Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect obligarea la restituirea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale în cuantum de 25% reţinute în temeiul Legii nr.118/2010

Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect obligarea la restituirea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale în cuantum de 25% reţinute în temeiul Legii nr.118/2010.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanţii B.C., P.Gh., F.N., L.S., S.G., N. G., D.C., C.Gh.,  Gh.M.V., F.M.V. şi C.A.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei P., Judeţul Buzău, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să  fie obligată pârâta la restituirea sumelor de bani reprezentând  drepturile salariale  în cuantum de 25% reţinute începând cu data de 03.07.2010 în temeiul Legii nr. 118/2010.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că  prin Dispoziţia nr. a/2010 emisă de Primăria comunei P. prin Primar s-au reţinut din salariile cuvenite  un cuantum de 25%, apreciindu-se că această deciziei este nelegală întrucât  încalcă dispoziţiile constituţionale.

Se susţine de către reclamanţi că deşi dispoziţiile Legii nr. 118/2010  conferă acestei diminuări un caracter temporar, acesta este numai aparent întrucât în realitate  aplicarea prevederilor art.16 alin.2 transformă această restrângere în una definitivă cu caracter permanent.

Restrângerea  exerciţiului dreptului la un salariu decent şi-a pierdut în acest context caracterul de măsură proporţională şi rezonabilă, în raport de situaţia invocată  de iniţiatorul proiectului de lege iar consacrarea în plan juridic a dispoziţiilor Legii nr.118/2010  este contrară jurisprudenţei CEDO.

Se argumentează pe larg de către reclamanţi  modalitatea în care au fost încălcate dispoziţiile art. 15 , ale art.41,  art.135 lit.f,g şi ale art. 154 din Constituţia României, susţinându-se că nu este admis amestecul autorităţii publice în exercitarea drepturilor prevăzute de art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin actul normativ invocat s-au produs vătămări în drepturile legitime principale, astfel cum este dreptul salarial  şi cu toate că  în preambulul  deciziilor menţionate  se invocă dispoziţiile Legii nr. 118/2010 în sensul diminuării temporare a cuantumului  salariului brut/indemnizaţiei lunare de încadrare , s-a ajuns în fapt la stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare brute lunare, în mod definitiv.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar acte de stare civilă, Dispoziţia nr. a/2010, fişa postului funcţionarilor publici şi atribuţiile de serviciu ale acestora , modalitatea de calcul privind sumele solicitate pentru perioada iulie 2010 – decembrie 2012.

Pârâta Primăria comunei P. a formulat în cauză întâmpinare prin care a arătat că nu se opune acţiunii formulată de către reclamanţi, arătând că există o practică în sensul că personalului bugetar din ţară li s-au restituit sumele solicitate, arătând că în cazul admiterii acţiunii sumele vor fi suportate din bugetul local al anului 2015.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine în fapt următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanţii  au solicitat obligarea pârâtei Primăria comunei P. prin Primar  la restituirea cuantumului de 25% reprezentând diminuarea  drepturilor salariale  în perioada iulie 2010 – decembrie 2012 ca urmare a aplicării Dispoziţiei nr. a din 2010.

Tribunalul va aprecia acţiunea reclamanţilor ca  fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Diminuarea drepturilor salariale cu 25% a fost prevăzută prin Legea nr.118/2010 şi s-a impus, aşa cum rezultă  din expunerea de motive  a acestui act normativ  întrucât,  potrivit evaluării Comisiei Europene, activitatea economică a României rămâne slabă şi contrar aşteptărilor iniţiale creşterea economică s-a menţinut negativă în primul trimestru al anului 2010, persistând  la acel moment  ameninţarea la adresa stabilităţii economice, context în care au fost adoptate măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia, una dintre aceste măsuri fiind reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată şi prin diminuarea cuantumului salariilor cu 25%.

Deci reducerea salariului reclamanţilor cu un procent de 25% pe o perioadă determinată nu reprezintă o ingerinţă ce a  avut ca efect privarea acestora de  bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf alart.1 din Protocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor. Trebuie avută în vedere  marja mare de apreciere pe care Curtea Europeană o lasă statelor în stabilirea propriilor politici, această marjă putând fi mai mare atunci când necesitatea intervenţiei statului rezultă din consecinţele pe care criza economică internaţională le produce asupra deficitului bugetar.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat măsura de restrângere a salariului,se constată că există o legătură de proporţionale între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit, de asemenea există un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

Mai mult, restrângerea exerciţiului dreptului la salariu are un caracter temporar,  iar în acest mod nu se afectează substanţa dreptului constituţional protejat.

Dacă se are în vedere şi procentul pentru care a operat diminuarea salariului, de 25%, se poate concluziona că există un echilibru just între scopul vizat şi mijloacele folosite, iar reclamanţilor nu le-a fost impusă o sarcină disproporţionată şi excesivă , incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr.1.

Aşa fiind, în temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare