Personalul cfr. Încadrare în condiții speciale. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12/2016 Art. 19 din Legea nr. 19/2000 Art. 29 din Legea nr. 263/2010 Legea nr. 226/2006

În ceea ce priveşte încadrarea unui loc de muncă în condiţii speciale, instanţa nu se poate substitui organelor legislative, în condiţiile în care, la expirarea perioadei de derulare a procedurii de încadrare a unităţilor şi locurilor de muncă în condiţii speciale, a fost edictată Legea nr. 226/2006, lege care nominalizează în anexă, limitativ, unităţile care deţin locuri de muncă şi activităţi în condiţii speciale, fiind indicate, în mod expres, locurile de muncă pentru care aceste avize au fost acordate.

Ppreluarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I şi a II-a de muncă în noua categorie de activităţi desfăşurate în condiţii deosebite nu s-a realizat automat, ope legis,  ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, era necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activităţi şi categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiţii deosebite, respectând dispoziţiile acestei hotărâri.

Prin Sentinţa civilă nr. 97 din 02.02.2016 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 337/111/2015 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.I. s.a…, în contradictoriu cu pârâta "CFR MARFĂ" S.A..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au fost angajaţi ai pârâtei în perioada în litigiu, după data de 1 aprilie 2001 când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în funcţiile de revizor locomotive-automotoare, şef de tură tracţiune şi operator tracţiune, însă locurile de muncă, respectiv activităţile desfăşurate de către reclamanţi nu au fost încadrate în condiţii speciale potrivit HG nr. 1025/2003, nefăcând nici obiectul Legii nr. 226/2006.

S-a mai reţinut că reclamanţii s-au adresat în anul 2014 direct instanţei pentru ca aceasta să constate că salariaţii îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale, aspecte care exced prerogativelor instanţei, care nu se poate substitui autorităţilor şi atribuţiilor strict determinate pentru acestea prin normele speciale, şi care nici nu poate adăuga la lege prin constatarea unei situaţii de fapt, după ce sindicatul cu atribuţii în procesul încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale a rămas în pasivitate până la expirarea termenului prevăzut de art.16 din H.G. nr.1025/2003. Tribunalul a subliniat că a constata că locurile de muncă ale reclamanţilor se încadrează în condiţii speciale, deşi unitatea angajatoare nu este nominalizata la Anexa nr. 2 a Legii nr. 226/2006 decât cu locurile de muncă prevăzute la poziţia a şaptea din Anexa I a H.G. nr.1025/2003, înseamnă a încălca dispoziţiile exprese ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 226/2006, respectiv crearea unei norme juridice pe calea interpretării şi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii  acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac promovate reclamanţii au arătat că hotărârea atacată se bazează pe susţinerile pârâtei şi ignoră probele administrate.

Apelanţii au mai arătat că pârâta a făcut demersuri pentru a obţine avizele necesare încadrării în condiţii speciale de muncă  numai pentru activitatea desfăşurată de mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutor de locomotivă şi mecanicii instructori, însă nu a făcut demersurile pentru a obţine avizele necesare încadrării în condiţii speciale de muncă pentru activitatea desfăşurată de reclamanţi, care concura la siguranţa circulaţiei pe calea ferată.

S-a mai arătat că, în speţă, sunt îndeplinite toate criteriile, respectiv încadrarea în grupa I de muncă anterior datei de 01.04.2001, conform Ordinului nr. 50/1990 anexa nr. 1 pct. 123, pentru personalul care a desfăşurat activitatea la siguranţa circulaţiei, existenţa factorilor de risc, cel privind programul de lucru lunar integral, prin realizarea normei de muncă lunare în regim de tură, specific mijloacelor de transport iar pârâta se regăseşte în anexa 3 din Legea nr. 263/2010 la poziţia 18, însă lipseşte nominalizarea funcţiei de revizor locomotive şi şef tură tracţiune.

Apelanţii au subliniat faptul că verificarea de către instanţă a condiţiilor concrete de muncă  nu constituie o imixtiune în atribuţiile puterii legiuitoare. De asemenea, respingerea probei cu expertiza tehnică de specialitate încalcă dreptul reclamanţilor la un proces echitabil.

Totodată apelanţii au arătat că faptul că angajatorul nu a depus documentaţia necesară nu este de natură a-i lipsi pe reclamanţi de drepturile lor conferite de lege, iar faptul că pârâta nu a continuat procedura stabilită de HG nr. 261/2001 nu mai poate fi imputat reclamanţilor.

În drept, apelanţii au invocat dispoziţiile art. 456, art. 457, art. 461 alin. 2, art. 466 alin. 1, art. 478 alin. 2, art. 480 alin. 2, Ordinul nr. 50/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010.

Intimata Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii Tribunalului Mureş ca legală şi temeinică, precizând că a făcut demersuri în conformitate cu HG nr. 1025/2003, unitatea neputând însă să nominalizeze pentru încadrarea la condiţii speciale alte locuri de muncă decât cele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010.

Apelanţii au formulat un răspuns la întâmpinare, prin care au reiterat aspectele invocate prin apelul promovat.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

În fapt, apelanţii au fost angajaţii pârâtei în perioada în litigiu în funcţiile de revizor locomotive-automotoare, şef de tură tracţiune şi operator tracţiune.

Potrivit Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale nr.12 din data de 30.11.2004 al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în baza art. 6 alin. 1 din HG nr. 1025/2003, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, în baza evaluării dosarului cu nr. 13/5308/10.11.2004, a avizat încadrarea în condiţii speciale a următoarelor locuri de muncă din cadrul pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A.: activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei care îndeplineşte funcţia de mecanic locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor.

Prin urmare, locurile de muncă, respectiv activităţile desfăşurate de către reclamanţi nu au fost încadrate în condiţii speciale potrivit HG nr. 1025/2003, nefăcând nici obiectul Legii nr. 226/2006 potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 şi 2, conform cărora, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1. Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, în anexa 1 care face parte din actul normativ menţionat anterior, anexă cuprinzând lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale  s-a prevăzut la pct.7. „Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor.”

Instanţa nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii. De asemenea, instanţa de judecată nu se poate substitui partenerilor sociali şi autorităţilor administrative cu atribuţii în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecţia Muncii şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condiţiile concrete de muncă, situaţia medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire şi protecţie întocmit de angajator pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiţii deosebite.

În ceea ce priveşte încadrarea unui loc de muncă în condiţii speciale, instanţa nu se poate substitui organelor legislative, în condiţiile în care, la expirarea perioadei de derulare a procedurii de încadrare a unităţilor şi locurilor de muncă în condiţii speciale, a fost edictată Legea nr. 226/2006, lege care nominalizează în anexă, limitativ, unităţile care deţin locuri de muncă şi activităţi în condiţii speciale, fiind indicate, în mod expres, locurile de muncă pentru care aceste avize au fost acordate.

Pe de altă parte, preluarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I şi a II-a de muncă în noua categorie de activităţi desfăşurate în condiţii deosebite nu s-a realizat automat, ope legis,  ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, era necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activităţi şi categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiţii deosebite, respectând dispoziţiile acestei hotărâri.

În acelaşi sens, a decis şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 12/2016 pronunţată în recurs în interesul legii, în care a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1 - 4, art. 7 - 9, art. 13 alin. (4) şi art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.

De asemenea, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2 - 6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de considerentele deciziei anterior menţionate, care sunt obligatorii pentru instanţă, nu se justifica în cauză nici efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că apelul declarat de reclamanţi este nefondat şi în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă l-a respins, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare