Desfiinţare construcţie pe cale administrativă potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991. Inexistenţa condiţiei sancţionării contravenţionale a faptei

Prin sentinţa nr. 5556 din 16 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.26005/63/2012, a fost respinsă cererea formulată de intervenienta în nume propriu SC X SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că s-a dispus desfiinţarea construcţiei provizorii - chioşc, având suprafaţa de 15 mp+31 mp, deţinută de către SC X SRL şi amplasată pe terenul proprietate a municipiului Craiova, fără forme legale, având contractul de închiriere încetat de drept la data de 1.08.2012 prin ajungere la termen.

La baza emiterii dispoziţiei au stat raportul întocmit de Serviciul Disciplină în Construcţii şi Control Comercial, din cadrul Poliţiei Locale Craiova şi adresa Primăriei – Direcţia Patrimoniu prin care se propune demolarea acestei construcţii.

Dispoziţia a fost emisă în baza art. 33 din legea 50/1991 şi, constatându-se că terenul ocupat de construcţia provizorie aparţine domeniului public şi că intervenienta ocupă terenul fără niciun titlu legal, pârâtul a emis dispoziţia contestată, dispunând demolarea. Dispoziţia a fost emisă de către autoritatea administraţiei publice competente, respectiv Primarul, această competenţă fiind reglementată prin legea 50/1991.

În privinţa terenului, s-a reţinut că prin contractul nr. 40/2004, SC Y SRL a închiriat terenul în suprafaţă de 35 mp, aparţinând domeniului public, termenul contractual expirând la 1.01.2009; prin actul adiţional 1/2004, contractul a fost preluat de către SC X SRL, în calitate de locatar, iar termenul contractual s-a prelungit până la 1.08.2012, prin actul adiţional 2/2009; de asemenea, prin actul adiţional 3/2010 a fost modificată suprafaţa închiriată de la 35 mp, la 56 mp.

Prin contract, intervenienta s-a obligat să plătească chiria, iar la sfârşitul contractului să restituie terenul în starea în care a fost iniţial; s-a stipulat în mod expres că neprelungirea contractului la expirarea termenului conduce la încetarea efectelor sale şi la obligarea societăţii de a desfiinţa construcţia şi a lăsa trenul în starea iniţială; că neplata la termen a două rate trimestriale consecutive conduce la rezilierea de drept a contractului, fără cerere de chemare în judecată, punere în întârziere sau somaţie; s-a mai prevăzut că neprelungirea contractului conduce la încetarea efectelor sale şi obligarea societăţii de a desfiinţa construcţia şi a lăsa terenul în starea iniţială.

Ca atare, la data de 1.08.2012 contractul a încetat de drept şi în lipsa oricăror demersuri în vederea prelungirii, locatarul avea obligaţia contractuală de a desfiinţa construcţia şi a lăsa terenul în starea iniţială.

În ceea ce priveşte construcţia, aceasta a fost edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 1037/2004, prin care a fost autorizată ridicarea unei construcţii provizorii, cu suprafaţa de 35 mp, sistem constructiv schelet metalic; autorizaţia era valabilă pe durata contractului de închiriere nr.40/2004.

S-a constatat că amenajările construite pe domeniul public se încadrează în categoria construcţiilor prev. de art. 3 lit. g si f din lege, construcţii cu caracter provizoriu; aşadar, în cauză interesează doar aspectul ţinând de disciplina în construcţii, anume dacă a fost sau nu autorizată din punctul de vedere al Legii nr.50/1991 rep., astfel că, după expirarea contractului de închiriere, construcţia nu mai era autorizată.

Faţă de împrejurarea că art. 33 reglementează o situaţie de excepţie de la aplicarea art. 32 din Legea 50/1991 s-a reţinut că, într-o astfel de situaţie, nu este imperios necesar aplicarea sancţiunii contravenţionale, forma de răspundere contravenţională - fie că se aplică, fie că nu - având doar acest rol ( de sancţionare a persoanei care a înţeles să încalce reglementările în materie), dar neputând avea înrâurire juridică asupra situaţiei juridice, de construcţie autorizată sau nu, şi în realizarea scopului normei, aceea de eliberare a domeniului public sau privat al statului unităţilor administrativ teritoriale de construcţiile edificate în mod nelegal.

În raport de cele reţinute, instanţa a constatat că construcţia amplasată pe terenul proprietate a municipiului Craiova, având suprafaţa de 35 mp+21 mp, este o construcţie provizorie care ocupă terenul fără niciun titlu legal, motiv pentru sunt incidente dispoziţiile art. 33 din legea 50/1991, dispoziţia de desfiinţare fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs intervenienta S.C. X S.R.L, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând recursul declarat, Curtea a constatat că nu este fondat, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Astfel, criticând sentinţa instanţei de fond, recurenta invocă drept prim motiv recurs greşita interpretare a dispoziţiilor Legii 50/1991, republicată, dispoziţii care nu permit emiterea de către autoritatea publică executivă a unei autorizaţii de desfiinţare a unei construcţii provizorii edificată pe domeniul public sau privat al municipiului, la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire, fără constatarea prealabilă a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. 2 lit. d din Lege şi sesizarea instanţei de judecată pentru desfiinţarea construcţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 32.

Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea 50/1991, prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 33 din Legea 50/1991 derogă în mod expres de la dispoziţiile generale reglementate de art. 32 din lege, tocmai în considerarea regimului juridic al terenului pe care este edificată construcţia provizorie a cărei autorizaţie de construire şi-a încetat valabilitatea. În accepţiunea legiuitorului, în concordanţă cu principiile prevăzute de Constituţia României şi Legea 213/1998, interesul exercitării de către unităţile administrativ teritoriale a dreptului de proprietate publică sau privată asupra terenurilor aflate în patrimoniu primează interesului sancţionării faptelor de natură contravenţională care încalcă relaţiile sociale referitoare la respectarea normelor de disciplină în construcţii, justificând o astfel de excepţie de la dispoziţiile art. 32, independent de existenţa sau nu a unui proces verbal de constatare a contravenţiei.

De altfel, simpla utilizare a termenului de „contravenient”, în contextul referirii directe a excepţiei reglementate de art. 33 din Lege la dispoziţiile art. 32 care stabilesc procedura de urmat în cazul constatării contravenţiei şi dispunerii uneia din măsurile prevăzute de art. 28 alin. 1, a căror nerespectare justifică sesizarea instanţei de judecată în vederea desfiinţării construcţiilor, nu poate fi interpretată în sensul că ar impune ca şi condiţie prealabilă emiterii dispoziţiei de desfiinţarea administrativă a construcţiilor provizorii edificate pe domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum arată chiar recurenta, fiind în prezenţa unei contravenţii cu caracter continuu, aceasta poate fi constatată şi sancţionată în termenul de doi ani de la încetarea faptei, prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991.

Or, în condiţiile în care în speţa de faţă contractul de închiriere al recurentei a încetat de drept şi, odată cu acesta, validitatea autorizaţiei de construire acordată pe durata contractului de închiriere, împrejurări necontestate de niciuna dintre părţi, instanţa de fond a reţinut întemeiat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 33 din Legea 50/1991, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale şi în exercitarea atribuţiilor conferite de lege autorităţii publice locale.

În raport de cele anterior reţinute, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare