Stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată pentru care s-a acordat uneia dintre părţi ajutor public judiciar sub forma scutirii.
Revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art.145/1 Cod procedură penală se impune în cazul în care aceasta ar depăşi durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Trafic de influenţă. Confiscarea specială a sumei de bani oferite pentru cumpărarea de influenţă
furt calificat
Nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât intimatul nu a imitat semnătura vânzătoarei, ci doar a ajutat-o pe aceasta să semneze însă punând mâna sa peste mâna acesteia, aşa cum arată marto...
Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă, fără putinţă de îndoială, că recurentul a înregistrat în evidenţele contabile operaţiuni comerciale reale, evidenţiate şi în facturile fiscale aferente, neavând intenţia de a se sustrage de...
Contravaloarea alimentaţiei părţii vătămate în perioada în care aceasta a fost scoasă din mediul său familial şi obligată de împrejurările deduse judecăţii să consume altfel de alimente decât o făcea în mod obişnuit se impune a fi suportată de inculp...
Comiterea faptei de către inculpat a fost confirmată chiar de martorul care l-a însoţit în seara zilei de 15.03.2009 şi în noaptea de 15/16.03.2009, respectiv de martorul TOC.
Incidenţa dispoziţiilor art. 1201 C. civ. nu este exclusă dacă într-o cerere în realizare se invocă autoritatea de lucru judecat rezultată dintr-o hotărâre dată asupra unei cereri în constatare.
Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţe sub condiţie. Creanţe nescadente. Deosebiri. Creanţă declarată de fidejusor. Admisibilitate. Creanţe născute după deschiderea procedurii. Consecinţe
Nulitatea cecului. Fila CEC emisă în baza unor raporturi comerciale anterioare datei de 08.12.2008. Aplicabilitatea excepţiei prevăzută de art. 1 alin. 1 din Circulara nr. 39/2008 a BNR ce se referă la acceptarea instrumentelor de plată cu formatul v...
Funcţionari publici. Căi de atac, în ipoteza suspendării raporturilor de serviciu,la iniţiativa autorităţii publice .Efectele prezumţiei de nevinovăţie, în materia suspendării raportului de funcţie publică .Recursul promovat împotriva încheierilor in...
Cadre didactice-indemnizaţie de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010.Aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr.118/2010
Gradaţie de merit acordată personalului încadrat în şcolile populare de artă. Dispoziţie de revocare. Efecte. Acţiune în răspundere patrimonială.
Interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii
Consimţământul autorităţii judiciare române de executare, privind urmărirea şi judecarea persoanei predate şi pentru fapte anterioare predării
Anulare proces - verbal de contravenţie
Anulare proces-verbal de contravenţie
Anulare proces-verbal de contravenţie
Anulare proces-verbal de contravenţie