Simulație - inopozabilitatea actului secret față de terți. Când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate - simulația fiind sancționată cu nulitatea întregii operații.

Simulație - inopozabilitatea actului secret față de terți. Când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate - simulația fiind sancționată cu nulitatea întregii operații. Inaplicabilitatea instituției nulității în situația în care reclamantul și pârâții sunt cei care au încheiat actele, urmărind un scop ilicit, și anume scoaterea unei sumei de bani din patrimoniul societății la care aveau calitatea de administratori/asociați, pentru a fi utilizată de în interes personal. Invocarea propriei culpe.

- Cod civil, art. 1175

- Legea nr. 31/990, rep., art. 72, 73 alin. 1 lit. e

Părțile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare, potrivit acordului lor de voință, convenții secrete prin care au confirmat caracter fictiv al actelor publice, iar potrivit dispoziţiilor art. 1175 Cod civ. (în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății, născut în perioada de activitate a vechiului Cod civil), aceste convenții secrete au putere doar între părțile contractante și succesorii lor universali. 

Acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret, simulația, prin ea însăși, fiind, în principiu, valabilă, sancțiunea acesteia nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți. În consecinţă, în situațiile în care actul secret a fost valabil încheiat, acesta își produce efectele între părți, fiind menținut, însă, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și a celui secret.

Nu se poate da eficiență cererii de chemare în judecată, la care au achiesat pârâții (persoane fizice), având în vedere că această cerere - în sensul constatării simulației/nulității celor trei contracte de vânzare-cumpărare  - este fundamentată pe culpa vădită a părților ce le-au încheiat, reclamantul însuși arătând că părțile au disimulat total realitatea creând aparența existenței unui contract care, însă, nu există.

În calitatea sa de administrator al unei societăţi, reclamantul-apelant a ignorat dispoziţiile prevăzute de art. 72, 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/990, rep., prin raportare la actele juridice analizate – iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să își ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operațiunilor juridice cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare.

Conform principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” - reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, fiind o garanție a respectării regulilor sociale. Acest principiu este o excepție de la regulile care guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept.

Prin Sentinţa nr. 4014/20 septembrie 2013, Tribunalul Harghita a respins acţiunea formulată de reclamantul I. J., în contradictoriu cu pârâţii L. F. C., L. T., SC L. S. SRL, prin lichidatorul judiciar RVA M. I. S. SPRL și SC P. P. SRL.

În considerentele Sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• simulaţia nu este sancţionată cu nulitatea – care intervine ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de validitate cu ocazia încheierii unui act juridic civil -, ci cu inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin actul juridic secret; în cauză, nu s-a dovedit existenţa a două acte juridice civile (public şi secret), ci, numai a unui singur act juridic civil încheiat în formă autentică (nr. 237/01.03.2011, BNP L. I.),  în cuprinsul căruia părţile au declarat situaţii de fapt necorespunzătoare adevărului, deşi aveau obligaţia să nu facă asemenea declaraţii, conform art. 292 C. pen.; în cauză nu s-a dovedit nerespectarea unor condiţii de validitate la încheierea actului juridic civil;

• pe de altă parte, reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obţine protecţia juridică a dreptului, cunoscutul principiu "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" fiind o garanţie a respectării regulilor sociale; principiul este recunoscut de doctrină ca fiind o excepţie de la regulile ce guvernează sancţiunea nulităţii absolute sau relative, presupunând că nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoaşterea unui drept, fiind imoral ca teza contrară să fie acceptată şi valorificată în prezenta cauză, legea neprotejând acţiunile care au un scop imoral.

Împotriva Sentinţei nr. 4014/20 septembrie 2013 a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința anulării hotărârii primei instanțe și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, în subsidiar, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, apelantul a susţinut următoarele motive: cu titlu prealabil, reclamantul a precizat că în hotărârea atacată s-a trecut calea de atac a recursului deși valoarea obiectului acțiunii este de peste 100.000 lei, fiind incidentă disp. art. 2821 Cod proc. civ., calea de atac fiind apelul; prima instanță nu a soluționat capătul de cerere privind nulitatea contractelor fictive arătate în cererea de chemare în judecată și în precizarea acesteia; în mod corect, instanța a făcut distincție între nulitate și opozabilitate, arătând că sancțiunea care intervine în cazul simulației nu este nulitatea, ci inopozabilitatea, înțelegând, așadar, că reclamantul a cerut constatarea simulației, întrucât contractele au fost semnate de el și de soții L. numai pentru a-i ajuta pe aceștia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul SC L. S. SRL (situație recunoscută prin întâmpinare), aceștia fiind amenințați de cămătari și trebuind să restituie urgent împrumuturi mai vechi, apelantul precizând că nu i se pare imoral să îşi ajute prietenii în astfel de circumstanţe, mai ales în condiţiile în care statul nu a făcut nimic, în acest sens; motivele primei instanțe sunt contradictorii, pe de o parte, constatând frauda la lege săvârșită cu ocazia încheierii contractelor, iar pe de altă parte, afirmând că nu sunt motive de nulitate, nefiind dovedită nerespectarea condițiilor de validitate la încheierea actului juridic civil; reclamantul-apelant nu s-a prevalat de propria incorectitudine deoarece, dacă ar fi așa, s-ar crea o situație absurdă, instanța constatând că actele au fost încheiate în baza unor declarații false și au avut un scop imoral, dar menținând, totuși, respectivele înscrisuri pentru a-l sancționa pe reclamant; din recunoașterea pârâților s-a putut constata că reclamantul a încercat să îi ajute să își achite împrumuturile luate de la cămătari, dar acest ajutor a fost făcut într-o formă neinspirată, cu consecința pierderii, de către reclamant, a terenului identificat în acțiune și cu consecința rămânerii acestuia cu o datorie de 530.441 lei; prima instanță a refuzat să îndrepte lucrurile, deși reclamantul nu a avut niciun beneficiu din încheierea actelor indicate în cererea de chemare în judecată și nimeni nu a avut de suferit din cauza acestor înscrisuri, cu excepția reclamantului-apelant; răspunderea acestuia ca administrator al SC L. S. SRL este o altă problemă și face obiectului unui alt dosar; dacă actele juridice semnate de reclamant și pârâți sunt „ilicite și imorale”, prima instanță a reținut greșit că nu se impune constatarea nulității acestora - sancțiune confirmată de doctrină, în situația urmăririi unor scopuri ilicite sau imorale, actul juridic simulat nemaiputând fi ocrotit de lege, fiind exclusă producerea efectelor juridice chiar între părțile contractante; deci, prin excepție de la regula neutralității simulației, aceasta este lovită de nulitate dacă nu sunt respectate condițiile esențiale de validitate, conform art. 1289 alin. 2 din Noul Cod civ.; în privința existenței contraînscrisului, apelantul a susținut că acesta trebuie privit ca „negotium”, iar nu ca „instrumentum”, în speță, pârâții recunoscând existența actului secret, fiind făcută dovada, în sensul art. 1191 alin. 1, 2 Cod civ.; voința părților este cea care, cu excepția actelor juridice pentru care înscrisul se cere „ad validitatem”, poate să facă inaplicabilă regula interdicției de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depășește 250 lei sau peste cuprinsul/împotriva unui înscris; în plus, față de relațiile de prietenie existente între părți, reclamantul-apelant a invocat art. 1198 alin. 1 pct. 1-3 Cod civ., cu referire la imposibilitatea morală a preconstituirii probei scrise; față de recunoașterea pârâților, era absurdă administrarea altor probe.

Prin concluziile scrise depuse la 19 decembrie 2013, intimata SC L.R S. SRL, reprezentată de lichidatorul judiciar RVA I. S. SPRL, a solicitat să se dispună respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: prima instanță a respins, în mod temeinic și legal, cererea reclamantului, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența simulației, aceasta presupunând cu necesitate un act public și unui secret – care să conțină adevăratul acord de voință, fiind încheiat concomitent sau, eventual, anterior încheierii actului public; conform art. 1175 Cod civ., actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali, neavând niciun efect în contra altor persoane; simulația nu este sancționată cu nulitatea, ci cu inopozabilitatea față de terți a situației juridice create prin actul juridic secret; în speță, s-a dovedit doar existența actului juridic autentificat de BNP L. I. sub nr. 237/1 martie 2011, nefiind probată nerespectarea unor condiții de validitate la încheierea acestui act; prima instanță a stabilit în mod corect că, prin faptele descrise în cererea de chemare în judecată și reiterate în apel, reclamantul-apelant și-a invocat propria culpă și incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, dar legea nu protejează acțiunile care au scop imoral.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea căii de atac, potrivit disp. art. 295 Cod proc. civ. și motivelor invocate, a reţinut următoarele aspecte:

În şedinţa publică din 20 octombrie 2013, instanţa a pus în discuţia părţilor recalificarea căii de atac – înregistrată, iniţial, ca recurs -, având în vedere valoarea obiectului cauzei ca fiind peste 100.000 lei (respectiv 250.000 euro, astfel cum reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată – f. 2, dos. Tribunalului Harghita, valoare pe baza căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru – f. 6, dos. Tribunalului Harghita) şi, faţă de disp. art. 2821 Cod proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), Curtea a dispus recalificarea căii de atac, din recurs în apel, completul de judecată fiind constituit din primii doi membri ai completului inițial învestit cu soluționarea cauzei, instanța făcând aplicarea disp. art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. Plenului C.S.M. nr. 387/2005.

În legătură cu fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a vândut societății L. S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L. T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în xxx, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 4.500 m.p., cuprins în c.f. nr. xx Feliceni (C.F. vechi nr. x/Feliceni/Oteni), A1 ordin având nr. cad. 825, nr. top. 609/1, 629/2/1, dobândit prin reconstituire, conform Legii nr. 18/1991 de sub B.1.1., conform încheierii c.f. nr. 17744/21.10.2008”, prețul imobilului fiind de 250.000 euro, reprezentând, la cursul de schimb valutar al zilei…, contravaloarea sumei de 1.053.750 lei.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai 2011, societatea L. S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L. T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, a vândut societății PP. SRL, reprezentată de I. Z., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în xxx, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 1.500 m.p., cuprins în c.f. nr. x Feliceni (C.F. vechi nr. x/Feliceni/Oteni), având nr. cad. 50772, dobândit prin cumpărare de sub B.3.1., conform încheierii c.f. nr. 3995/2.03.2011, respectiv prin dezmembrare”, prețul imobilului fiind de 15.000 lei + TVA.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 878/11 iulie 2011, societatea L. S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L. T., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, a vândut societății PP. SRL, reprezentată de I. Z., în calitate de asociat unic și de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, „proprietatea imobilului situat în xxx, format din teren arabil în intravilan în suprafață de 1.000 m.p., cuprins în c.f. nr. x Feliceni, având nr. cad. x, dobândit prin cumpărare de sub B.2.1., conform încheierii c.f. nr. 10725/26.05.2011, respectiv prin dezmembrare”, prețul imobilului fiind de 594/957,12 lei + TVA.

Dreptul de proprietate al cumpărătorilor din cele trei contracte anterior menționate – respectiv SC L. S. SRL și SC PP. SRL - a fost înscris, în mod corespunzător clauzelor contractuale, în C.F. nr. x Feliceni, în C.F. nr. xx Feliceni și în C.F. nr. xxx Feliceni.

Reclamantul a susținut (atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel) că încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, a fost determinată de faptul că L. F. C. – fost administrator al SC L. S. SRL, până la data de 15 decembrie 2010, când a cesionat părțile sociale – și soția acestuia, L. T. – asociat unic al SC L.R S. SRL, calitate dobândită prin efectul cesiunii – au contractat, inițial, în nume personal, împrumuturi de la diverse persoane, în condiții neavantajoase, cu dobânzi exagerat de mari, fiind amenințați de cămătari și trebuind să restituie urgent aceste împrumuturi.

În acest scop, s-a încheiat, apoi, Contractul de împrumut înregistrat la SC L. S. SRL sub nr. 40/24 februarie 2011, potrivit căruia B. C., în calitate de împrumutător, a predat societății  L. S. SRL, în calitate de împrumutată, suma de 300.000 euro, cu obligația restituirii „până la data de 1.03.2013”, contractul fiind semnat atât de pârâta-intimată L. T. (asociat unic al SC L. S. SRL), de pârâtul-intimat L. F. C., cât și de reclamantul-apelant I. J.. Dar, întrucât suma de 300.000 euro a intrat în patrimoniul SC L. S. SRL, aceasta nu a putut fi utilizată de soții L. T. și L. F. C. pentru restituirea împrumuturilor luate de ei de la cămătari.

În acest context, a fost încheiat, așadar, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011 (având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 4.500 m.p., prețul fiind de 250.000 euro -) – și apoi, Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai 2011 și nr. 878/11 iulie 2011 (prin care reclamantului-apelant i-au fost restituite  terenurile intravilane în suprafață de 1.500 mp și 1.000 mp, din totalul de 4.500 mp), astfel cum a afirmat reclamantul.

De asemenea, reclamantul-apelant a menționat expres că suma de 250.000 euro a putut fi scoasă din contul societății în mod aparent legal, printr-un contract de vânzare-cumpărare fictiv…, suma primită ca „preț” fiind predată de reclamant soților L. pentru a fi folosită în scopul arătat mai sus, adică pentru restituirea împrumuturilor contractate de la cămătari.

Prin întâmpinarea depusă la 30 mai 2013, pârâta L. T.  a achiesat la pretențiile reclamantului, confirmând susținerile acestuia și menționând, în plus, că terenul proprietatea reclamantului, în suprafață totală de 4.500 mp, a fost transcris în cartea funciară în favoarea SC L. S. SRL, fără ca reclamantul să primească vreo sumă de bani în schimbul terenului, iar, în vederea restituirii terenului, s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 587/25 mai 2011 și nr. 878/11 iulie 2011, de către B.N.P. L. I. I..

Susțineri similare au fost cuprinse și în întâmpinarea depusă de pârâtul L. F. C..

Prin urmare, părțile care au încheiat Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, nr. 587/25 mai 2011 și nr. 878/11 iulie 2011 au confirmat, în mod expres, faptul că acestea au reprezentat operațiuni juridice fictive, conform voinței reclamantului și celor doi pârâți, încă de la data încheierii actelor juridice, scopul lor fiind scoaterea din patrimoniul SC L. S. SRL a sumei de 250.000 euro, pentru a putea fi folosită, în interes personal, de asociatul unic L. T. și de soțul acesteia, L. F. C..

Concluzia a fost confirmată, odată în plus, prin cererea de apel, I. J. menționând expres: …contractele în cauză au fost semnate de mine și de soții L. numai pentru a-i ajuta pe aceștia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul societății SC L. S. SRL – lucru recunoscut prin întâmpinare (erau amenințați de cămătari și trebuiau să restituie urgent împrumuturi mai vechi).

Prin urmare, părțile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare precizate, potrivit acordului lor de voință, convenții secrete prin care au confirmat caracter fictiv al actelor publice, iar potrivit disp. art. 1175 Cod civ. (în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății, născut în perioada de activitate a vechiului Cod civil), aceste convenții secrete au putere doar între părțile contractante și succesorii lor universali. 

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret, simulația, prin ea însăși, fiind, în principiu, valabilă, sancțiunea acesteia nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți. Deci, în situațiile în care actul secret a fost valabil încheiat, își produce efectele între părți, fiind menținut, dar, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și a celui secret (Î.C.C.J., Secția I Civilă, Dec. nr.5782/12 decembrie 2013).

Circumstanțele concrete ale speței nu îngăduie, însă, aplicarea sancțiunii nulității.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului, anterior analizate, Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, nr. 587/25 mai 2011 și nr. 878/11 iulie 2011 au urmărit un scop ilicit, și anume scoaterea sumei de 250.000 euro din patrimoniul SC L. S. SRL, pentru a fi utilizată de asociatul unic în interes personal – în mod concret, pentru restituirea împrumuturilor scadente, contractate în condiții vădit dezavantajoase, de L. T. și L. F. C..

Acest scop ilicit, ale cărui efecte se răsfrâng asupra creditorilor societății, este cu atât mai evident cu cât SC L. S. SRL este subiectul procedurii concursuale a insolvenței, deschisă prin Încheierea civilă nr. 3963/30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3749/96/2012, la cererea debitoarei SC L. S. SRL, formulată de reprezentanta acesteia, L. T., în calitate de administrator, judecătorul sindic constatând: …debitoarea a arătat că societatea are o datorie considerabilă faţă de furnizori comerciali şi faţă de bănci. Din lipsa de disponibilităţi băneşti societatea se află în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile din sumele de bani disponibile, în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, Curtea a reţinut că prin Sentința civilă nr. 221/25 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr. 3749/96/2012 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a dispus intrarea debitoarei SC L. S. SRL în procedura falimentului, reținând, în esență, pe de o parte, că administratorul judiciar desemnat în cauză (RVA I. S. SPRL – n.n.), prin raportul depus în temeiul art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a propus intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată, întrucât aceasta nu prezintă posibilităţi de reorganizare a activităţii și, pe de altă parte, adunarea creditorilor a aprobat propunerea privind intrarea în faliment a debitoarei, prevăzută la art. 59 alin. 2 din Lege, niciun creditor nu şi-a anunţat intenţia de a depune, în termenul legal un plan de reorganizare, conform art. 60 alin. 2 din Lege, iar creditoarea B. T. SA – Sucursala Miercurea Ciuc, creditor garantat, deţinător al unei creanţe reprezentând 52,36% din totalul creanţelor asupra averii debitoarei, a arătat că este de acord cu propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului asupra debitoarei.

Prin urmare, susținerea apelantului referitoare la faptul că nimeni nu a avut de suferit din cauza actelor fictive, cu excepția lui este infirmată de înscrisurile dosarului, în contextul punctual în care, patrimoniul societății (în faliment) SC L. S. SRL a fost diminuat cu 250.000 euro, în schimbul acestei sume considerabile, folosită de asociatul unic în scop personal, rămânând, în prezent, terenul în suprafață 2.000 mp (nerestituit reclamantului-apelant), rezultând, așadar, că societatea a vândut 1 mp cu suma de 125 euro, adică mult peste prețul pieții practicat în zona comunei Feliceni, județul Harghita, cu consecința prejudicierii societății și a creditorilor acesteia.

Este adevărat că reclamantul-apelant nu a beneficiat de suma de 250.000 euro și că, din terenul de 4.500 mp și-a recuperat doar suprafața de 2.000 mp, dar, în aceeași măsură, este adevărat – prin prisma actelor dosarului mai înainte evocate – că el a participat, în mod deliberat, la aceste operațiuni ilicite, concluzie susținută și de dubla calitate pe care a avut-o în cele trei contracte: i) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a avut atât calitatea de vânzător, cât și de reprezentant al cumpărătoarei SC L. S. SRL, fiind administratorul acestei societăți; ii) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai 2011, reclamantul-apelant, I. J., a avut atât calitatea de reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L. S. SRL, cât și al cumpărătoarei SC PP. SRL; iii) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 878/11 iulie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a avut atât calitatea de reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L. S. SRL, cât și al cumpărătoarei SC PP. SRL.

În condițiile punctuale relevate, nu se poate da eficiență cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost precizată), la care au achiesat pârâții (persoane fizice), având în vedere că această cerere – în sensul constatării simulației/nulității celor trei contracte de vânzare-cumpărare  - este fundamentată pe culpa vădită a părților ce le-au încheiat, reclamantul însuși arătând că părțile au disimulat total realitatea creând aparența existenței unui contract care, însă, nu există. Singurul scop al încheierii contractului arătat a fost acela de a justifica scoaterea sumei de 250.000 Euro din contul SC L. S. SRL, respectiv că semnarea contractelor, de el și de soții L. T. și L. F. C., a avut loc numai pentru a-i ajuta pe aceștia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul societății SC L. S. SRL – lucru recunoscut prin întâmpinare (erau amenințați de cămătari și trebuiau să restituie urgent împrumuturi mai vechi).

În consecință, în calitatea sa de administrator al SC L. S. SRL, în perioada 6 ianuarie 2011 – 15 octombrie 2012, reclamantul-apelant a ignorat disp. art. 72, 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/990, rep., prin raportare la actele juridice analizate – iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să își ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operațiunilor juridice cuprinse în Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, nr. 587/25 mai 2011 și nr. 878/11 iulie 2011, pentru SC L. S. SRL și pentru creditorii acesteia.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a respins apelul ca nefondat, păstrând hotărârea primei instanţe – art. 296 teza I Cod proc. civ. – care, contrar susținerilor apelantului, a făcut referiri la instituția nulității contractelor (nedându-i eficiență juridică) și, pe de altă parte, faptul că instanța a reținut „frauda la lege”, cum susține apelantul, dar nu a constatat nulitatea contractelor, nu constituie o motivare contradictorie, de vreme ce tribunalul a avut în vedere tocmai argumentul dezvoltat de instanța de apel, și anume propria culpă a reclamantului, respectiv faptul că reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, cunoscutul principiu „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” fiind o garanție a respectării regulilor sociale, principiul fiind o excepție de la regulile care guvernează sancțiunea nulității absolute sau relative, presupunând că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoașterea unui drept.

Domenii speta

Spete similare