Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată. Vinovătia inculpatului sub forma intentiei directe. Recuperarea prejudiciului cauzat de inculpat. Încetarea procesului penal.

Având în vedere că fapta de abuz în serviciu în formă continuată comisă de către inculpat a fost comisă în perioada 04 - 05.04.2011 şi 16 - 17.04.2011, deci anterior datei de de 25.05.2011 când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale a României, se constată că la data de 17.04.2011 când s-a consumat infracţiunea de abuz în serviciu dispoziţiile art.741 cod penal 1969 erau în vigoare şi îşi produceau efectele şi în mod corect instanţa de fond le-a dat eficienţă, raportat la prevederile art.5 cod penal.

Se reţine că achitarea prejudiciului de către inculpat nu constituie vreuna dintre cauzele justificative sau de neimputabilitate prevăzute în mod expres şi limitativ în art.18 - art.22 cod penal, respectiv în art.23 – art.31 cod penal pentru a fi incident temeiul de achitare prevăzut de art.16 alin.1 lit.d) cod procedură penală, astfel cum a fost reţinut în mod nelegal de către instanţa de fond.

În cauză nu se reţine că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ci că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat, în cuantum de până la 50.000 euro în echivalent lei, aspect care constituie o cauză de nepedepsire cu caracter personal.

În acelaşi sens, ca argument, Curtea are în vedere prin similitudine decizia nr. 9/15.03.2017 a Î.C.C.J. pentru dezlegarea de principiu a unei problemei de drept prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014 (care vizau achitarea prejudiciului cauzat prin comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală) reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Art. 248 cod penal 1969 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal 1969 ?i art. 5 cod  penal

Art.741 alin.2 Cod penal 1969

Art. 16 alin.(3) lit. a) Cod penal

Ordinul MTI nr.568/19.07.2010

Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016

Decizia Curţii Constituţionale nr. 573/2011

Decizia Î.C.C.J. nr. 9/15.03.2017

Instanţa constată că prin sentinţa penală nr. 113 din data de 01.11.2016 pronunţată de Judecătoria Hârşova în dosarul penal nr. …/842/2016 s-a hotărât:

„In baza art.5 din Noul Cod penal

Constată că legea penală mai favorabilă ce poate fi aplicată inculpatului [...] este Codul penal din 1968 a?a cum a fost modificat ?i completat prin Legea nr. 202/2010.

In baza art. 396 C.proc.pen raportat la art.16 lit.d C.proc.pen in referire la art. 74/1 alin.2 Cod penal din 1968 a?a cum a fost modificat ?i completat prin Legea nr. 202/2010.

Achită inculpatul [...] pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 248 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1968.

In baza art.91 lit.c Cod penal din 1968,

Aplică inculpatului [...] o amendă administrativă in cuantum de 500 lei.

In baza art.274 alin.1 lit.c C.proc.pen,

Obliga inculpatul [...] sa plateasca suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 13.01.2012, persoana vătămată [...] prin [...] a formulat plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hâr?ova cu nr. …/P/2012, prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale fa?ă de inculpatul [...] care, în calitate de angajat al [...], în func?ia de casier taxator în cadrul Agen?iei de Control ?i Încasare [...], în intervalul de timp 16.04.2011, ora 19,30 - 17.04.2011, ora 07,30, dar ?i în intervalul de timp din 04.04.2011, ora 19,30 - 05.04.2011, ora 07,30, ?i-a încălcat obliga?iile de serviciu, în sensul că nu a încasat tariful de trecere a podului [...].

Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 14.10.2013 al Biroului de Expertize Judiciare, efectuat in dosarul de urmărire penala, s-a stabilit în partea concluzionară că inculpatul [...] nu a încasat tariful de trecere prin sta?ia de taxare pentru un număr de 108  autovehicule.

 Inculpatul a achitat  integral prejudiciul în sumă de 2275,65 lei în intervalul de timp 16.04.2011, ora 19,30 - 17.04.2011, ora 07,30, dar ?i în intervalul de timp 12.04.2011, ora 19,30 - 13.04.2011, ora 07,30.

Pentru inculpat, conform dispozi?iilor din Codul Muncii, angajatorul a dispus emiterea Deciziei nr. 945/29.06.2011, prin care i-a fost aplicată sanc?iunea disciplinară constând în reducerea salariului de baza cu 5% pe o perioadă de 1 lună.

Inculpatul [...] a achitat prejudiciul cauzat, în sumă de 4175 lei, potrivit extrasului de cont din data de 02.07.2015 eliberat de Raiffeisen Bank.

Prin Decizia Civilă nr. 155/CM din data de 07.05.2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. …/118/2011* s-a hotărât respingerea ca nefondat a recursului civil formulat de recurentul reclamant [...] - inculpat în prezenta cauză, împotriva Sentinţei Civile nr. 4143/11.11.2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia 1 Civilă, în dosarul nr. …/118/2011*, în contradictoriu cu intimata pârâtă [...] prin care acesta a contestat concedierea sa.

Recurentul, inculpat în cauză, [...], a formulat recursul menţionat pentru a contesta decizia de concediere, Curtea de Apel Constanţa considerând că recursul nu este întemeiat pentru următoarele motive :

- potrivit prev. art. 247 alin. 1 Codul muncii, angajatorul este cel care are prerogativă disciplinară, concedierea salariatului, ca sancţiune disciplinară, putând fi dispusă, când acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.

- în exercitarea dreptului recunoscut angajatorului de art. 274 alin.1 a fost emisă Decizia nr. 1161/11.08.2011, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului [...]-inculpat în prezenta cauză, în temeiul art. 61 lit. a pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Pe parcursul soluţionării contestaţiei promovată împotriva acestei decizii de concediere, s-a dat curs obligaţiei instituite de art. 272 C.muncii, în conformitate cu care sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfăţişare şi a fost depusă la dosar toată documentaţia avută în vedere la aplicarea sancţiunii, detaliată exact în considerentele sentinţei atacate.

Prin adresa din data de 07.09.2015, persoana vătămată [...] a precizat că „nu are relevanţă în vederea trimiterii în judecată a inculpaţilor, dacă sistemul video era sau nu omologat, deoarece camerele video nu reprezentau un instrument de măsură, deci un mijloc de tehnic certificate, verificat metrologic, care să impună obligativitatea omologării, ci asigurau doar supravegherea şi monitorizarea traficului în zonă, determinând prin numărare, autovehiculele care au tranzitat staţia de taxare pe fiecare bandă de circulaţie în parte„

Totodată, prin aceeaşi adresă s-a solicitat a se menţine concluziile Raportului de expertiză realizat de către expert [...], prin care se confirmă, printre altele, şi următoarele aspecte:

- imaginile video expertizate sunt identice cu cele imprimate pe hardul calculatorului

- imaginile video de la dosarul cauzei aflate pe suport optic sunt identice cu înregistrările originale.

Ulterior, prin Ordonanţa din 08.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova s-a dispus efectuarea în cauză a unui Supliment la Raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit la data de 08.09.2014, în specialitatea informatică, Ordonanţă prin care se face referire la Raportul de expertiză realizat la cererea Tribunalului Constanţa, dosar nr. …/118/2011, între părţile [...] şi [...], având ca obiect expertizare unor fişiere video efectuate în perioada 04 - 05.04.2011.

În acest sens, o primă solicitare a fost de a se stabili dacă înregistrările video din perioada 04-05.04.2011, respectiv, 12.04.2011 şi 16 - 17.04.2011 efectuate cu camerele video neomologate şi neverificate metrologic, conţin urme de intervenţie tehnică, în sensul modificării integrităţii acestora ori alterării tehnice.

Expertul a apreciat că „echipamentele video de înregistrare nu au fost omologate şi verificate metrologic, nu are efect asupra analizelor efectuate şi a concluziilor formulate de acelaşi expert în cele două Rapoarte de expertiză şi în completările acestora”.

Astfel că, în urma analizelor şi verificărilor efectuate asupra tuturor fişierelor video corespunzătoare perioadelor menţionate, atât de pe suporturile externe de tip DVD şi cele de pe Hard-discurile externe, nu s-au găsit urme de intervenţie tehnică, în sensul modificării integrităţii acestora, alterării tehnice.

Cea de-a doua solicitare a fost aceea de a se preciza dacă, conform concluziilor de expertiză tehnică extrajudiciară, înregistrările video nu sunt originale, ci acestea sunt copii sau transferuri ale unor alte înregistrări.

Expertul a precizat că, conform conceptelor de specialitate standard la nivel internaţional şi naţional, fişierele video analizate chiar de către acesta au fost probe digitale duplicat. Aceste clone digitale au fost obţinute în urma unor operaţii de copiere şi/sau transfer digital, în urma cărora nu au fost efectuate modificări si/sau alterări ale conţinutului.

Instanţa constată că legea penală mai favorabilă ce poate fi aplicată inculpatului [...] este Codul penal din 1968 aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010.

Prin Decizia nr.573/2011 a Curţii Constituţionale a României s-a constatat că dispozi?iile art.74/1 Cod penal introduse prin art.XX pct.2 din Legea nr. 202/2010 sunt neconstituţionale, însă neconstitutionalitatea nu afectează şi perioada ce a trecut de la intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 şi până la declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor art.74/1 din Vechiul Cod penal.

In această perioadă, prevederile legislative menţionate şi-au produs efectele avute în vedere la  emiterea lor.

Potrivit dispozi?iilor art.74/1 VC.penal: In cazul savârşirii infrac?iunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor  infractiuni economice prevazute in legi speciale prin care s-a pricinuit o paguba, daca  in timpul urmaririi penale sau al judecatii, pina la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pemtru fapta savirsita se reduc la jumatate…. Dacă prejudiciul cauzat ?i recuperat in acelea?i condi?ii este de până la 50.000 Euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa care se inregistreaza in cazierul judiciar.

In speţa dedusă judecăţii, inculpatul a fost trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 248 VC.penal cu aplicarea art.41 alin.2 VC.penal.

De asemenea, se mai retine că inculpatul [...] a recunoscut săvârşirea faptei şi a achitat prejudiciul cauzat în sumă de 4175 lei, potrivit extrasului de cont din data de 02.07.2015 – Raiffeisen Bank.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova şi inculpatul [...].

În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, astfel cum au fost precizate şi susţinute cu ocazia dezbaterilor din apel de la termenul din data de 09.03.2017, s-a arătat că este corectă interpretarea pe care a dat-o instanţa fondului în ceea ce priveşte aplicarea art. 741 Cp 1969 şi prin prisma art. 5, solicitând a se admite apelul dintr-un alt punct de vedere, respectiv al greşitei soluţionări a laturii penale, apreciind că ar fi trebuit să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a existenţei acestei cauze de nepedepsire şi nu achitarea, cum în mod greşit a dispus Judecătoria Hârşova, în baza disp. art. 396 alin. 6 Cpp, art. 16 lit. h, art. 741 Cp 1969, art. 5 şi art. 91 alin. 1 lit. c Cp 1969 pentru care există obligativitatea aplicării sancţiunii administrative, soluţiile fiind similare şi în ceea ce priveşte reţinerea art. 10 din Legea 241/2005.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului [...] s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) cod procedură penală pentru că fapta reţinută în rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală, inculpatul recunoscând fapta, situaţia de fapt, raportat la dispoziţiile privind abuzul în serviciu, în referire la decizia Curţii Constituţionale; s-a apreciat că pentru a putea face aplicarea subsecventă a disp. art. 741, trebuie să existe o infracţiune, să se constate că există, că a fost săvârşită şi că întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni; s-a susţinut că inculpatul a recunoscut situaţia de fapt din cuprinsul rechizitoriului, dar aceasta poate să fie o simplă abatere contravenţională sau, cum este acest caz, este o abatere disciplinară, pentru că faţă de inculpat s-a luat o sancţiune disciplinară; analizând actul de sesizare al instanţei care stabileşte limitele judecăţii şi din perspectiva art. 371 Cpp, se constată faptul că în fundamentarea acuzaţiei în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, nu se face trimitere la nici o dispoziţie prevăzută într-o lege sau într-o ordonanţă de urgenţă în referire la care s-ar face vinovat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv faptul că a lăsat anumite autoturisme să treacă la punctul de taxare fără să le perceapă contravaloarea taxei respective; analizând conţinutul Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, în lipsa stabilirii încălcării unor atribuţii de serviciu prevăzute într-o ordonanţă de Guvern sau într-o lege, nu se poate reţine că fapta săvârşită de către inculpat, este prevăzută de legea penală; instanţa de fond nu a analizat această chestiune şi apreciază că hotărârea pronunţată este nemotivată, cuprinzând şi anumite dispoziţii vădit contradictorii. Învederează că este un evident neajuns al sentinţei apelate şi solicită să se corecteze acest lucru pe calea admiterii apelului; s-a mai arătat că instanţa de fond în mod greşit nu a analizat susţinerile apărării, argumentul potrivit cu care atâta timp cât inculpatul a fost deja sancţionat o dată, nu mai putea fi sancţionat încă o dată din perspectiva principiului non bis in idem şi a făcut trimitere la practica CEDO în legătură cu reţinerea şi aplicabilitatea acestui principiu, reglementat de disp. art. 4 din Protocolul 7 din CEDO care prevăd în mod explicit condiţiile şi cazurile în care se poate face aplicarea acestui principiu.

La termenul din data 09.03.2017, inculpatul [...] nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel deşi a fost legal citat, fiind reprezentat de către un avocat ales.

În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.

Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelul formulat în cauză de către inculpatul [...] nu este fondat, fiind fondat doar apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova, pentru următoarele:

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe prev. de art. 16 alin.(3) lit. a) cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Curtea mai reţine, în acelaşi sens, că la termenul de judecată din data de 20.09.2016 din faţa instanţei de fond inculpatul [...] a arătat că înţelege să beneficieze de dispoziţiile prev. de art.396 alin.10 cod procedură penală, în sensul că a recunoscut în totalitate fapta astfel cum i s-a reţinut în sarcină prin actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă potrivit dispoziţiilor art.374-375 cod procedură penală.

Curtea constată de altfel că motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi de către inculpat nu vizează modalitatea de reţinere a stării de fapt de către prima instanţă, ci alte aspecte.

Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, fapta inculpatului [...] care, în perioada 04 - 05.04.2011 şi 16 - 17.04.2011, nu a încasat tariful de trecere prin staţia de taxare [...] pentru 102 autovehicule, cauzând un prejudiciu în valoare de 4175 lei în patrimoniul [...], întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor  persoanelor  prev. de art. 248 cod penal 1969 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal 1969 ?i art. 5 cod  penal.

Curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel invocate de către inculpatul [...] prin care s-a susţinut că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, Curtea are în vedere că tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la [...] pentru anul 2011 sunt prevăzute în Anexa 4 din Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr.568/19.07.2010, publicat în M.Of. nr. 504/20.07.2010.

Curtea re?ine că acest Ordin nr. 568/19.07.2010 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii a fost emis în vederea aplicării Ordonan?ei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare ?i a tarifului de trecere pe drumurile na?ionale din România, ordonanţă aprobată cu modificări ?i completări prin Legea nr.424/2002, ?i prin urmare face corp comun cu aceste acte normative.

Astfel, Curtea constată că prin art.I din Legea nr. 424 din 27 iunie 2002, publicată în M.Of. nr. 468/01.07.2002, s-a aprobat Ordonan?a Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare ?i a tarifului de trecere pe drumurile na?ionale din România, în anexa 3 din Legea nr. 424 din 27 iunie 2002 fiind prevăzut în mod expres la pct.2 că se aplică tariful de trecere la Podul peste Dunăre între [...] şi ….

Curtea reţine că potrivit art.1 alin.26 din Ordonan?a Guvernului nr.15/2002 (în vigoare la data comiterii faptei de către inculpat) tariful de trecere se achită în funcţie de tipul vehiculului şi se aplică pe o anumită distanţă de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac parte din reţeaua de drumuri naţionale din România.

O prevedere foarte importantă, din pespectiva netemeiniciei acestui motiv de apel invocat de către inculpat, este cea a art.11 alin.3 din Ordonan?a Guvernului nr.15/2002 (text introdus prin Legea nr. 61/2009 şi deci în vigoare în anul 2011, data comiterii faptei de către inculpatul [...]) care prevede că „Nivelul tarifului de trecere, sectoarelor de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac parte din reţeaua de drumuri naţionale din România pe care tariful de trecere se înregistrează prin intermediul SIEGMCR, precum şi data de la care acesta se aplică, se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, la propunerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A.”.

Prin urmare, atâta timp cât printr-o lege care se stabileşte obligaţia de plată a unui tarif de trecere la Podul peste Dunăre între [...] şi …, iar prin aceeaşi lege se prevede că nivelul tarifului de trecere a podului se aprobă prin ordin al ministrului transportuilui, Curtea constată că Ordinul nr. 568/19.07.2010 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii prin care s-au stabilit tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la [...] - … pentru anul 2011 a fost emis în vederea aplicării Legii nr. 424/2002 şi face astfel corp comun cu aceasta.

Curtea mai reţine că în Fişa postului de casier taxare (întocmită la 15.10.2009) inculpatului [...] sunt menţionate mai multe atribuţii, printre care şi aceea încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre, în ordinea sosirii vehiculelor în punctul de taxare, conform categoriei din care face parte vehiculul respective, cu menţiunea că prin adresa nr. 13629/10.04.2012 a CNADNR s-a comunicat că începând cu data de 17.01.2011 inculpatul [...] şi-a desfăşurat activitatea la staţia de taxare la ACI [...] (anterior lucrând la staţia de taxare …) iar acestuia i s-a adus la cunoştinţă procedura de lucru încasare tarife.

Prin urmare, nu se poate reţine că inculpatul [...] nu avea cunoştinţă de obligaţia legală pe care o avea de încasare a tarifelor de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre, obligaţie care este corelativă obligaţiei vehiculelor de plată a tarifelor de trecere a Podurilor peste Dunăre, tarife prevăzute de Ordinul nr. 568/19.07.2010 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, ordin emis în vederea aplicării Legii nr. 424/2002 şi face astfel corp comun cu aceasta.

În consecinţă, Curtea constată că nu este întemeiat motivul de apel precizat de către inculpatul [...], prin avocatul său ales, prin invocarea Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale şi prin care s-a susţinut că inculpatul nu a încălcat vreo atribuţie de serviciu prevăzută într-o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege, Curtea reţinând că atribuţia de serviciu poate fi prevăzută şi într-o ordonanţă a Guvernului.

În acest sens, Curtea constată că în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 nu se face referire doar la nerespectarea unei obligaţii prevăzute de o ordonanţă de urgenţă sau lege, la punctele 63 şi 65 din motivare acestei decizii a Curţii Constituţionale reţinându-se că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii.

Astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea reţine că inculpatul neîncasând tariful de trecere în perioada 04 - 05.04.2011 şi 16-17.04.2011 prin staţia de taxare [...] -Vadu Oii pentru 102 de autovehicule a încălcat o atribuţie de serviciu corelativă funcţiei de casier taxare  constând în obligaţia legală de încasare a tarifelor de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre prevăzută de art.1 alin.26 din Ordonan?a Guvernului nr.15/2002, obligaţie care este corelativă obligaţiei vehiculelor de plată potrivit Legii nr. 424/2002 a tarifelor de trecere a Podurilor peste Dunăre, tarife prevăzute de Ordinul nr. 568/19.07.2010 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, ordin emis în vederea aplicării Legii nr. 424/2002 şi face astfel corp comun cu aceasta.

Nu este întemeiat nici motivul de apel invocat de către inculpatul [...], prin avocatul său ales, prin care s-a solicitat aplicarea principiului non bis in idem raportat la faptul că inculpatul a fost cercetat şi sancţionat disciplinar.

Curtea reţine că pentru existenta unei abateri disciplinare este necesar ca fapta - actiune sau inactiune - savârsita de catre un salariat, sa se rasfrânga negativ asupra relatiilor care se stabilesc între membrii colectivului unei unitati în procesul muncii. Savârsind abaterea disciplinara, salariatul încalca una sau mai multe obligatii de munca.

A?adar, obiectul abaterii disciplinare - valoarea sociala lezata prin savârsirea ei - îl constituie relatiile sociale de muncă, ordinea interioară a unită?ii ?i disciplina la locul de munca.

Între raspunderea disciplinara si raspunderea penală există o deosebire esen?ială, determinată de izvorul lor diferit: răspunderea penala î?i găse?te izvorul în lege, fiind, deci, de natură legală, pe când răspunderea disciplinară î?i are izvorul în contractul încheiat între păr?i, fiind, deci, de natură contractuală.

Între infrac?iune ?i abaterea disciplinară există unele asemănări, ?i anume: sunt fapte nepermise, cu urmări antisociale, sunt săvâr?ite cu vinovă?ie ?i lezează o anumită ordine stabilită în societate.

Dar există ?i deosebiri.

Sub aspectul obiectului, abaterea disciplinară lezează direct nu numai interesele legitime ale unitatii, ci ?i interesele întregului colectiv de salariati din care face parte autorul abaterii.

Răspunderea disciplinară apără o ordine sociala determinata, aceea a relatiilor de muncă ?i de productie de la nivelul unitatilor, în timp ce raspunderea penala apara relatiile si valorile, considerate ca primordiale la nivelul întregii societă?i: suveranitatea, proprietatea publică, persoana ?i drepturile acesteia, independen?a ?i unitatea statului, precum ?i întreaga ordine de drept.

Deci, sub aspect al obiectului, există o asemănare ce constă în natura sa generică - apărarea unei ordini sociale prestabilite, într-o anumită sferă de activitate - dar, există ?i o deosebire colectivă ce constă în specificitatea, felul ?i importan?a relativă a rela?iilor ocrotite, precum ?i în ceea ce prive?te întinderea ariei de aplicabilitate a răspunderii.

Sub aspectul laturii obiective, atât raspunderea disciplinară, cât ?i cea penală, presupune săvâr?irea unei fapte ilicite, contrara normelor prestabilite, dar aceasta fapta difera în ceea ce priveste raspunderea disciplinara si penala, sub aspectul gravitatii, al periculozităţii urmărilor sale, respectiv al gradului de perturbare a relatiilor pe care le atinge.

Fapte de aceeasi natura pot constitui, în functie de o suma de elemente, fie abateri disciplinare, fie infractiuni. Aceste elemente sunt: importanta obiectului ocrotirii într-un anumit moment dat, împrejurarile concrete în care s-a savârsit fapta (ex. numarul persoanelor, timpul si locul savârsirii faptei), felul si intensitatea vinovă?iei, natura mobilului urmarit, urmarile faptei, atât cele efectiv produse, cât ?i cele ce s-ar fi putut produce, posibilitatea de prevenire etc. Aceste elemente concură la stabilirea gradului diferit de pericol social, determinând în final atât forma de răspundere pe care o angajează, cât ?i dozarea sanc?iunii înlăuntrul formei de răspundere respective[10]. Gravitatea ?i periculozitatea socială a urmării faptei constituie elementul care exprimă cel mai bine diferen?ele de grad, de intensitate ?i situează o anumită faptă concretă deasupra sau dedesubtul pragului care separă cele două răspunderi.

Sub aspectul modului de sanc?ionare, există o asemănare ce constă în caracterul coercitiv ?i privativ al sanc?iunilor, însă ?i o deosebire, prin natura ?i gradul de constrângere ?i priva?iune, precum ?i prin scopul urmărit, modul ?i organele cere le aplică, modalită?ile ?i organele de executare.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că este posibil cumulul răspunderii penale cu răspunderea disciplinară dacă aceea?i faptă, săvâr?ită de un salariat la locul de muncă, aduce atingere atât ordinii ?i disciplinei interioare a unită?ii, cât ?i valorilor de interes general pentru societate, aparate de legea penala.

Curtea mai constată că Hotărârea CEDO în cauza Lungu şi alţii împotriva României invocată de către inculpat, prin avocatul său ales, şi depusă la dosar în faţa instanţei de fond nu vizează cumulul răspunderii disciplinare cu răspunderea penală, ci o altă situaţie, aceea a autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri civile în cadrul unei proceduri contencioase fiscale prin care s-a constatat că anumite operaţiuni comerciale au fost legale şi dădeau astfel dreptul reclamanţilor la anumite facilităţi fiscale, autoritate de lucru judecat care nu a fost avută în vedere în cadrul unei proceduri penale ulterioare finalizată cu o hotărâre penală definitivă pronunţată de secţia penală a aceleiaşi curţi de apel prin care s-a constatat că aceleaşi operaţiuni comerciale erau ilegale iar reclamanţii au beneficiat în mod necuvenit de facilităţi fiscale, Curtea Europeană a drepturilor omului constatând că astfel s-a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice.

Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr.573/2011 a Curţii Constituţionale a României s-a constatat că dispozi?iile art.741 cod penal 1969 introduse prin art.XX pct.2 din Legea nr.202/2010 sunt neconstituţionale, însă neconstitutionalitatea nu afectează şi perioada ce a trecut de la intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 şi până la declararea ca neconstitu?ionale a dispozitiilor art.741 cod penal 1969, respectiv până la data de 25.05.2011, când a fost publicată în Monitorul Oficial această decizie a Curţii Constituţionale.

In această perioadă, prevederile legislative menţionate şi-au produs efectele avute în vedere la  emiterea lor.

Potrivit dispozitiilor art.741 cod penal 1969: „In cazul savârşirii infractiunilor de gestiune frauduloasa, in?elăciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor,abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in formă calificată ?i neglijen?a in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infrac?iuni economice prevazute in legi speciale prin care s-a pricinuit o paguba, daca  in timpul urmaririi penale sau al judecatii, pina la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pemtru fapta savirsita se reduc la jumatate…. Dacă prejudiciul cauzat ?i recuperat in acelea?i condi?ii este de până la 50.000 Euro, in echivalentul monedei na?ionale, se aplică o sanc?iune administrativă care se inregistrează in cazierul judiciar.”

Având în vedere că fapta de abuz în serviciu în formă continuată comisă de către inculpatul [...] a fost comisă în perioada 04 - 05.04.2011 şi 16 - 17.04.2011, deci anterior datei de de 25.05.2011 când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale a Romaniei, Curtea constată că la data de 17.04.2011 când s-a consumat infracţiunea de abuz în serviciu dispoziţiile art.741 cod penal 1969 erau în vigoare şi îşi produceau efectele şi în mod corect instanţa de fond le-a dat eficienţă, raportat la prevederile art.5 cod penal.

Din modalitatea de redactare a dispozi?iilor art.741 cod penal 1969 Curtea constată că recuperarea prejudiciului de către inculpat în cazul infracţiunilor expres şi limitativ prevăzute în acelaşi articol constituie o cauză legală de reducere a pedepsei - în cazul alin.1, respectiv o cauză de nepedepsire – în cazul alin.2.

Având în vedere că prejudiciul cauzat şi recuperat de către inculpatul [...] a fost în cuantum de 4.175 lei, deci sub cuantumul de 50.000 euro, Curtea constată că în cauză este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art.741 alin.2 cod penal 1969, şi impunându-se în consecinţă pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în baza art.16 alin.1 lit.h) cod procedură penală  şi nu a unei soluţii de achitare în baza art.16 alin.1 lit.d) cod procedură penală astfel cum a dispus instanţa de fond, apelul Ministerului Public fiind fondat sub acest aspect.

În acelaşi sens, Curtea reţine că achitarea prejudiciului de către inculpat nu constituie vreuna dintre cauzele justificative sau de neimputabilitate prevăzute în mod expres şi limitativ în art.18 - art.22 cod penal, respectiv în art.23 – art.31 cod penal pentru a fi incident temeiul de achitare prevăzut de art.16 alin.1 lit.d) cod procedură penală, astfel cum a fost reţinut în mod nelegal de către instanţa de fond.

Nu sunt întemeiate aspectele invocate de către inculpat, prin avocatul său ales, privind aplicarea prevederilor art.181 cod penal 1969, deoarece în cauză nu se reţine că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ci că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat, în cuantum de până la 50.000 euro în echivalent lei, aspect care constituie o cauză de nepedepsire cu caracter personal.

În acelaşi sens, ca argument, Curtea are în vedere prin similitudine decizia nr. 9/15.03.2017 a Î.C.C.J. pentru dezlegarea de principiu a unei problemei de drept prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014 (care vizau achitarea prejudiciului cauzat prin comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală) reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de către inculpatul [...].

În baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, Curtea va admite apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova, va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, în baza art.16 alin.1 lit.h) cod procedură penală cu referire la art. 741 alin. 2 cod penal 1969, astfel cum a fost completat şi modificat prin Legea nr. 202/2010, va înceta procesul penal faţă de inculpatul [...] cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 248 cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal 1969.

Având în vedere soluţia de încetare a procesului penal, Curtea va schimba şi temeiul obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în faţa primei instanţe şi, în consecinţă, în baza art. 275 alin.1 pct.2 lit.a) cod procedură penală, inculpatul [...] va fi obligat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art.275 alin.2, 3 cod procedură penală, apelantul inculpat [...] va fi obligat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel rămânând în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare