Competenţa materială şi teritorială a instanţei de a soluţiona cererea de investire a unui înscris sub semnătură privată cu formulă executorie. Procedură necontencioasă.
Proprietate. Legea nr.10/2001.Persoana îndreptăţită la restituirea terenului trecut în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974
Proprietate. Imobil expropriat în baza Decretuluinr.216/1982.Retrocedare.Acţiune formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Calitatea procesuală în cauzele privind adopţia copilului de către soţul părintelui firesc
Competenţa materială şi teritorială a instanţei de a soluţiona o acţiune personală, prin care se exercită un drept de creanţă născut dintr-o faptă cauzatoare de prejudicii.
Acţiune în constituirea servituţii de trecere pe domeniu public. Admisibilitate. Condiţia compatibilităţii servituţii cu uzul şi interesul public al bunului afectat.
Constatare încetare de drept a mandatului de primar
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. art. 48 alin.2 teza I cod pr.civ. şi efectele acestor dispoziţii legale asupra unei căi de atac tardive sau inadmisibile
Procedură civilă. Principul rolului activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii.Aplicare. Limite
Certificat de mediu . Obligaţia autorităţii de a accepta alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic
Certificat de moştenitor. Acţiune în anulare. Calitate procesuală activă.
Titlu executoriu. Învestire. Căi de atac.
Salarizare. Diferenţe drepturi salariale personal medical încadrat conform grilei de salarizare „clinic”. Tichete de masă – personal medical încadrat în unităţile sanitare clinice.
Încetare contract de muncă din iniţiativa salariatului. Spor de fidelitate.
Reducerea daunelor morale şi materiale proporţional cu culpa concurentă a victimei la comiterea infracţiunii
Deschiderea procedurii adopţiei interne. Situaţia în care poate fi socotit abuziv refuzul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului
Nerespectarea dispoziţiilor prev.de art.385 Cod pr.penală, de către instanţa de rejudecare. Consecinţe.
Calitatea procesuală a societăţii furnizoare ce a primit filă CEC, pentru produsele livrate şi a fost refuzată la plată de bancă, în cazul infracţiunii prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea 59/1934 (Legea CEC-ului). Admisibilitatea acţiunii civile
Vânzarea bunului altuia. Condiţia bunei credinţe.
Simulaţia prin interpunere de persoane şi mandatul fără reprezentare. Diferenţe. Corelări în cazul neexecutării obligaţiei mandatarului.