Luarea în considerare la calculul pensiei a sporurilor cu caracter permanent care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unităti.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

La calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu anual, în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, asupra căruia a fost calculată contribuţia la fondul de asigurări sociale de stat.

Legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepţional pentru perioada 01.07.1977 – 01.01.1991, obligaţia caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea şi în acest caz a art. 96 alin. 2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind acelaşi cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute şi câştigul salarial mediu brut lunar.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverinţă din care să rezulte aceste venituri brute, cum a făcut reclamantul din cauza de faţă, care a prezentat adeverinţa din 07.11.2016 emisă de angajator.

Art. 165 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 263/2010

Decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2011

Decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012

Deliberând asupra apelului formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, constată următoarele:

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 223/12.02.2018 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată la 13.11.2017 de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi a obligat pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute, conform adeverinţei nr. [...]/2400/4425/07.11.2016, emisă de S.C. [...], cu excepţia compensărilor conform H.G. 542/05.07.1996, obţinute în perioada iulie 1996/ianuarie 1997 şi a îndemnizaţiilor de concediu medical de care a beneficiat în lunile iulie 1994, noiembrie 1995 şi iulie 1996, aşa cum s-a menţionat în aceeaşi adeverinţă, cu acordarea drepturilor începând cu data de 27.07.2017. Totodată, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 27.07.2017 prin cererea înregistrată sub nr. 25420, reclamantul a solicitat Casei Judeţene de Pensii Tulcea acordarea pensiei anticipate parţiale.

Pârâta Casa judeţeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr. [...]/30.08.2017, fără a valorifica veniturile cuprinse în adeverinţa nr. [...]/2400/4425/07.11.2016 emisă de S.C. [...] cu motivarea că, la determinarea punctajelor anuale anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, conform art. 165 din Legea nr. 263/2010, precum şi sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Potrivit adeverinţei nr. [...]/2400/4425/07.11.2016 emisă de S.C. [...] rezultă că în perioada februarie 1980 - martie 2001, reclamantul a realizat o serie de venituri brute pentru care compania a virat contribuţia de asigurări sociale, calculată la câştigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă, aşa cum s-a menţionat în adresa nr. …/2400/455/05.02.2018.

Din adeverinţa nr. …/2400/4425/07.11.2016 reiese că în perioada iulie 1996 - ianuarie 1997 reclamantul a beneficiat de compensări conform HG nr. 542/1996, iar în lunile iulie 1994, noiembrie 1995 şi iulie 1996  a beneficiat de indemnizaţie de concediu medical, pentru care nu s-a achitat contribuţia de asigurări sociale conform legislaţiei în vigoare.

Iniţial, Lg. nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuţiei de asigurări sociale era datorată de angajatori şi se calcula prin raportare la venitul brut realizat.

Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.”

 Totodată, potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care au desfăşurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care angajatorii plătiseră contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege.

 În acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ, prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuţia tarifară.

Obligaţia plăţii unei contribuţii de asigurări sociale a salariaţilor în funcţie de câştigul salarial brut al acestora a fost menţinută şi prin dispoziţiile art. 2 pct.1 din Lg. nr. 49/1992 privind modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, prin care au fost modificate o serie de prevederi din Decretul nr. 389/1972 şi conform cărora "Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat, astfel: 35% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa I de muncă; 30% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa a II-a de muncă; 25% asupra câştigului brut realizat de celelalte categorii de salariaţi; 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puţin decât salariul minim brut pe ţară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaţilor şi a copiilor.”

Ulterior, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000 şi art. 2 lit. c şi d din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: „e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite”.

Acest principiu al contributivităţii care a guvernat organizarea şi funcţionarea sistemului de pensii şi în perioada 1966 - 2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă,  a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Lg. nr. 19/2000 care stipulează prin art. 78 alin 1 că  „ numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice”.

Conform prevederilor art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înţelege „venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal şi suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizaţiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări şi alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizaţiile şi sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiţii deosebite de muncă (condiţii grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfăşurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfăşurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază; sporul de fidelitate şi altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaţilor);”

La data de 10 decembrie 2012, ÎCCJ a pronunţat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.”

 Instanţa supremă a reţinut în motivarea acestei decizii că aplicarea principiului contributivităţii impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţă, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

În aceste condiţii, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din OUG nr. 4/2005.

În concluzie, instanţa a reţinut că, în speţă, ceea ce interesează este faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraţilor dreptul să primească o contraprestaţie corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părţi.

În acelaşi timp, s-a apreciat că trebuie acordată prevalenţă dispoziţiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluţia contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecinţa că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Lg. nr. 19/2000, în condiţiile în care baza de calcul pentru plata contribuţiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Practica Curţii Drepturilor Omului de la Strasbourg şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept şi ar echivala cu o expropriere.

În conformitate cu art. 14 din  aceeaşi Convenţie, pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a reţinut că „ noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” ( cauza Buchen versus Cehia ).

În acelaşi sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996), Curtea a decis că ”pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO şi se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipseşte o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuţiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocaţia de urgenţă (pentru care reclamantul plătise contribuţia specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, (Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).

Rezultă, astfel, că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Faţă de toate aceste aspecte, întrucât reclamantul a dovedit pretenţiile sale precizate în adeverinţa anterior menţionată, instanţa, în temeiul art.153 lit. g coroborat cu art. 156 din Lg. Nr. 263/2010, urmează a admis acţiunea.

Drept consecinţă, a fost obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute conform adeverinţei nr. [...]/2400/4425/07.11.2016, emisă de S.C. [...], cu excepţia compensărilor conform HG nr. 542/05.07.1996, obţinute în perioada iulie 1996 - ianuarie 1997 şi a indemnizaţiei de concediu medical de care a beneficiat în lunile iulie 1994, noiembrie 1995 şi iulie 1996, aşa cum s-a menţionat în aceeaşi adeverinţă, cu acordarea drepturilor începând cu data de 27.07.2017.

De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că veniturile care fac obiectul acţiunii nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 a HG nr. 257/2011. De asemenea, veniturile brute nu pot fi valorificate, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010. De asemenea, apelanta a solicitat diminuarea onorariului de avocat în baza art. 451 C. proc. civ., întrucât acesta este disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi cu munca desfăşurată de avocat.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

2. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

1. Potrivit adeverinţei nr. [...]/2400/4425/7.11.2016 emisă de SC [...], reclamantul a obţinut venituri salariale brute în perioada februarie 1980 – martie 2001.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 3307 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

De asemenea, prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2011 s-a stabilit că formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

În cuprinsul adeverinţei în cauză este menţionat expres că unitatea a reţinut şi a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, cu excepţia drepturilor plătite asiguraţilor din fondul de asigurări sociale de stat şi a celor plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă.

De aceea, prima instanţă a exclus de la valorificare indemnizaţia de concediu medical şi compensarea de care a beneficiat reclamantul, potrivit menţiunii din aceeaşi adeverinţă.

Prin urmare, cu excepţiile menţionate mai sus, intimatul reclamant este îndreptăţit la valorificarea adeverinţei mai sus menţionate, aplicându-se principiul contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010.

2. În ceea ce priveşte faptul că adeverinţa care face obiectul cauzei atestă pentru întreaga perioadă veniturile sub forma unor sume brute, se reţine că art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede că, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”

Această distincţie are ca obiectiv facilitatea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991. Aceasta nu înseamnă însă că, pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”. O dispoziţie similară a fost prevăzută şi de art. 78 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar şi art. 2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 01.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.

Astfel, la calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu anual, în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, asupra căruia a fost calculată contribuţia la fondul de asigurări sociale de stat. Pentru perioada 01.07.1977 – 01.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivităţii şi la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.

Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepţional pentru perioada amintită, obligaţia caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea şi în acest caz a art. 96 alin. 2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind acelaşi cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute şi câştigul salarial mediu brut lunar.

Un argument suplimentar în acest sens este şi că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât şi nete. Or menţionarea inclusiv a salariilor medii brute dovedeşte că legiuitorul nu a intenţionat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverinţă din care să rezulte aceste venituri brute, cum a făcut reclamantul din cauza de faţă, care a prezentat adeverinţa nr. [...]/2400/4425/7.11.2016 emisă de SC [...].

3. Potrivit art. 451 alin. 1 teza I C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Reducerea onorariilor avocaţilor în condiţiile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. are în vedere ipoteza unui abuz de drept al părţii care câştigă procesul, care tinde să pună în sarcina celeilalte părţi o obligaţie care vădit nu reflectă valoarea procesului şi/sau volumul de muncă al avocatului. Partea este liberă să plătească avocatului orice sumă cu titlu de onorariu, însă aceasta poate fi pusă în sarcina părţii adverse doar până la limita exercitării abuzive a acestui drept, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Raportat la datele speţei, la volumul de muncă al avocatului intimatului, la numărul de termene şi la valoarea litigiului, precum şi la dificultatea relativ medie a acestuia, dar necesitând o anume specializare şi documentare faţă de specificul materiei juridice incidente (dreptul securităţii sociale), curtea constată, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părţilor în vederea asigurării unei apărări de calitate, că prima instanţă a procedat corect nereducând din oficiu onorariul de 800 lei al avocatului reclamantului.

Reducerea onorariului de avocat dincolo de limitele marjei de apreciere a părţii în condiţii de bună-credinţă ar conduce la încălcarea dreptului reclamantului la recuperarea cheltuielilor de judecată prevăzut de art. 453 alin. 1 C. proc. civ., ceea ce nu poate fi admis.

Suma de 800 lei plătită de reclamant cu titlu de onorariu de avocat nu este una exagerată în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei şi nici cu munca prestată de avocat, a căror importanţă şi valoare, după cum nu pot fi supraapreciate, nu pot fi nici subapreciate.

Constatând astfel că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare