Partaj judiciar

Sentinţă civilă 1152 din 21.11.2013


JUDECĂTORIA COSTEŞTI

Dosar nr. 1632/214/2012

Sentinţa civilă nr. 1152

Preşedinte : Alina Achim

Pe rol, soluţI.area cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii-pârâţi D.I I., D.I.I., D.I M. în contradictoriu pârâţii reclamanţi D.I. GHE., N I I şi a cererii reconvenţionale, având ca obiect partaj judiciar.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de partaj succesoral, înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti, la data de 26.07.2012, sub nr. de dosar 1632/214/2012, reclamanţii, D.I., D.I. şi D.M. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii, D.Ghe. şi N.I., ieşirea din indiviziune asupra bunurilor autorului D.M. I..

În motivare, reclamanţii au arătat că autorul lor a decedat la data de 06.07.2010, cu ultimul domiciliu în oraşul Costeşti, iar moştenitori legali au rămas părţile, cu o cotă de 1/5 fiecare.

Masa succesorală se compune din terenul în suprafaţă totală de 6 ha 1142 mp situat în Costeşti, sat Pârvu-Roşu, individualizat conform titlului de proprietate nr. 125519 din 15.12.2003; o casă cu trei camere şi aplecătoare, din paiantă, în suprafaţă de 84 mp; o bucătărie de vară din paiantă, în suprafaţă de 93 mp şi dintr-un grajd cu fânar deasupra şi trei aplecători, în suprafaţă de 48 mp.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1143 Cod civil din 1864, art. 6731-14 Cod pr.civ. din 1865.

Prin cererea completatoare depusă la 23.10.2012, reclamanţii au solicitat introducerea la masa partajabilă şi a următoarelor bunuri mobile: un cal în vârstă de opt ani; o căruţă pentru cal cu cauciucuri; un ham pentru cal (fila 27).

Prin cererea reconvenţI.ală formulată la 20.11.2012, pârâţii D.Ghe. şi N.I. au solicitat completarea masei succesorale cu o găleată de aramă şi un butoi cu vin; un cilindru de aramă pentru cazan; o coarbă de aramă; o putină de lemn.

Prin încheierea de la data de 22.01.2013 instanţa a încuviinţat pentru reclamanţii-pârâţi proba cu înscrisuri şi interogatoriu pârâţilor, probe ce au fost administrate la acelaşi termen de judecată.

Instanţa din oficiu a administrat interogatoriu reclamanţilor-pârâţi D.I. şi D.M. cu privire la bunurile enumerate în cererea reconvenţI.ală.

În cadrul probei cu înscrisuri  reclamanţii-pârâţi  au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate nr. 125519/15.12.2003, o schiţă a terenului intravilan, încheierea nr. 266 din 14.02.2011 privind verificările efectuate în evidenţele succesorale ale Camerei Notarilor Publici şi ale Uniunii NaţI.ale a Notarilor Publici din România, adeverinţă de rol nr. 9430/20.07.2013 eliberată de Primăria oraşului Costeşti, certificat de atestare fiscală nr.9429/20.07.2012, certificat de deces al defunctului D.I., acte de stare civilă al părţilor din proces (filele 2-16, 30-32), certificat de moştenitor nr. 234/07.06.2004 eliberat în dosarul succesoral nr. 282/2004 al B.N.P. Carmen Grecu (fila 28).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 6736 C.pr.civ. din 1865 pronunţată la data de 22.01.2013, instanţa a reţinut că, a intervenit la data de 06.07.2010 decesul numitului D.I.  cu ultimul domiciliu în oraşul Costeşti, sat Pârvu-Roşu, jud. Argeş, iar moştenitori legali acceptanţi ai succesiunii autorului D.I. sunt părţile din proces în calitatea de descendenţii de gr.I, respectiv D.I.I., D.I., D.M., D.Ghe. şi N.I., fiecare cu o cotă succesorală de 1/5.

Totodată, instanţa a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din : o casă cu trei camere, din paiantă în suprafaţă de 84 mp, construită în 1945;  cota de 5/8 dintr-o bucătărie de vară, în suprafaţă de 93 mp şi dintr-un grajd, în suprafaţă de 48 mp, situate pe terenul de 970 mp curţi-construcţii, din satul Pârvu-Roşu, nr. 256; terenul în suprafaţă totală de 6 ha şi 1142 mp, individualizat conform titlului de proprietate nr. 125519 din 15.12.2003;  un cal în vârstă de 8 ani; o căruţă cu roţi din cauciuc;  un ham pentru cal.

Subsecvent pronunţării acestei încheieri interlocutorii, instanţa a dispus efectuarea expertizelor în specialitatea evaluarea bunuri mobile, construcţii şi agronomie, ultimului expert stabilindu-i-se şi  obiectivul de formarea loturilor în specialitatea agronomie, obiectivele rapoartelor de expertiză fiind stabilite prin încheierea de la data de 05.03.2013.

La data de 05.09.2013 dl. expert Popa Nicolae a întocmit raportul de expertiză în specialitatea evaluare bunuri mobile  (filele 83- 93), iar la data de 01.10.2013 a fost depus la dosarul cauzei de către expertul tehnic d-na Popescu Maria raportul de expertiză în specialitatea construcţii (filele 101-121).

La termenul de judecată de la data de 15.10.2013 reclamanţii-pârâţi personal şi asistaţi de apărător au arătata că nu au de formulat obiecţiuni la rapoartele de expertiză în specialităţile evaluarea bunuri mobile şi construcţii, pârâţii lipsind la acel termen de judecată şi nici nu au formulat obiecţiuni înscris. 

Ca urmarea a realizării rapoartelor de expertiză în specialităţile evaluare bunuri mobile şi construcţii la data de 04.11.2013 a fost întocmit raportul în specialitatea agronomie de către dl. expert tehnic Matei Iulian, raport care cuprinde şi variante de lotizare a bunurilor reţinute de instanţă la masa succesorale (filele 124-162). 

Reclamanţii-pârâţi prin apărător au arătat că nu au obiecţiunii la raportul de expertiză întocmite de dl. expert Matei Iulian şi au solicitat omologarea variantei 2 de lotizare din raport , deoarece varianta 1 impune sulte prea mari, iar prin varianta 3 nu sunt împărţite şi construcţiile.

Pârâtul-reclamant D.Ghe. a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea agronomie, obiecţiuni care au fost respinse de instanţă, întrucât s-a constatat că expertul a răspuns la obiectivele stabile de instanţă.

 Instanţa a constatat că expertul nu a inclus în masa partajabilă terenul arabil în suprafaţă de 960 mp dobândit de pârâtul-reclamant D.Ghe. de la autorul comun în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3726 din 28.08.1995 la B.N.P. Danciu I.

Prin expertiza în specialitate evaluarea bunuri mobile au fost evaluate bunurile mobile reţinute la masa partajabilă, respectiv un cal în vârstă de 8 ani, o căruţă cu roţi din cauciuc şi un ham pentru cal, iar prin expertiza în specialitatea construcţii au fost identificate şi evaluate construcţiile reţinute la masa partajabilă.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert tehnic Matei Iulian (filele 124-162) au fost identificate terenurile din titlul de proprietate al autorului, evaluată masa partajabilă şi au fost propuse patru variante de lotizare fiecărei părţi fiindu-i atribuite bunuri în natură, iar pentru echilibrarea loturilor s-au acordat sulte.

Expertul a evaluat masa partajabilă la suma de 103555 lei, iar valoarea fiecărui lot conform cotei succesorale de 1/5 reţinută prin încheierea de admite în principiu este 20711 lei.

Potrivit art. 741 C.civ. din 1864, la formarea şi compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi şi de creanţe de aceeaşi natură şi valoare. Principiul partajării în natură este reluat de dispoziţiile art. 6739 Cod pr. civ. din 1865, ce stabilesc criteriile ce vor fi avute în vedere la formarea şi atribuirea loturilor, respectiv acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor şi modul de stăpânirii al terenurilor.

La atribuirea loturilor se va avea în vedere posesia bunurilor reţinute la masa partajabilă, edificarea pe terenul curţii-construcţii în suprafaţă de 912 mp a unor construcţii de către pârâtul-reclamant D.Ghe., faptul că pe terenul intravilan în suprafaţă de 1057 mp nu a fost posibilă formarea de loturi independente, datorită amplasamentului construcţiilor şi crearea unor drumuri de servitute care să asigure accesul la loturile cu teren agricol şi atribuirea pe cât posibil fiecărui moştenitor, parcele întregi pentru a nu se fragmenta terenurile în special cele cu lăţimi mici.

Instanţa la alegerea variantei de lotizarea va avea în vedere pe lângă considerentele expuse mai sus şi opţiunea reclamanţilor-pârâţi de a fi omologată varianta a II-a a raportul de expertiză, precum şi faptul că celelalte părţi nu şi-au exprimat opţiunea.

În cauză se constată că varianta de lotizare propusă de  reclamanţii-pârâţi respectă principiul atribuirii în natură a bunurilor supuse partajării , iar pentru realizarea echilibrului valoric dintre loturi sulte în cuantumului cel mai mic, faţă de celelalte variante.

Prin urmare, instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Matei Iulian în varianta a II-a de lotizare cu schiţele nr.7, nr.8, nr.9, nr.12 ce face parte din prezenta hotărâre.

Pentru realizarea echilibrului valoric între loturi pârâtul-reclamant D.Ghe.  va fi obligat să plătească sultă reclamantului-pârât D.M. suma de 916 lei, reclamantului-pârât D.I. 916 lei şi reclamantului-pârât D.I. 198 lei, astfel cum s-a stabilit în varianta a II-a de lotizare omologată.

De asemenea, pentru acelaşi considerente şi pârâta-reclamantă N.I. va fi obligată să plătească sultă reclamantului-pârât D.I. suma de 244 lei.

În cauză se constată că, cheltuielile de judecată au fost suportate de reclamantul-pârât D.I. în sumă de 3287 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1187 lei (filele 26,35), onorarii de expert în sumă totală de 2100 lei (filele 54-58) şi onorariu avocat în sumă de 1000 lei conform chitanţei nr. 52/19.10.2013.

Instanţa având în vedere că prezentul proces profită tuturor părţilor litigante va dispune obligarea pârâţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată către cel care le-a suportat, conform cotelor succesorale ce li s-au cuvenit.

Prin urmare, instanţa  îi va obliga pe pârâţii-reclamanţi Diaconescu Ghe. şi N.I. să plătească fiecare reclamantului-pârât Diaconescu I. câte 857,4 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru toate aceste considerente, instanţa în temeiul art.728 C.civ. din 1864 coroborat cu art.6731 C.pr.civ.din 1865 va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii-pârâţi D.I., D.I. şi D.M. , va atribuit fiecărei părţi bunuri conform variantei a II-a de lotizare cu schiţele nr.7, nr.8, nr.9 şi nr.12 a raportului de expertiză întocmit de dl expert Matei Iulian şi va sista starea de indiviziune dintre părţi cu privire la aceste bunuri şi va respinge ca nefondată cererea reconvenţI.ală formulată de pârâţii-reclamanţi D.Ghe. şi N.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii-pârâţi D.I I., D.I.I., D.I M., în contradictoriu pârâţii reclamanţi D.I. GHE., N I I.

Respinge cererea reconvenţională, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Dispune ieşirea din starea de indiviziune a părţilor.

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar  Matei Iulian, în varianta a II-a de lotizare cu schiţele nr.7, nr.8 nr.9, nr.12 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Atribuie pârâtului D.Ghe. lotul nr. 1 evidenţiat cu culoarea roşie plus 1/2 din lotul nr.8 evidenţia cu culoarea mov, cu componenţa descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian şi în schiţele nr.7 şi nr.9, în valoare totală de 22741 lei.

Atribuie pârâtei  N.I.  lotul nr.2 evidenţiat cu culoare verde  plus lotul nr.7 evidenţia cu culoarea verde plus 1/3 din lotul nr.6 evidenţia cu culoarea negru, cu componenţa descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian şi în schiţele nr.7 şi nr.12, în valoare totală de 20955 lei.

Atribuie  reclamantului D.I.  lotul nr.3 evidenţiat cu culoarea galben  plus 1/2 din lotul nr.8 evidenţia cu culoarea mov, cu componenţa descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian şi în schiţele nr.7, nr.8 şi nr.9, în valoare totală de 20269 lei.

Atribuie  reclamantului D.M. lotul nr.4 evidenţiat cu culoarea albastru  plus 1/3 din lotul nr.6 evidenţia cu culoarea negru, cu componenţa descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian şi în schiţele nr.7 şi nr.9, în valoare totală de 19795 lei.

Atribuie  reclamantului D.I. lotul nr.5 evidenţiat cu culoare portocalie  plus 1/3 din lotul nr.6 evidenţia cu culoarea negru, cu componenţa descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian şi în schiţele nr.7 şi nr.9, în valoare totală de 19795 lei.

Obligă pârâtul D.Ghe. să plătească cu titlul de sultă următoarele  sumele: 916 lei reclamantului D.M., 916 lei reclamantului D.I. şi 198 lei reclamantului D.I..

Obligă pârâta N.I. să plătească reclamantului D.I. suma de 244 lei, cu titlul de sultă.

Obligă pârâţii D.Ghe. şi N.I.  să plătească fiecare câte 857,4 lei reclamantului D.I., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de  recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 noiembrie 2013.