Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Desfiinţarea efectivă a locului de muncă

Cum în cauza dedusă judecăţii a fost desfiinţat nu doar unicul post de natura celui ocupat de reclamant, ci chiar întreaga unitate funcţională din teritoriu a fostului său angajator,  decizia de concediere contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având la bază o cauză reală şi serioasă.

Prin sentinţa civilă nr. 1885/18 septembrie 2013, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâta  S.C. G. R. A. – R. S.A. şi, în consecinţă:

- a anulat Decizia nr. 403/26.07.2012, emisă de pârâtă;

- a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, anume aceea de şef serviciu daune;

- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi băneşti de care a fost lipsit acesta începând cu data concedierii şi până efectiva reintegrare pe postul deţinut anterior;

- a respins celelalte pretenţii ale reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, fiind în discuţie o concediere colectivă, pârâta nu a respectat procedura legală prealabilă aplicabilă în materie, imperativ stabilită de art. 69 alin. 3 din Codul muncii, constând în aplicarea criteriului primordial al competenţei profesionale, prin evaluarea realizării obiectivelor de performanţă de către toţi salariaţii care îndeplineau aceeaşi funcţie ca şi reclamantul în cadrul societăţii pârâte, obligaţie care se raportează la noţiunea legală de „angajator”, iar nu la un simplu punct de lucru.

Sub acest aspect, instanţa a constatat că nu s-a realizat o evaluare profesională cu respectarea procedurilor legale, întrucât s-a apreciat de către societatea pârâtă că doar postul deţinut de reclamant, acela de „şef serviciu daune” din Sucursala Mureş, a fost efectiv desfiinţat, însă potrivit atribuţiilor prevăzute în fişa postului, acesta este ocupat de un inspector de daune, şeful de serviciu îndeplinind atribuţiile unui inspector de daune, alături de cele de conducere specifice. Prin urmare, anterior concedierii reclamantului, era necesară departajarea acestuia prin rezultatele unei evaluări profesionale faţă de ceilalţi inspectori de daune.

De asemenea, Tribunalul a apreciat ca neîntemeiate criticile  invocate de reclamant cu privire la neacordarea preavizului şi neprecizarea criteriilor avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate la concediere, precum şi susţinerile referitoare la neiniţierea de consultări de către societatea pârâtă cu Sindicatul Ardaf şi la concedierea sa pe motive de apartenenţă sindicală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând, prin dezvoltarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu au fost respectate de către angajator prevederile art. 69 alin. 3 din Codul muncii, arătându-se sub acest aspect că prin Hotărârea Directoratului Generali din 8 martie 2012 s-a decis restructurarea societăţii din motive de ordin economic, fiind înregistrate pierderi majore în ultimii 6 ani (440.000.000 lei), astfel că au fost desfiinţate 10 posturi de „şef serviciu daune”, iar prin Hotărârea Directoratului din 6 septembrie 2012 s-a decis reorganizarea activităţii prin desfiinţarea mai multor sucursale, printre care şi cea din jud. Mureş (radiată din Registrul Comerţului), motiv pentru care evaluarea realizării obiectivelor de performanţă profesională nu era necesară în cazul reclamantului şi nici nu putea fi realizată, în contextul desfiinţării tuturor posturilor din structura organizatorică amintită.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar înăuntrul termenului de pronunţare a susţinut că recursul este nul, deoarece pârâta nu a indicat niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 din Codul de procedură civilă, iar pe fondul cauzei a susţinut că soluţia criticată este temeinică şi legală, prima instanţă reţinând în mod corect că obligaţia prealabilă a evaluării criteriilor de performanţă profesională se raportează la noţiunea legală de „angajator”, iar nu la un simplu punct de lucru.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 şi 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii căii de atac, se constată că aceasta nu poate forma obiectul analizei instanţei de control judiciar, întrucât a fost invocată cu încălcarea prevederilor art. 150 din Codul de procedură civilă, după închiderea dezbaterilor în recurs.

Relativ la fondul cauzei, se observă că disponibilizarea reclamantului prin decizia contestată s-a făcut în temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii şi a avut la bază Hotărârea Directoratului din 8 martie 2012, prin care s-a dispus implementarea măsurii concedierii colective, în considerarea efectelor generate de restructurarea reţelei de vânzări şi implementarea proceselor de optimizare a costurilor operaţionale, măsuri care au fost determinate de pierderile financiare înregistrate în ultimii ani 6 ani (de 444.388.857 lei) şi de  scăderea volumului de activitate, care au impus reorganizarea şi restructurarea societăţii prin desfiinţarea unui număr de 180 de posturi, din care 10 de „şef serviciu daune”,  fiind afectată sub acest ultim aspect şi Sucursala Mureş, locul de muncă al reclamantului (astfel cum rezultă din justificarea tehnică şi economică întocmită de Departamentul resurse umane al societăţii pârâte, filele 160-173 dosar fond).

Prevederile art. 65 din Codul muncii reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, textul alineatului 1 dispunând în sensul că aceasta reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar prevederile alineatului 2 impun condiţia verificării ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Din perspectiva normei legale anterior evocate şi a probatoriului administrat în cauză, Curtea a constatat că postul ocupat de reclamant era unic la nivelul Sucursalei Mureş şi a fost suprimat din organigramă, astfel că în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă nulitatea deciziei de concediere în litigiu pe considerentul încălcării de către angajator a prevederilor art. 69 alin. 3 din Codul muncii, sub aspectul neevaluării  realizării obiectivelor de performanţă profesională în raport de postul ocupat de un inspector de daune, atribuţiile celor două funcţii nefiind identice.

Pe de altă parte, raţiunea instituirii obligaţiei menţionate prin dispoziţiile art. 69 alin. 3 din Codul muncii are în vedere departajarea salariaţilor în scopul menţinerii în funcţie a celor mai bine pregătiţi din punct de vedere profesional, însă o atare selecţie se justifică numai în situaţia în care există mai mulţi angajaţi care ocupă posturi similare în cadrul aceluiaşi loc de muncă şi numai o parte dintre ei urmează a fi afectaţi de măsurile de concediere, iar nu şi în ipoteza în care este desfiinţat unicul post dintr-o anumită structură organizatorică a angajatorului, precum situaţia din speţă.

În plus, Curtea a constatat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii Directoratului societăţii pârâte din data de 6 septembrie 2012, procesul de restructurare şi reorganizare a activităţii acesteia a continuat, în sensul că s-a decis închiderea unui număr de 31 de sucursale, printre care şi Sucursala Mureş, iar această măsură a fost urmată de radierea respectivei structuri teritoriale din Registrul Comerţului (conform certificatului  eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mureş la data de 25 septembrie 2012, respectiv, în baza Rezoluţiei nr. 510902/19.09.2012, emisă de Directorul O.R.C. – filele 203, 203 dosar fond), ceea ce demonstrează că au fost desfiinţate toate posturile, nefiind necesară, dar nici posibilă, evaluarea realizării obiectivelor de performanţă profesională prin raportare la un post similar celui ocupat de reclamant.

Din aceeaşi perspectivă, Curtea a înlăturat ca neîntemeiată susţinerea acestuia, potrivit căreia obligaţia prealabilă a evaluării criteriilor de performanţă profesională se raportează la noţiunea legală de „angajator”, iar nu la un simplu punct de lucru, deoarece oportunitatea desfiinţării unui departament sau a unei structuri teritoriale distincte din cadrul unităţii angajatoare este o măsură de management nesusceptibilă a fi supusă vreunei cenzuri venite din exterior, instanţa de judecată fiind ţinută să verifice legalitatea concedierii doar în raport de respectarea cerinţelor impuse de art. 65 din Codul muncii.

Cum în cauza dedusă judecăţii a fost desfiinţat nu doar unicul post de natura celui ocupat de reclamant, ci chiar întreaga unitate funcţională din teritoriu a fostului său angajator, Curtea a constatat că decizia de concediere contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având la bază o cauză reală şi serioasă.

Prin urmare, constatând că sub aspectul menţionat, hotărârea primei instanţe este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul examinat şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare