Beneficiarului i se acordă finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contractul de finanţare. Încheierea de contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 C.muncii.

Prin sentinţa nr. 9027 din 18 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 8943/63/2013, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud - Vest Oltenia şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Y.

S-a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Împotriva sentinţei nr. 9027 din 18 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 8943/63/2013, au declarat recurs reclamanta X şi intervenienta în numele altei persoane Y, recursuri care au fost respinse ca nefondate.

Una dintre criticile invocate de reclamantă s-a referit la soluţia pronunţată de instanţă cu privire la legalitatea declarării neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane pentru persoanele angajate în proiect pe bază de acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

Cu privire la această critică, cu relevanţă în cauză, ce se referă şi la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii, Curtea a reţinut următoarele: 

Conform prevederilor art. 1 din contractul de finanţare POSDRU/83/5.2/S/54563, AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat va acorda finanţarea nerambursabilă maximă, estimată la art. 3 alin. 2, pentru implementare a proiectului „Creează-ţi propriul loc de muncă”, doar în condiţiile, respectării de către Beneficiarul X a prevederilor contractului de finanţare, a Instrucţiunilor AMPOSDRU şi a legislaţiei comunitare şi naţionale.

Conform art. 4 din contractul de finanţare POSDRU/83/5.2/S/54563, cheltuielile angajate pe perioada de implementarea Proiectului sunt eligibile (pot fi rambursate de către AMPOSDRU) în condiţiile stabilite de: HG nr. 759/2007, de Ordinul comun MFP şi MMFPS nr. 1117/2170/2010, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de Instrucţiunile AMPOSDRU, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile.

Conform cap. Eligibilitatea Cheltuielilor din Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale (unde sunt reunite toate condiţiile generale de eligibilitate prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: 1. să fie efectiv plătită de la data prevăzută în contractul de finanţare nerambursabilă; 2. să fie necesară pentru realizarea activităţilor din cadrul proiectului; 3. să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului; 4. să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor şi un raport optim cost-rezultate; 5. să fie înregistrată în contabilitatea Beneficiarului, să fie identificabilă, verificabilă şi să fie dovedită prin facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor; 6. să nu fi făcut obiectul altor finanţări publice; 7. să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare; 8. să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare; 9. să fie menţionată în lista cheltuielilor eligibile prezentată în Condiţiile Specifice pentru fiecare cerere de propuneri de proiecte”.

Cheltuielile solicitate la rambursare prin cererile nr. 4 şi 5 de către recurenta reclamantă au fost excluse de la plată, întrucât nu au fost dovedite cu documente justificative care să respecte prevederile legislaţiei naţionale.

Din cuprinsul scrisorilor de informare pentru funcţiile din cadrul proiectului, funcţii cu corespondent C.O.R. fiecare, rezultă au fost prezentate acte adiţionale care nu modifică elementele contractului individual de muncă, încheiat pentru altă funcţie deţinută la recurenta reclamantă, ci adaugă două sau mai multe funcţii, două sau mai multe salarii, două sau mai multe norme de timp, încheindu-se astfel, mai multe fişe de post în baza unui singur contract individual de muncă.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora prin actele adiţionale au fost adăugate numai atribuţii specifice unor funcţii din cadrul proiectului, întrucât prin aceste acte adiţionale au fost adăugate funcţii şi salarii distincte de funcţia şi salariul stabilite prin contractul individual de muncă.

Instanţa de fond a apreciat că interpretarea dată de reclamantă dispoziţiilor art. 41 din Codul muncii ar lipsi de substanţă dispoziţiile art. 35 din Codul muncii care prevăd că un salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

Recurenta reclamantă a susţinut că instanţa nu a explicat modul de interpretare a dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii, de unde rezultă presupusa interdicţie ca o persoană să cumuleze mai multe funcţii la acelaşi angajator în baza unui contract individual de muncă şi a unor acte adiţionale la acestea, aceasta fiind, de fapt, şi problema principală de drept asupra căreia a chemat instanţa de recurs să pronunţe o soluţie.

Considerând că prima instanţă a pronunţat o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta reclamantă a adus argumente privind legislaţia aplicabilă şi interpretarea acesteia, opinia eronată a Inspecţiei Muncii şi efectele actelor adiţionale, aspecte care vor fi analizate de instanţa de recurs prin considerente comune.

Argumentele expuse pe larg de recurenta reclamantă în cererea de recurs nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar pentru următoarele motive:

Potrivit art. 17 alin. 4 din Codul Muncii, contractul individual de muncă trebuie să cuprindă elementele de la alin. 3 al art. 17 Codul muncii, respectiv. „a) identitatea părţilor; b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului; e) criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; f) riscurile specifice postului; g) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele; h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; j) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul; l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului; n) durata perioadei de probă”.

Conform prevederilor art. 17 alin. 5 potrivit căruia „Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, (…)”, coroborat cu art. 41 din Codul Muncii, prin act adiţional nu se poate conveni modificarea elementului funcţie/ocupaţie din una în două funcţii/ocupaţii, ci numai modificarea unei funcţii/ocupaţii cu alta sau modificarea elementului salariu din unul în două, ci doar mărirea sau micşorarea acestuia. De asemenea, prin acelaşi contract de muncă nu pot figura două norme de lucru diferite, adăugate prin act adiţional.

Prevederile art. 35 alin. 1 din Codul muncii sunt clare, în sensul că un angajat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Cu toate acestea, recurenta reclamantă susţine fără temei că pentru funcţii distincte un salariat poate fi angajat prin acte adiţionale la un contract individual de muncă, încheiat pentru o altă funcţie la acelaşi angajator.

Argumentele de interpretare expuse de recurenta reclamantă în cererea de recurs, vor fi înlăturate de către instanţă, întrucât prevederile legale sunt clare, iar interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii a fost făcută corect de către instanţa de fond prin coroborare cu celelalte dispoziţii din Codul muncii.

Întrucât actele adiţionale depuse ca documente justificative pentru cheltuielile cu salariile experţilor pe termen lung au fost încheiate fără respectarea dispoziţiilor art. 17 alin. 5 şi alin. 3, art. 41 din Codul Muncii şi că pentru funcţiile din cadrul proiectului, funcţii cu corespondent în C.O.R., altele decât cele deţinute la recurenta reclamantă, trebuiau încheiate contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 din Codul muncii, cheltuielile cu salariile persoanelor care fac parte din echipa de implementare sunt neeligibile, deoarece prin încălcarea condiţiei potrivit căreia documentele justificative trebuie să respecte legislaţia naţională, condiţiile generale de eligibilitate nu sunt îndeplinite cumulativ.

În ceea ce priveşte aprecierea făcută de Inspecţia Muncii în adresa invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta nu a constituit un argument decisiv în soluţia pronunţată de instanţa de fond, întrucât instanţa de fond a apreciat admisibilitatea şi temeinicia acţiunii prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile şi nu în funcţie de cum s-a înţeles interpretarea acestora de către autoritatea administrativă, instanţa de fond făcând propria interpretare a dispoziţiilor legale.

De altfel, înscrisul reprezentând răspunsul Inspecţiei Muncii, instituţie cu rol în verificarea legalităţii raporturilor de muncă, confirmă faptul că actele adiţionale în cauză nu respectă prevederile art. 17 alin. 5 din Codul muncii şi că pentru funcţiile din proiect deţinute de salariaţii recurentei trebuiau încheiate contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 C.muncii.

Pe de o parte, recurenta reclamantă susţine că nu trebuiau încheiate contracte individuale de muncă pentru mai multe funcţii deţinute de un salariat la acelaşi angajator şi că, în conformitate cu prevederile Codului muncii poţi fi angajat prin act adiţional, iar pe de altă parte susţine că actele adiţionale reprezintă de fapt contracte individuale de muncă, întrucât acestea, prin raportare la contractul individual de muncă, cuprind elementele obligatorii instituite de art. 17 alin. 3 din Codul muncii.

Din cuprinsul actelor adiţionale se observă că acestea nu reprezintă nici contracte individuale de muncă în sensul prevederilor Codului muncii şi nu reprezintă nici modificări ale elementelor contractului individual de muncă, în sensul art. 17 alin. 5 din Codul muncii, întrucât modificarea presupune schimbarea şi nu adăugarea uneia sau a mai multor funcţii, salarii şi norme de lucru.

Cu privire la susţinerile recurentei reclamante referitoare la interpretarea legalităţii actelor adiţionale din perspectiva efectelor lor, instanţa reţine că, în speţă, nu s-a negat prestarea muncii, însă obligaţia suportării drepturilor salariale plătite nu poate face obiect de analiză în cadrul prezentului dosar în raport de obiectul acestuia.

Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar. Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contractul de finanţare, cheltuielile fiind eligibile numai în condiţiile în care se respectă termenii şi condiţiile stabilite.

Documentele justificative trebuie să fie conforme cu legislaţia naţională şi comunitară, ori, în speţă, documentele justificative nu respectă prevederile legale invocate, astfel încât cheltuielile au fost excluse de la rambursare.

Critica recurentei reclamante referitoare la soluţia instanţei asupra legalităţii declarării ca neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane efectuate de reclamantă pentru persoanele angajate în proiect pe bază de contract de prestări servicii este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor Codului muncii coroborate cu art. 7 alin. 1 pct. 2-2.1 din Codul fiscal rezultă că o persoană fizică poate încheia contracte de prestări servicii ori de câte ori se efectuează o prestaţie pentru beneficiar, persoană fizică sau juridică, în mod accidental, fără repetitivitate a prestaţiei şi fără caracterul unei activităţi dependente, permanente, aşa cum rezultă din art. 7 alin. 1 pct. 2-2.1 din Codul fiscal, când se impune încheierea unui contract individual de muncă, deoarece există relaţie de subordonare, care caracterizează raporturile de muncă.

Din verificarea contractelor de prestări servicii, depuse la cererea de rambursare nr. 4 şi 5, s-au constatat de către ofiţerii de verificare următoarele: denumirea acestor contracte este „Convenţie civilă pentru activitate dependentă”, se stabileşte un program de lucru pentru prestator, sunt anexate fişe de post prin care sunt stabilite sarcini aferente funcţiilor deţinute, sunt întocmite rapoarte de activitate de către prestator, iar acestea sunt avizate de către managerul de proiect,  beneficiarul serviciilor a întocmit foi colective de prezenţă în care sunt evidenţiate orele de muncă prestate, în unele cazuri se foloseşte baza materială a beneficiarului, sunt decontate cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurna, din fişele de pontaj se observă că experţii prestau activităţi zilnic, preţul nu este pe serviciu ci pe număr ore efectiv lucrate, zilnic.

Din prevederile contractelor de prestări servicii rezultă că sunt îndeplinite criteriile a, b, c prevăzute la art. 7 alin. 1 punct 2.1 din Codul Fiscal, activitatea prestată în baza acestora este o activitate dependentă, ce presupunea încheierea de contracte individuale de muncă.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanta nu poate susţine că nu se aplică în cauză dispoziţiile Codului muncii, Codului fiscal, Codului civil deoarece potrivit art. 1 alin. 4 din contractul de finanţare şi art. 4.3.1 din Ghidul Solicitantului, aceasta avea obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în legislaţia naţională aplicabilă instituţiilor publice şi legislaţia comunitară.

Pârâta a ţinut cont atunci când a justificat nerespectarea prevederilor legale a contractelor de prestări servicii de ierarhia actelor normative şi de sistematizarea şi unificarea legislaţiei, motiv pentru care a aplicat prioritar dispoziţiile Codului muncii, Codului fiscal raportat la prevederile Ghidului solicitantului, aprobat prin Ordin MMFPS, care nu pot fi interpretate prin derogare de la prevederile actelor normative de nivel superior.

Susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora Ghidul Solicitantului reprezintă norme cu aplicare specială şi în cazul în care derogă de la reglementările generale se aplică cu prioritate nu pot fi reţinute, întrucât atât Ghidul Solicitantului, cât şi contractul de finanţare prevăd că sunt eligibile cheltuielile cu contractele de prestări servicii, însă acestea trebuie să respecte prevederile legislaţiei naţionale. OIR are obligaţia de a verifica documentele justificative şi de a exclude de la rambursare acele cheltuieli care nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de eligibilitate, iar una din aceste condiţii este aceea ca documentele justificative să fie conforme cu legislaţia naţională şi comunitară.

Criticile aduse sentinţei de către recurenta reclamantă, cât şi de recurenta intervenientă accesorie, cu privire la legalitatea declarării neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane efectuate de partenerul Y sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond a constatat în mod corect că documentele justificative, aferente salariilor domnului A şi ale doamnei B, solicitate la rambursare, nu respectă prevederile legale.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că domnul A, în calitate de Preşedinte al X şi-a desfăşurat activitatea, în calitate de coordonator proiect, în baza contractului individual de muncă nr. 654/02.09.2009, încheiat cu  Y.

Contractul individual de muncă nr. 654/02.09.2009 dintre domnul A, Preşedintele X şi Y a fost încheiat cu nesocotirea prevederilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 335/2007 potrivit cărora „Preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii colegiului de conducere nu pot fi salariaţi ai camerei judeţene. Ei pot primi indemnizaţie pentru participarea la activitatea colegiului de conducere. Nivelul indemnizaţiei va fi stabilit prin hotărâre a adunării generale a membrilor camerei judeţene”

Din dispoziţiile legale arătate, rezultă că funcţia de  Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie este incompatibilă cu cea de salariat al Camerei de Comerţ şi Industrie Judeţene întrucât dispoziţiile legale nu disting că ar fi vorba doar de exercitarea atribuţiilor preşedintelui camerei.

Actul adiţional nr. 612/01.07.2010 şi actul adiţional nr. 783/01.09.2010 au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. 4 şi alin. 3 din Codul muncii, în vigoare la 01.09.2010, deoarece acestea nu modifică elementul felul muncii, ci adaugă mai multe funcţii, cu corespondent în C.O.R., la funcţia iniţială. Mai mult, aceste acte adiţionale stabilesc trei norme de timp/lună şi trei nivele de salarizare diferite pentru fiecare funcţie şi normă de timp prestată. Actul adiţional nr. 783/01.09.2010 a fost încheiat după perioada de valabilitate a contractului individual de muncă nr. 654/02.09.2009.

Cheltuielile cu salariile şi contribuţiile sociale obligatorii ale doamnei B nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de eligibilitate. Doamna B a îndeplinit în cadrul proiectului două funcţii, respectiv responsabil financiar şi secretar, însă, a prezentat pentru verificare de către pârâtă, un singur contract individual de muncă pentru funcţia de responsabil financiar, astfel încât cheltuielile cu salariile aferente funcţiei de secretar au fost declarate neeligibile din cauza lipsei de documente justificative aferente acestei cheltuieli.

Aşa cum rezultă din actul adiţional nr. 784/01.09.2010 şi actul adiţional nr. 1061/02.12.2010 rezultă că ambele transformă contractul individual de muncă nr. 666/02.09.2009, înregistrat la ITM Tl cu nr. 23190/15.09.2009, în contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, prima oară la data de 01.09.2010 şi a doua oară la 02.12.2010.

Prevederile art. 56 alin. 2 din Codul muncii nu sunt relevante în speţa de faţă, deoarece acestea instituie un termen pentru emiterea de către angajator a deciziei de încetare şi nu termen înăuntrul căruia să se poată încheia un act adiţional la un contract al cărui termen a încetat.

Potrivit art. 80 alin. 3 din Codul muncii, în vigoare la 01.09.2010, contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 şi de cel mult două ori consecutiv.

Actul adiţional nr. 784/01.09.2010 nu a modificat durata contractului individual de muncă nr. 666/02.09.2009 până la 24 de luni, ci a transformat contractul individual de muncă perioadă determinată în perioadă nedeterminată. Prin urmare, prevederile art. 80 alin. 3 din Codul muncii nu erau aplicabile actului adiţional nr. 784/01.09.2010, respectiv actului adiţional nr. 1061/02.10.2010, ci prevederile art. 17 alin. 4 conform cărora „Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 2 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă”.

Apărările recurentei referitoare la aceste cheltuieli sunt neîntemeiate deoarece contractul de muncă al doamnei B, nr. 666/02.09.2009, a fost încheiat pe perioada determinată 01.09.2009 - 31.08.2010, fiind modificat în ceea ce priveşte durata, respectiv durată nedeterminată, ulterior încetării acestuia, respectiv prin actul adiţional 784/01.09.2010.

Apărarea reclamantei în sensul ca modificarea contractului a respectat dispoziţiile ar. 41 alin. 3 din Codul Muncii nu poate fi  reţinută, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În realitate, contractul de muncă ce a fost încheiat pe perioadă determinată a fost prelungit pe o perioadă nedeterminată, însă prelungirea  avut loc cu nerespectarea dispoziţiilor art. 80 alin. 3 din Codul muncii, deoarece prelungirea trebuia efectuată, cel mai târziu, în ultima zi lucrătoare a salariatului, ori în speţă, prelungirea a avut loc după încetarea contractului (contractul a încetat la 31.08.2010, iar prelungirea  a avut loc la data de 01.09.2010), neavând relevanţă dacă a fost emisă sau nu decizie de încetare a contractului de muncă, acesta încetând prin ajungere la termen.

 Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod corect pârâta a apreciat cheltuielile cu salariile aferente funcţiei de secretar că sunt neeligibile din cauza lipsei de documente justificative aferente acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, sunt neîntemeiate criticile ambelor recurente, întrucât în mod corect instanţa de fond a considerat cheltuielile cu salariile domnului A şi doamnei B neeligibile.

Celelalte critici aduse sentinţei asupra celorlalte puncte ale actelor administrative contestate au fost considerate neîntemeiate.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea a reţinut că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, iar neacceptarea de către recurente a motivelor avute în vedere de instanţa de fond nu poate constitui un temei legal pentru admiterea recursurilor.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursurile declarate de reclamanta şi de intervenienta accesorie au fost respinse ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare