Acţiune succesorală. Calitate procesuală pasivă. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice

Acţiune succesorală. Calitate procesuală pasivă. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice

-Codul civil din 1864 – art. 680

-Legea nr. 36/1995 – art. 85

-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Decizia 2/2011 (RIL)

În lipsa unei hotărâri judecătoreşti ori a unui certificat de vacanţă succesorală prin care să se stabilească faptul că statul a cules succesiunea, chemarea sa în judecată în calitate de pârât într-o cerere ce are ca obiect stabilirea calităţii reclamantului de unic moştenitor al defunctului şi atribuirea masei succesorale este contrară dispoziţiilor legale

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1617 din 20 noiembrie 2013, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 1130/20.06.2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12191/325/2011* a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P TIMIŞ; s-a constatat compunerea masei succesorale rămasă în urma defunctului O.C.; s-a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar al defunctului, în cotă de 1/1 din masa succesorală; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlul de moştenire.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 23.05.2011, reclamanta Ş.M., în contradictoriu cu pârâţii Comuna C. prin Primar şi Consiliul Local al Comunei C., a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească, conform modului de interpretare a contractelor, că înscrisul denumit de defunctul O.C. „Donaţie” reprezintă în realitate, conform voinţei acestuia, un veritabil testament olograf în favoarea reclamantei; că O.C. a decedat la data de 03.08.1999 şi reclamanta este singura moştenitoare a defunctului, conform testamentului olograf întocmit de defunct la data de 15.12.1997; că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este compusă din imobilele arătate în înscris; să se dispună înscrierea în CF I., a dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/1 parte deţinută de defunct, cu titlu de bun propriu, moştenire testamentară, să se dispună înscrierea titlului de proprietate anterior menţionat într-o carte funciară nouă; în subsidiar s-a solicitat să se stabilească că înscrisul intitulat „Donaţie” reprezintă un antecontract de donaţie prin care donatorul O.C. i-a donat reclamantei cota sa de drept, să se pronunţe o hotărâre ce ţine loc de act autentic de donaţie, să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 15.12.1997, prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat „Donaţie”, numitul O.C. a gratificat-o cu bunurile aici menţionate.

Acest înscris a fost scris şi semnat în întregime de către O.C., în prezenţa martorelor V.M. şi S.M. Voinţa reală a defunctului a fost aceea ca, după decesul său, cunoscând că este bolnav şi că nu are alţi moştenitori, toată averea sa să-i rămână reclamantei.

La data de 07.03.2012 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a înţeles să cheme în judecată în calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondată, având în vedere că această persoană juridică are doar calitatea de reprezentant al Statului Român care este parte în cauză și nu figurează în proces în nume propriu. S-a observat că reclamanta și-a modificat acțiunea din perspectiva cadrului procesual, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român și nu cu autoritatea administrativ-teritorială întrucât, fiind vorba de o succesiune deschisă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, nu devin aplicabile dispoziţiile art. 553 alin. (2) din Noul Cod civil. Așadar, reclamanta s-a îndreptat împotriva Statului Român care ar fi singurul beneficiar al bunurilor în caz de succesiune vacantă, interesul acestei persoane justificând legitimitatea sa procesuală pasivă în cauză.

Procedând la analizarea și interpretarea înscrisului intitulat „Donație” invocat de reclamantă în susținerea calității de moștenitor al defunctului O.C., s-a observat că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 859 C.civ., fiind scris, datat și semnat de către defunct. Din punctul de vedere al conținutului său, având în vedere dispoziţiile art. 977-985 din Codul civil din 1864 aplicabile și în materie de moștenire, înscrisul invocat, chiar dacă poartă denumirea improprie de donație, reprezintă o manifestare de voință prin care testatorul a dispus de bunurile sale pentru data încetării sale din viață, gratificând-o pe reclamantă.

Pe cale de consecință, instanţa a constatat că reclamanta are calitatea de moştenitor al defunctului O.C., conform testamentului olograf întocmit de defunct la data de 15.12.1997, în cotă de 1/1 din masa succesorală aici arătată.

Având în vedere că instanța a admis petitele principale din acțiune, au fost respinse ca rămase fără obiect petitele formulate în subsidiar de calificare a înscrisului intitulat Donație drept un antecontract de donație și de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de donație.

Apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr. 45/A/18.01.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12191/325/2011*.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, pe calea apelului, pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta nu poate susţine că succesiunea în cauză este vacanta, atât timp cat aceasta sarcina revine exclusiv notarului public potrivit art. 85 alin.1. care precizează ca „în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public notarul public constata ca succesiunea este vacanta eliberând certificat de vacanta succesorala, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii".

Instanţa a reţinut că în speţă nu este incidentă Decizia nr.2/2011 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de vreme ce petiţionara nu solicită constatarea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului ci numai constatarea calităţii de legatar cu titlu particular (în temeiul testamentului lăsat de defunct prin care i-a testat  anumite bunuri, iar nu întreaga sa avere ce se va găsi la decesul său).

În mod corect petiţionara a legat raporturi procesuale cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin DGFP Timiş în calitate de succesibil, în ipoteza existenţei succesiunii vacante întrucât, potrivit art. 477 din Codul civil de la 1864, Statul prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice se legitimează procesual pasiv pentru constatarea existenţei vacanţei succesorale şi pentru situaţia în care bunul ar intra în domeniul privat al statului, în temeiul art. 25 din Decretul-Lege nr. 31/1954.

Rezultă aşadar că pârâtul-intimat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin DGFP Timiş a fost împrocesat în calitate de succesibil, care culege succesiunile rămase fără moştenitori (fie în temeiul teoriei suveranităţii, fie a calităţii sale de moştenitor), fără a avea nevoie – pentru a-şi apropria bunurile rămase fără stăpân, sau, după caz, cele ce provin dintr-o succesiune vacantă (acestea fiind supuse unui regim juridic identic) – de o procedură contencioasă, judiciară, ce se desfăşoară în contradictoriu cu o anumită persoană. 

Pe de altă parte, parcurgerea procedurii necontencioase în faţa notarului public – având de obiect constatarea vacanţei succesorale nu este obligatorie, astfel încât neurmarea ei să se constituie într-un fine de neprimire pentru instanţa de judecată, cum în mod eronat a apreciat  apelantul. De altfel, moştenirea se culege ope legis, de la data deschiderii ei, potrivit regulilor generale, astfel că existenţa dreptului dobândit poate fi consfinţită în baza art. 111 din Codul de procedură civilă de la 1865, iar nu neapărat în cadrul procedurii succesorale notariale ce se priveşte a fi facultativă, abstracţie făcând de faptul că vacanţa succesorală poate fi şi parţială, în situaţia în care, neexistând moştenitori legali, defunctul instituie legate cu titlu particular.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare a invocat că în mod nelegal a reţinut instanţa că în cauză nu este incidentă Decizia nr. 2/2011 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, câtă vreme reclamanta a solicitat constatarea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului.

A invocat greşita reţinere a calităţii sale procesuale pasive, câtă vreme pe seama sa nu a fost eliberat un certificat de moştenitor.

Examinând recursul, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 2/2011 dată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu caracter obligatoriu că în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în situaţia în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanţă succesorală.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice constatarea calităţii sale de unic moştenitor al defunctului O.C., fiind indiferent prin prisma celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform celor mai sus-arătate că reclamanta a invocat existenţa testamentului şi nu devoluţiunea legală ca temei al dobândirii calităţii de unic moştenitor.

Chiar dacă autorul înscrisului intitulat „Donaţie” era decedat la data sesizării instanţei, această împrejurare nu atrage împrocesuarea în orice situaţie, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

Cadrul procesual este stabilit de reclamant inclusiv prin indicarea persoanei în contradictoriu cu care îşi formulează pretenţiile (pârâtul), persoană care trebuie să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi parte în proces.

Or, în cauză, împrocesuarea prin cererea de chemare în judecată precizată a Statului Român în calitate de pârât fără a se fi stabilit în prealabil printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un certificat de vacanţă succesorală că statul a cules succesiunea defunctului proprietar este contrară dispoziţiilor legale.

Astfel, dispoziţiile art. 680 Cod civil de la 1864 (în vigoare la data sesizării instanţei) prevăd că bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, iar art. 85 din Legea 36/1995 (în forma în vigoare la aceeaşi dată) prevede că notariatul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii, în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari.

În consecinţă, legitimarea procesuală pasivă a statului presupune fie existenţa certificatului de vacanţă succesorală, fie constatarea acestei calităţi de către instanţa legal sesizată cu o atare cerere.

Nici dispoziţiile art. 477 din Codul civil de la 1864 reţinute în apel ca fiind incidente în cauză nu sunt de natură a legitima calitatea procesual pasivă a Statului Român, câtă vreme vacanţa succesorală se constată în condiţiile sus-arătate, statul nedobândind ope legis calitatea de pârât, această interpretare rezultând din conţinutul considerentelor menţionatei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, instanţa de recurs reţine că subsidiarul cererii de judecată a fost respins în primă instanţă ca rămas fără obiect, faţă de soluţia dată capătului principal de cerere.

Se constată că nici cererea subsidiară (calificarea înscrisului intitulat „Donaţie” ca fiind antecontract de donaţie şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic) nu poate fi primită câtă vreme a fost formulată tot în contradictoriu cu Statul Român, pârât care conform celor mai sus arătate, nu are calitate procesual pasivă în cauză.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de pârât şi a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1130/20.06.2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara pe care a  schimbat-o în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare