacţie fermă din partea organelor judiciare faţă de cei bănuiţi a fi autorii unor fapte cu un impact social negativ foarte puternic, intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracţionalitate fiind necesară pentru întărirea sentimentului de securitate şi pentru descurajarea persoanelor tentate să comită fapte similare.

Deşi prejudiciul nu este într-un cuantum foarte mare, faţă de modalitatea în care s-au derulat faptele astfel cum s-a reţinut în rechizitoriul parchetului, respectiv imobilizarea persoanei vătămate şi ameninţarea cu moartea folosindu-se un cuţit, se consideră că cei doi inculpaţi prezintă un grad de pericol social ridicat şi se impune în continuare privarea de libertate.

Date fiind considerentele expuse, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi nu au încetat, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu se impune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive a acestora, nefiind întrunite exigenţele art. 242 Cpp., iar privarea de libertate a inculpaţilor este în continuare necesară, pentru motivele mai sus arătate.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii.

 Au motivat, în esenţă, că solicită înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puţin severă, având în vedere că sunt minori, nu au antecedente penale, iar condiţiile din penitenciar nu îi ajută în privinţa reeducării. Mai mult, chiar legiuitorul a exclus posibilitatea aplicării de pedepse minorilor, iar arestarea preventivă este excesivă, o măsură ce nu trebuie să fie luată în cazul minorilor, decât în situaţii extreme.

Examinând contestaţiile potrivit art. 205 Cpp. şi inculpaţi şi art. 242 alin.2 Cpp., judecătorul de cameră preliminară al tribunalului constată că sunt întemeiate.

Astfel, la momentul luării măsurii arestării preventive s-a avut în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 al. 2 Cpp privind existenţa probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor cercetate şi raportat la criteriile prevăzute de textul legal, se impunea privarea de libertate a inculpaţilor pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Potrivit art. 242 alin 2 Cpp., conform cărora măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin 1 Cpp.

În speţă, judecătorul de cameră preliminară reţine că, pentru luarea oricărei măsuri preventive, este necesar să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, condiţie îndeplinită, ţinând cont de materialul probator existent în dosarul de urmărire penală ce a fost deja înaintat instanţei cu rechizitoriul.

De altfel, inculpaţii şi-au recunoscut faptele, recuperând în mare parte prejudiciul. În aceste condiţii, se apreciază că lăsaţi în libertate, inculpaţii nu pot prejudicia aflarea adevărului în cauză.

Având în vedere vârsta lor (15 ani şi 17 ani), condiţiile materiale precare, situaţiile familiale dificile (inculpatul S.M.C este crescut numai de mamă, iar părinţii inculpatului I.L. sunt plecaţi la muncă în străinătate), a fost relativ uşor ca tinerii să fie predispuşi la încălcarea legii penale, ceea ce le-a atras şi privarea de libertate pe o perioadă de aproximativ o lună şi jumătate.

Această perioadă este apreciată de instanţă suficientă pentru a-i determina să conştientizeze gravitatea faptelor lor, cu atât mai mult cu cât la finalul judecăţii, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, lor nu li se va putea aplica o pedeapsă ci numai măsuri educative, privative sau neprivative de libertate, potrivit art. 115 Cod penal.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru ca în prezent să fie luată o măsură preventivă mai puţin severă, judecătorul de cameră preliminară al tribunalului are în vedere criteriile prevăzute de art. 242 alin 2 Cpp.

Astfel, cu referire la împrejurările concrete ale cauzei, se vor avea în vedere natura infracţiunilor dar şi modul concret în care se susţine că au fost săvârşite, îndreptăţind concluzia unui grad de pericol ridicat al faptelor.

Pe de altă parte, recunoaşterea, atitudinea inculpaţilor şi a familiilor acestora, ulterioare săvârşirii faptelor, recuperarea prejudiciului în cea mai mare parte, denotă o implicare şi o responsabilitate asumată fie şi tardiv de inculpaţi şi părinţii lor, în a-i ajuta să conştientizeze gravitatea faptelor, consecinţele, dorinţa de a depăşi momentele dificile în care se află.

Având în vedere că rezonanţa socială negativă a faptelor pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată nu mai este aceeaşi de la momentul dispunerii arestării preventive, că scopul avut în vedere de legiuitor aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 202 alin. 1 Cpp, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi împiedicarea sustragerii inculpaţilor de la judecată, se poate atinge şi prin înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, se vor admite contestaţiile dispunându-se măsura controlului judiciar.

Judecătorul de cameră preliminară al tribunalului apreciază că prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, dar cu limitările impuse de art. 215 Cpp., se poate realiza în continuare o bună desfăşurare a procesului penal.

În temeiul art. 215 alin. 3 Cpp. se atrage atenţia fiecărui inculpat că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Potrivit art. 404 al. 4 lit. b Cpp., se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi sau reţinuţi în alte cauze.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare