Cerere de revizuire întemeiată pe disp. art. 21 alin 2 din Legea 554/2004
Insolvenţă . Contestaţie tabel preliminar.
Insolvenţă . Anulare hotărâre Adunare creditori.
Declinare competenţă.
Insolvenţă . Ridicare drept de administrare debitoare.
Litigii profesionişti. Recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine
Lege penală mai favorabilă.
Insolvenţă. Titluri executorii. Comunicare decizii de impunere .
Conform art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene
Cererea de reluare a judecăţii trebuie analizată având în vedere elementele avute în vedere la suspendarea judecăţii, fiind lipsită de relevanţă juridică absenţa dosarului de fond.
În condiţiile în care calea de atac uzitată de apelantul pârât se referă la o situaţie juridică încheiată asupra căreia nu s-ar mai putea reveni, apelul exercitat de acesta nu mai îndeplineşte condiţia de a avea un obiect actual.
Contestaţie – cale de atac.
Revizuire. Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
: reconstituire drept de proprietate, despăgubire prin echivalent
Reconstituirea dreptului de proprietate, comisie locala abilitată să soluţioneze cererea de reconstituire, teren agricol transferat între localităţi
Suspendarea cursului perimarii cat timp dureaza suspendarea judecatii pronuntata de instanta in baza dispozitiilor art 413 alin 1 pct 1 NCPC.
Apel impotriva Incheierii primei instante prin care s-a respins cererea de investire cu formula executorie a procesului verbal de contraventie.
Insolvenţă. Contestaţie tabel preliminar. Modificare tabel creanţe. Înregistrare tabel definitiv.
Introducerea forţată în cauză, din oficiu a altor persoane.
Perimare cerere de chemare în judecată, rămânerea cauzei în nelucrare, aplicarea în timp a legii de procedură civilă.