Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă penală - 11.05.2010

competenta teritoriala a Judecatoriei Ploiesti- conflict negativ de competenta

Sentinţă penală - 25.02.2010

Admisibilitatea propunerii de liberare condiţionată

Sentinţă penală - 04.02.2010

Obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile, proporţional cu partea din culpă

Sentinţă penală - 27.01.2010

Schimbare a încadrării juridice - respinsă

Sentinţă penală - 18.12.2009

Raportul dintre infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 1 si 2 C.pen. si infractiunea prevazuta de art. 38 alin. 1 si 4 din Legea 319 din 2006 – absorbtie naturala sau concurs ideal

Sentinţă penală - 11.12.2009

Este posibilă condamnarea instigatorului şi complicelui în situaţia în care pentru fapta la care au participat s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative faţă de autori, apreciindu-se că fapt...

Sentinţă penală - 04.12.2009

art. 5221 C.p.p - probatoriu insuficient

Sentinţă penală - 24.11.2009

posibilitatea recunoaşterii hotărârilor penale străine pe cale incidentala de către instanţa sesizata cu soluţionarea unei contestaţii la executare sau a unei cereri de contopire

Sentinţă penală - 23.07.2009

Posibilitatea emiterii a doua mandate de arestare preventiva fata de acelasi inculpat, in aceeasi cauza, in baza unor temeiuri diferite, in situatia in care primul nu a fost pus in executare din cauza sustragerii inculpatului raportat si la decizia ...

Sentinţă penală - 14.07.2009

reţinere circumstanţe agravante

Sentinţă penală - 08.07.2009

interpretarea disp. art 461 lit d c.p.p. şi disp. art. 461 lit c c.p.p.

Sentinţă penală - 11.06.2009

art. 2781 C.p.p - probatoriu insuficient

Sentinţă penală - 10.02.2009

Reabilitarea de drept în cazuri speciale-Graţierea condiţionată a pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei-Reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate condiţionat

Sentinţă penală - 10.02.2009

Achitare - fapta nu a fost săvârşită de inculpat

Sentinţă penală - 03.02.2009

reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, b, c şi art. 76 lit. c C.p

Sentinţă penală - 12.01.2009

Concurs de infracţiuni. Aplicarea pedepsei complementare în caz de concurs de infracţiuni. Aplicarea regulilor referitoare la concursul de infracţiuni, în ambele variante ale acestuia, real şi formal, în aceeaşi cauză, cu privire la acelaşi inculpat

Sentinţă penală - 06.11.2008

răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie reglementată de art. 52 C.p.p. şi art. 6 paragraf. 2 CEDO poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie

Sentinţă penală - 04.11.2008

furt calificat; complicitate la infracţiunea de retragere de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv; s...

Sentinţă penală - 04.11.2008

Furt calificat; complicitate la infracţiunea de retragere de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv; s...

Sentinţă penală - 18.09.2008

Reabilitare. Condamnari succesive din care ultima cu suspendarea conditionata a executarii