Contract de asigurare bunuri; survenire risc asigurat. Suma asigurată. Incidenţa subasigurării
Apel declarat de reclamantă - cale de atac menţionată în dispozitivul sentinţei atacate – înregistrat şi repartizat aleatoriu ca recurs. Consecinţe în plan procesual.
Aplicarea dispoziţiilor generale din Codul muncii referitoare la transferul întreprinderii în situaţia în care preluarea unei unităţi nu este suficient reglementată prin actul normativ special
Anulare Hotărâre AGA. Calitate procesuală activă a reclamantului care îndeplineşte funcţia de administrator. Decizie adoptată valabil la a doua întrunire a AGA, nefiind necesară unanimitatea de voturi.
Acţiunea executantului pentru plata de lucrări efectuate în plus faţă de cele care au făcut obiectul procedurii de achiziţie publică, convenite de părţi pe calea unui act adiţional. Refuzul de plata a sumelor suplimentare de către gestionarului de fondur
Insolvenţă. Perfectare antecontract de vânzare-cumpărare. Autorizare judecător sindic. Plată parţială a preţului stabilit în antecontract. Consecinţe.
Partaj succesoral suplimentar/succesiv. Examinarea autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe de partaj din anul 1991, cu referire la o suprafaţă de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate ulterior. Soluţia din recurs.
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT. INFRACŢIUNI PREVĂZUTE DE ART. 18¸1 DIN LG.78/2000. DESFIINŢAREA SENTINEŢI ÎN APEL CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE
Deschidere iniţială drept de pensie
Consideraţii referitoare la incidenţa disp. art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul înlocuirii administratorului judiciar al debitoarei pentru „motive temeinice”.
Acţiune în daune constând în contravaloarea penalităţilor stabilite prin contractul de finanţare încheiat între un gestionar de fonduri europene şi o autoritate contractantă(instituţie publică) ca urmare a depăşirii termenului de implementare a proiectulu
INFRACȚIUNI DE EVAZIUNE FISCALĂ. SFERA DE APLICABILITATE A ART. 10 DIN LG.241/2005 ÎN REGLEMENTAREA ANTERIOARĂ DATEI DE 1.02.2014.
Excepţie tardivitate decizie de sancţionare disciplinară. Nulitate decizie pentru lipsa menţiunilor obligatorii.
Restituirea în favoarea gestionarului la data încetării contractului individual de muncă a garanţiei reţinută în numerar-condiţii
Recurs inadmisibil. Stabilirea valorii obiectului cererii având ca obiect rezoluţiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare şi restituirea avansului din preţ
NON REFORMATIO IN PEIUS. ART. 278 CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ DIN 1968
REDESCHIDEREA PROCESULUI PENAL ÎN CAZUL JUDECĂRII ÎN LIPSA PERSOANEI CONDAMNATE. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE.
RENUNŢAREA LA APLICAREA PEDEPSEI. CIRUMSTANŢA ATENUANTĂ PREVĂZUTĂ DE ART. 75 ALIN. 2 LIT. A CODUL PENAL
RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ - ADMISIBILITATEA CUMULULUI DOBÂNZII LEGALE CU RATA INDICELUI DE INFLAŢIE
Taxă pe poluare. înstrăinarea autovehiculului de către reclamant anterior introducerii cererii de restituire a taxei. Consecinţe