Cerere, formulată în considerarea constatărilor auditorilor din cadrul Curţii de Conturi, având ca obiect angajarea răspunderii civile şi obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata unor cheltuielilor bu

Prin cererea înregistrată la această instanţă iniţial sub dosar cu nr.1,  reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA A a chemat în judecată pârâtul C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 111.645,04 lei, reactualizată cu coeficientul indicelui inflaţiei de la data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al comunei A şi constatat ca atare prin Decizia nr.2/2015  emisă de Curtea de Conturi a României.

În motivarea cererii reclamanta arată că în intervalul 2012-2015 la nivelul UATC A, s-au efectuat plăţi pentru achiziţionarea a 22,162 litri de combustibil, în baza unor dispoziţii de plată către SC B SRL, metoda de plată fiind viramentul.

Combustibilul a fost achiziţionat în vederea efectuării pe raza ... a unor lucrării gospodăreşti şi altele cu buldoexcavatorul şi tractorul din dotare.

În urma acţiunii de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară efectuata la UAT A, pe anul 2015, auditorul public extern, respectiv Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Judeţeană ..., prin Decizia nr.2/2015 , a concluzionat că, plăţile pentru achiziţionarea de combustibil pe intervalul 2012-2015 au fost efectuate cu încălcarea prevederilor Legii 273/2006 şi ale O.M.F.P nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, conducând la prejudicierea bugetului local al Comunei A cu suma totală de 111.645,04 lei.

Potrivit constatărilor auditorilor publici achiziţionarea de combustibil s-a efectuat fără a exista o fundamentare clară a necesarului de carburanţi: referate de necesitate detaliate, note de fundamentare, astfel încât nu se cunoaşte scopul pentru care a fost achiziţionat.

Pentru justificarea consumului de carburanţi s-au prezentat Referate întocmite de către viceprimarul comunei A, prin care solicita lucrări de gospodărire comunală, cu buldoescavatorul, precum şi fişa activităţii zilnice a buldoescavatorului, acte care nu au fost numerotate în arhiva societăţii, care nu poartă număr de înregistrare şi care nu sunt acceptate de legislaţia în vigoare ca şi documente justificative.

Aşadar entitatea nu a întocmit documente justificative pentru lucrările efectuate cu buldoescavatorul şi tractorul, iar documentele pe care le-a prezentat nu întrunesc condiţiile pentru a fi considerate documente justificative.

Învederează că în perioada 2012-2015 entitatea a achiziţionat cantitatea de 22.162 litri de combustibil, din care a putut fi justificată cu documente doar cantitatea de 5.175 litri, diferenţa de 16.987 litri în valoare de 111.645,04 lei, care nu a putut fi justificată, reprezintă prejudiciul creat bugetului local al comunei A.

Împotriva Deciziei nr.2/2015 s-a formulat contestaţie şi totodată a fost promovată acţiune în justiţiei înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. 3/2015, având ca obiect litigii Curtea Conturi (Legea nr.94/1992).

Precizează că prin Sentinţa nr. 4/2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 3/2015 instanţa a menţinut punctul 10 din Decizie, apreciind că nu a existat o fundamentare clară a necesarului de carburanţi, în ceea ce priveşte necesitatea, oportunitatea, locul, cantitatea consumată, fără ca stocul intrat în proprietatea entităţii să fie evidenţiat de o comisie desemnată în acest scop, iar în final, fără ca operaţiunea să fie finalizată cu consumul justificat şi decontat în funcţie de barem, cotă, pe locul de folosinţă, toate acestea asumate şi atestate în detaliu de o comisie.

Subliniază că potrivit prevederilor art. 63, alin.(4) lit.a) „În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.1 lit.c, primarul:

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite;..."

Astfel, numitul C, în calitate de primar al com. A, se face responsabil de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu încălcarea prevederilor legale pentru achiziţionarea de combustibil.

Având în vedere aspectele de mai sus, reclamanta solicită a se aprecia că se impune angajarea răspunderii delictuale a pârâtului C, responsabil de crearea prejudiciului.

Din conţinutul textelor legale rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile şi obligarea făptuitorilor la repararea prejudiciului, este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii respectiv: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi consecinţele dăunătoare produse, şi vinovăţia făptuitorilor.

Învederează că toate cele patru condiţii sunt cumulativ îndeplinite şi constatate ca atare prin Decizia 2/2015 şi Raportul privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2/2015, unde se stabileşte că prejudiciul în sumă de 111.645,04 lei a fost cauzat reclamantei ca urmare a săvârşirii cu vinovăţie de către pârâtul C a faptei ilicite, constând în angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu încălcarea prevederilor legale pentru achiziţionarea de combustibil.

Raportat la aceste considerente, reclamanta solicită să se aprecieze caracterul fondat al cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 111.645,04 lei, reprezentând prejudiciul creat bugetului local al comunei A. De asemenea, solicită a se aprecia incidenţa prevederilor art.30 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 şi să se dispună exonerarea la plata taxei judiciare de timbru a Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna A, în condiţiile în care, potrivit normei de drept, " Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."

În drept, invocă dispoziţiile Legii nr.273/2006; O.M.F.P. nr.1917/2005 şi prev. art.1349 şi art. 1357 Cod civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C, în principal, invocă neregularitatea cererii de chemare în judecată formulată de UAT Comuna A, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă motivele pentru care suma pretinsă reprezintă un prejudiciu cauzat patrimoniului reclamantei, pentru care fapta reclamantă este prejudiciabilă, raportul de cauzabilitate dintre faptă şi prejudiciul pretins, precum  şi vinovăţia pârâtului. De asemenea, în temeiul art.130 alin.1 rap.la arr.129 alin.2 pct.1 Cod proc.civ. invocă excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiului, precum şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei UAT Comuna A de formulare a acţiunii, ea nefiind de competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti. În subsidiar, pârâtul solicită respingerea acţiunii formulate de către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâtul arată că obiectul litigiului, astfel cum rezultă din petitul acţiunii formulate de către reclamanta UAT comuna A, constă în obligarea pârâtului la repararea prejudiciului pe care l-ar fi cauzat în patrimoniul reclamantei ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite/culpabile, cauzatoare de prejudicii.

Acţiunea este întemeiată în drept pe prevederile art. 1357 şi 1349 Cod civil, care reglementează răspunderea delictuală, pe dispoziţiile Legii nr. 273/2006 şi pe cele ale Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1917/2005.

Calitatea pe care pârâtul a avut-o atunci când a săvârşit aşa zisă faptă ilicită/culpabilă a fost una specială, aceea de primar al comunei A.

Învederează că într-adevăr, prin sentinţa civilă nr.4 din ZZ.LL.2016 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată sub dosarul nr. 3/2015 s-a respins acţiunea în anularea pct. 10 al încheierii nr.5 din ZZ.LL.2015 a Camerei de Conturi Satu Mare, formulată de UAT A împotriva Deciziei nr. 2/ZZ.LL.2015, dată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare. Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 7/2016 din ZZ.LL.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

În apărare pârâtul arată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă motivele pentru care suma pretinsă reprezintă un prejudiciu cauzat patrimoniului reclamantei, pentru care fapta reclamată este prejudiciabilă, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul pretins, precum şi vinovăţia pârâtului.

După cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT A aceasta este deficitară în ceea ce priveşte următoarele elemente:

- se solicită instanţei de judecată obligarea pârâtului „…la plata sumei de 111.645,04 lei, reactualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie de la data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al comunei A şi constat ca atare prin Decizia nr. 2/2015, emisă de curtea de Conturi a României.", arătându-se în motivarea acţiunii, în esenţă, că suma pretinsă reprezintă preţul unei cantităţi de 16.978 de litri combustibil achiziţionat de unitatea administrativ teritorială A, în perioada 2012-2015, care nu a putut fi justificată cu documente legale, pentru ca în final, după ce se arată că demersurile judiciare pentru anularea pct. 10 din Decizia nr. 2/2015 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi judeţeană Satu Mare au fost sortite eşecului, să se tragă concluzia în conformitate cu care se impune angajarea răspunderii delictuale a pârâtului, responsabil cu crearea prejudiciului. Numai că atunci când se susţine că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtului, nu se arată de ce fapta care i se impută are caracter ilicit, raportat, desigur, la normele de drept substanţial care reglementează răspunderea delictuală, de ce ar exista un prejudiciu în patrimoniul comunei A şi că pârâtul ar fi acţionat cu vinovăţie atunci când s-a creat aşa numitul „prejudiciu”.

- temeiul de drept al acţiunii este deficitar; într-adevăr, atunci când se indică motivele în drept ale unei cereri de chemare în judecată trebuie menţionate textele de lege aplicabile speţei deduse judecăţii şi nu o lege în întregul ei ori un ordin al unui ministru, de asemenea, în întregul lui. În ceea ce priveşte incidenţa art. 1349 şi 1357 Cod civil rămâne de discutat. Oricum, raportat la cele două acte normative invocate, una fiind o lege (Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale), iar cealaltă fiind un ordin (Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, publicat în M. Of. al României nr. 1186 29 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare) este greu de întrevăzut în ce fel pot justifica antrenarea unei răspunderi delictuale. Mai ales dacă se are în vedere că ele reglementează raporturi de drept administrativ (adică de drept public) şi nicidecum de drept civil (adică de drept privat).

Pentru aceste două considerente, pârâtul solicită să se constate, în temeiul art. 200 Cod proc.civ., neregularitatea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta UAT A.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiului, precum şi la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei UAT comuna A în formularea acţiunii, pe care o invocă în temeiul art. 130 alin. 1, rap. la art. 129 alin. 2 pct. 1 Cod proc.civ., pârâtul arată că astfel cum rezultă din conţinutul dispozitivului Deciziei nr. 2/2015 emisă de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare, pentru caracterul nelegal al faptelor reţinute la pct. 10 din decizie se dispun următoarele:

„- stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sumei de 111.645,04 lei reprezentând contravaloarea a 16.987 litri combustibil consumat, a cărei utilizare nu a putut fi justificată cu documente şi recuperarea prejudiciului;

- luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului, conform prevederilor legale.

- calcularea majorărilor de întârziere aferente prejudiciului creat până la încasarea în întregime a acestuia în conformitate cu prevederile legale."

Desigur, stabilirea prejudiciului şi luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului cad în sarcina conducerii UAT comuna A. Într-adevăr, conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, dacă constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate. De asemenea, din conţinutul Hotărârii nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi a României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul oficial al României nr. 832/2014, actualmente abrogată prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicată în Monitorul oficial al României nr. 547/2014, rezultă fără echivoc faptul că măsurile dispuse şi recuperarea prejudiciilor constatate prin deciziile Curţii de Conturi se execută de către conducerea entităţilor auditate.

Din ansamblul acestor prevederi legale rezultă fără putinţă de tăgadă că măsurile de executare a celor dispuse prin deciziile emise în urma auditării unor entităţi, precum şi recuperarea prejudiciilor stabilite sau estimate, se face prin proceduri administrative specifice dispuse de conducerile respectivelor entităţi şi, ca atare, nu prin proceduri judiciare.

Prin urmare, atât timp cât conducerea UAT comuna A nu a luat măsurile dispuse de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare, acţiunea formulată de către reclamanta UAT comuna A apare ca fiind atât prematură, cât şi inadmisibilă. Ea este în egală măsură formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, nefiind abilitată să execute măsurile dispuse prin Decizia nr. 2/2013 a Camerei de Conturi judeţeană Satu Mare.

Ca atare, prevederile legale invocate şi incidente în materie, înlătură competenţa instanţelor judecătoreşti de a soluţiona cererile şi acţiunile având ca obiect tocmai luarea măsurilor dispuse prin decizia menţionată, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 129 alin. 2 pct. 1 Cod proc.civ., procesul nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.

În ceea priveşte natura juridică a răspunderii juridice invocate de către reclamanta UAT comuna A, pârâtul arată că astfel cum se poate observa din motivarea în drept a acţiunii formulate de către reclamantă, aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 1349 şi 1357 Cod civ. Aceste texte din Codul civil reglementează răspunderea delictuală pentru fapta proprie. Aşadar, raportat la cele menţionate în motivarea în fapt şi în drept a acţiunii pe care a înaintat-o spre judecare Tribunalului Satu Marc. reclamanta susţine că în cazul pârâtului ar fi în prezenţa unei răspunderi delictuale întemeiate pe dispoziţiile specifice din cuprinsul Codului civil.

În opinia pârâtului cele susţinute de către reclamantă nu au aderenţă la dispoziţiile legale aplicabile în materie, pe de o parte, raportat la cele enunţate mai sus.

Pe de altă parte, în discuţie se poate pune incidenţa în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 16/26 septembrie 2016, pronunţată sub dosarul nr. 15/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 110 din 9 februarie 2017, care a statuat următoarele: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Această decizie dată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii este obligatorie conform art. 517 alin. (4) Cod proc.civ. Ca atare, este obligatorie stabilirea temeiurilor de drept ale pretenţiilor formulate de către reclamantă, capitol la care, după cum s-a arătat mai sus, acţiunea pe care a formulat-o este deficitară.

Aşadar, cu atât mai mult sunt incidente prevederile art. 200 Cod proc.civ., în temeiul cărora se impune obligarea reclamantei la precizarea acţiunii pe care a formulat-o.

Desigur, pârâtul îşi rezervă dreptul ca după eventuala precizare a temeiurilor de drept ale acţiunii să-şi precizeze întâmpinarea.

În ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, pârâtul arată următoarele:

1. În primul rând, din cuprinsul Deciziei nr. 2/2015 a Camerei de Conturi judeţeană Satu Mare, precum şi din considerentele sentinţei civile nr.4 din ZZ.LL.2016 a Tribunalului Satu Mare. pronunţată sub dosarul nr. 3/2015 prin care s-a respins acţiunea în anularea pct. 10 al încheierii nr.5 din ZZ.LL.2015 a Camerei de Conturi Satu Mare. formulată de UAT A împotriva Deciziei nr. 2/ZZ.LL.2015, dată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare şi a deciziei nr. 7 din ZZ.LL.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea nu rezultă caracterul cert al prejudiciului.

După cum rezultă din conţinutul dispozitivului Deciziei nr. 2/2015 emisă de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare, pentru caracterul nelegal al faptelor reţinute la pct. 10 din decizie se dispun următoarele:

„ - stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sumei de 111.645,04 lei reprezentând contravaloarea a 16.987 litri combustibil consumat, a cărei utilizare nu a putut fi justificată cu documente şi recuperarea prejudiciului;

- luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului, conform prevederilor legale;

- calcularea majorărilor de întârziere aferente prejudiciului creat până la încasarea în întregime a acestuia în conformitate cu prevederile legale."

Din cele dispuse de Curtea de Conturi - Camera de Conturi judeţeană Satu Mare nu rezultă caracterul cert al prejudiciului. Această evidenţă reiese din exprimarea din dispozitivul mai sus citat al Deciziei nr. 2/2015 prin care se dispun măsurile care se impun a fi luate, între care se înscrie şi „stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sumei de 111.645,04 lei reprezentând contravaloarea a 16.987 litri combustibil consumat".

Aşadar, în mod necesar se impune stabilirea întinderii prejudiciului.

2. Pe de altă parte, cheltuirea sumei de 111.645,04 lei pentru cumpărarea cantităţii de 16.987 litri combustibil necesari pentru funcţionarea utilajelor aflate în dotarea şi inventarul comunei A (menţionate în lista de inventariere anexată la întâmpinare) nu a cauzat niciun fel de prejudiciu comunei A. Dimpotrivă, toate lucrările efectuate în perioada de referinţă, menţionată în actul de control întocmite de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare, respectiv 2012 – LL.2015, au fost în beneficiul comunei A, fiind strict necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor acestei comune. De asemenea, ele au fost efectuate în regie proprie, respectiv cu utilajele şi resursele financiare ale comunei A. Ca atare, prin executarea la această manieră a lucrărilor (în regie proprie) s-a făcut o economie de aproximativ 80% din suma care ar fi fost necesară în ipoteza în care aceleaşi lucrări ar fi fost efectuate de societăţi specializate.

Respectivele lucrări au fost executate în temeiul principiului autonomiei locale, astfel cum este definit de ari. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi în beneficiul colectivităţii locale a comunei A, astfel cum este definită de art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege.

3.  Din cele mai sus arătate rezultă următoarele:

- fapta nu are caracter ilicit;

- nu există niciun fel de prejudiciu, fapta care s-a reţinut în sarcina pârâtului prin Decizia nr. 2/2015 a Camerei de Conturi judeţene Satu Mare, nefiind cauzatoare de prejudicii.

Ca atare, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale reclamate de către UAT A prin acţiunea pe care a formulat-o.

4.  Eventualele greşeli în contabilitatea comunei A pot fi remediate, fără a fi necesară obligarea pârâtului la plata vreunei sume de bani care a fost utilizată în interesul şi beneficiul comunei.

În drept, invocă textele de lege din cuprinsul întâmpinării.

Prin precizarea acţiunii, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA A solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 111.645,04 lei, reactualizată cu coeficientul indicelui inflaţiei de la data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al comunei A, în calitate de angajator şi constatat ca atare prin Decizia nr. 2/2015, emisă de Curtea de Conturi a României.

În fapt, reclamanta arată că în intervalul 2012-2015 la nivelul UATC A, s-au efectuat plăţi pentru achiziţionarea a 22,162 litri de combustibil, în baza unor dispoziţii de plată către SC B SRL, metoda de plată fiind viramentul.

Combustibilul a fost achiziţionat în vederea efectuării pe raza comunei a unor lucrării gospodăreşti şi altele cu buldoexcavatorul şi tractorul din dotare.

În urma acţiunii de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară efectuata la UATC A, pe anul 2015, auditorul public extern, respectiv Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare, prin Decizia nr.2/2015 , a concluzionat că, plăţile pentru achiziţionarea de combustibil pe intervalul 2012-2015 au fost efectuate cu încălcarea prevederilor Legii 273/2006 şi ale O.M.F.P nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, conducând la prejudicierea bugetului local al Comunei A cu suma totală de 111.645,04 lei.

Potrivit constatărilor auditorilor publici achiziţionarea de combustibil s-a efectuat fără a exista o fundamentare clară a necesarului de carburanţi: referate de necesitate detaliate, note de fundamentare, astfel încât nu se cunoaşte scopul pentru care a fost achiziţionat.

Pentru justificarea consumului de carburanţi s-au prezentat Referate întocmite de către viceprimarul comunei A, prin care solicita lucrări de gospodărire comunală, cu buldoescavatorul, precum şi fişa activităţii zilnice a buldoescavatorului, acte care nu au fost numerotate în arhiva societăţii, care nu poartă număr de înregistrare şi care nu sunt acceptate de legislaţia în vigoare ca şi documente justificative.

Aşadar entitatea nu a întocmit documente justificative pentru lucrările efectuate cu buldoescavatorul şi tractorul, iar documentele pe care le-a prezentat nu întrunesc condiţiile pentru a fi considerate documente justificative.

Învederează că în perioada 2012-2015 entitatea a achiziţionat cantitatea de 22.162 litri de combustibil, din care a putut fi justificată cu documente doar cantitatea de 5.175 litri, diferenţa de 16.987 litri în valoare de 111.645,04 lei, care nu a putut fi justificată, reprezintă prejudiciul creat bugetului local al comunei A.

Împotriva Deciziei nr.2/2015 s-a formulat contestaţie şi totodată a fost promovată acţiune în justiţiei înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. 3/2015, având ca obiect litigii Curtea Conturi (Legea nr.94/1992).

Precizează că prin Sentinţa nr. 4/2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 3/2015 instanţa a menţinut punctul 10 din Decizie, apreciind că nu a existat o fundamentare clară a necesarului de carburanţi, în ceea ce priveşte necesitatea, oportunitatea, locul, cantitatea consumată, fără ca stocul intrat în proprietatea entităţii să fie evidenţiat de o comisie desemnată în acest scop, iar în final, fără ca operaţiunea să fie finalizată cu consumul justificat şi decontat în funcţie de barem, cotă, pe locul de folosinţă, toate acestea asumate şi atestate în detaliu de o comisie.

Subliniază că potrivit prevederilor art. 63, alin.(4) lit.a) „În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.1 lit.c, primarul:

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite;..."

Astfel, numitul C, în calitate de primar al com. A, se face responsabil de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu încălcarea prevederilor legale pentru achiziţionarea de combustibil. Problema care se pune este ce a naturii juridice a litigiilor prin care se urmăreşte recuperarea unor sume de bani determinate de Curtea de Conturi ca fiind rezultate din abateri de la legalitate şi regularitate, motiv pentru care, pe lângă temeiul juridic iniţial al acţiunii, face trimitere şi la prevederile Legii nr.53/2003.

Învederează că precizarea de acţiunii o face în contextul statuărilor de drept făcute prin Decizia nr. 16/2016, ÎCCJ (Complet RIL), care a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

S-a ajuns la această interpretare a legii faţă de următoarele: 55. De regulă, acţiunile unităţii administrativ-teritoriale sunt determinate de acte de control întocmite de Curtea de Conturi pentru care, prin norme speciale, se prevede procedura de contestare în faţa instanţelor de contencios administrativ. Astfel, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, iar potrivit art. 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat de plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 155/2014, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ. 56. Natura actului de control nu poate determina natura contencios administrativă a litigiului, cu competenţa aferentă, întrucât, pe de o parte, în cadrul care interesează prezentul dosar nu se analizează legalitatea acestuia (nici nu este parte organul emitent), iar, pe de altă parte, acesta (în urma contestării sau prin necontestare) susţine numai probator acţiunile pe care le poate formula unitatea administrativ-teritorială (ce reclama o pagubă/plata unei sume nedatorate) împotriva primarului/ viceprimarului, în temeiul raportului juridic legat între aceştia şi a modului de îndeplinire a funcţiei exercitate în baza acestuia iar pentru acestea Codul muncii pune la dispoziţie căi de recuperare, cum s-a arătat mai sus. 57. Pentru aceleaşi motive, nici natura actului în legătură cu care se reclamă îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor şi producerea, astfel, a unei pagube în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale - constatate printr-un act de control nu poate influenţa raportul juridic în discuţie, cu efecte şi asupra competenţei de soluţionare. 58. Nu contează, prin urmare, natura actului care costată prejudiciul/plata nedatorată reclamat(ă) sau a actului în legătură cu care se constată îndeplinirea defectuoasă a funcţiei, întrucât în toate ipotezele se pune numai problema prejudiciului/plăţii nedatorate, care au caracter definitiv/irevocabil, prin contestare sau necontestare. Toate pagubele produse unităţii administrativ-teritoriale au acelaşi regim juridic în urma rămânerii definitive a actelor de constatare, nemaiputându-se discuta aspecte privind legalitatea/temeinicia acestora. 59. Art. 278 alin. (2) din Codul muncii impune mai multe cerinţe, care sunt îndeplinite, ceea ce înseamnă că litigiile în legătură cu acestea sunt cu privire la conflicte de muncă de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă, în lumina dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din acelaşi cod, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. 60. Astfel, raporturile juridice în cauză sunt raporturi juridice de muncă (cum s-a detaliat mai sus) neîntemeiate pe un contract individual de muncă. 61. Reglementările speciale nu sunt complete, cerinţă ce poate fi discutată şi din perspectiva art. 1 alin. (2) din Codul muncii, care prevede că se aplică dispoziţiile acestui cod şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. 62. Legile speciale nu reglementează expres regimul raporturilor juridice în discuţie, însă intervin parţial în derularea acestora, inclusiv prin stabilirea jurisdicţiei aplicabile în situaţii strict determinate - ceea ce înseamnă că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice.

Ca atare, este evident că un litigiu pe angajarea răspunderii patrimoniale a primarului, chiar şi după încetarea mandatului, are natura juridică a unui litigiu de muncă, cu stabilirea competenţei instanţelor judiciare în consecinţă.

Este evident necesară angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului, atâta timp cât fapta ilicită îi este exclusiv imputabilă şi s-a realizat prin achiziţionarea unor cantităţi de combustibil peste limita legală a unei astfel de achiziţii, aşa cum este reglementata prin OG 80/2001. Pe de altă parte, nerealizarea conformă a obligaţiilor ce rezultă din raportul de muncă s-a realizat şi prin faptul că a dispus ordonanţarea lichidarea şi plata unor consumuri de combustibil fără a fi justificate din perspectiva OMFP nr.1917/2005. În cazul ambilor pârâţi, fapta ilicită s-a realizat şi faţă de lichidarea, ordonanţarea şi plata serviciilor de salubrizare efectuate către populaţie fără să existe sursă de finanţare pentru aceste servicii, constituite prin încasarea de la populaţie a taxei speciale pentru salubritate.

Vinovăţia nu trebuie presupusă. Ea este dovedită, atâta timp cât actele Curţii de Conturi au fost validate ca legale prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prejudiciul este şi el determinat, fiind de asemenea confirmat prin aceeaşi hotărâre judecătorească irevocabilă.

Raportul de cauzalitate între fapta pârâtului şi prejudiciul cauzat este de asemenea dovedit, atâta timp cât, dacă nu ar fi fost dispusă de către acesta achiziţionarea unei cantităţii de combustibil peste limita stabilită prin OG 80/2001, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dacă nu ar fi fost dispusă scăderea din gestiune a cantităţii de 16.987 1 combustibil, în lipsa documentelor justificative, nu ar fi fost prejudiciat bugetul unităţii administrativ teritoriale (angajatorului).

Pentru considerentele de mai sus reclamanta consideră că se impune să se dispună în sensul admiterii acţiunii.

În drept, invocă disp.art. 204 Cod proc.civ.

Prin Încheierea nr. 8/ZZ.LL.2018 dată în dosar cu nr.9/2018, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia de necompetenţă specializată a completului de judecată  invocată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA A şi, în temeiul art. 136 alin. 4 Cod proc.civ., a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate şi precizate de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA A, în contradictoriu cu pârâtul C, la complete specializate în cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Secţiei I civile - Tribunalul Satu Mare.

Ca urmare a declinării cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub dosar cu nr.9/2018*.

Prin notele de şedinţă referitoare la problematica existenţei prejudiciului creat de pârât în patrimoniul UAT A ca urmare a cumpărării/achiziţionării efective a cantităţilor de combustibil menţionate de reclamant în cererea introductivă de instanţă (n.red în urma preluării lor din raportului Camerei Judeţene de Conturi Satu Mare la care face trimitere), pârâtul C arată următoarele:

1. În primul rând, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesară îndeplinirea mai multor condiţii.

În principiu, pentru a putea fi solicitata reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim.

Prejudiciul cert presupune atât existenţa lui sigură, cât şi posibilitatea evaluării lui în prezent. Dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit.

Astfel, din cuprinsul Deciziei nr. 2/2015 a Camerei de Conturi judeţeană Satu Mare, precum şi din considerentele sentinţei civile nr.4 din ZZ.LL.2016 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată sub dosarul nr. 3/2015 prin care s-a respins acţiunea în anulare pct.10 al încheierii nr.5 din ZZ.LL.2015 a Camerei de Conturi Satu Mare, formulată de UAT A împotriva Deciziei nr. 2/ZZ.LL.2015, dată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare şi a deciziei nr. 7/2016 din ZZ.LL.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea nu rezultă caracterul cert al prejudiciului.

După cum rezultă din conţinutul dispozitivului Deciziei nr. 2/2015 emisă de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare, pentru caracterul nelegal al faptelor reţinute la pct.10 din decizie se dispun următoarele:

„- stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sumei de 111.645,04 lei reprezentând contravaloarea a 16.987 litri combustibil consumat;

- luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului, conform prevederilor legale.

- calcularea majorărilor de întârziere aferente prejudiciului creat până la încasarea în întregime a acestuia în conformitate cu prevederile legale."

Învederează că din cele dispuse de Curtea de Conturi - Camera de Conturi judeţeană Satu Mare nu rezultă caracterul cert al prejudiciului. Această evidenţă reiese din exprimarea din dispozitivul mai sus citat al Deciziei nr. 2/2015 prin care se dispun măsurile care se impun a fi luate, între care se înscrie şi „stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sumei de 111.645,04 lei reprezentând contravaloarea a 16.987 litri combustibil consumat."

2. În al doilea rând, cheltuirea sumei de 111.645,04 lei pentru cumpărarea cantităţii de 16.987 litri combustibil necesari pentru funcţionarea utilajelor aflate în dotarea şi inventarul comunei A nu a cauzat niciun fel de prejudiciu comunei A. Dimpotrivă, toate lucrările efectuate în perioada de referinţă, menţionată în actul de control întocmit de Camera de Conturi judeţeană Satu Mare respectiv 2012- LL. 2015, au fost în beneficiul comunei A, fiind strict necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor acestei comune. De asemenea, ele au fost efectuate în regie proprie, respectiv cu utilajele şi resursele financiare ale comunei A. Ca atare, prin executarea la această manieră a lucrărilor (în regie proprie) s-a făcut o economie de aproximativ 80% din suma care ar fi necesară în ipoteza în care aceleaşi lucrări ar fi fost efectuate de societăţi specializate.

Astfel cum pârâtul a arătat în întâmpinarea formulată, respectivele lucrări au fost efectuate în temeiul principiului autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. 1 şi art.4 alin.2 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi în beneficiul colectivităţii locale a comunei A, astfel cum este de definită de art. 3 alin.4 din aceeaşi lege.

Învederează că prejudiciul trebuie să fie direct, practica judiciara cerând constant, în materie de răspundere delictuală, că pagubele să fie o consecinţa directă a faptei păgubitoare. Caracterul direct al prejudiciului este dedus din dispoziţiile art. 1533 Cod Civil., care prin textul „daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţa directa şi necesara a neexecutării obligaţiei” dă o interpretare extensivă, aplicabilă şi răspunderii civile delictuale.

3. Tertio, reclamanta a solicitat în mod neîntemeiat obligarea pârâtului la plata sumei de 111.645,04 lei, reactualizată cu coeficientul indicelui de inflaţie de la data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al comunei A.

Prin prejudiciu se înţeleg rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Conform art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 Noul Cod Civil, răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. Aşadar, examinarea răspunderii civile reparatorii are drept scop, înainte de orice, determinarea cazurilor şi condiţiilor în care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului ce injust i-a fost cauzat.

Dacă se au în vedere conduitele umane, în planul dreptului civil, fapta ilicită, chiar săvârşită cu vinovăţie, este lipsită de relevanţă şi efecte, dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane. Aşadar, răspunderea civilă reparatorie are ca primă finalitate - conform textelor Codului civil - repararea prejudiciilor cauzate.

Din această perspectivă, se poate afirma că prejudiciul este nu numai condiţia răspunderii reparatorii, ci şi măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat.

Subliniază că literatura de specialitate a susţinut şi susţine fără rezerve că prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile, fiind o condiţie esenţială şi necesară a acesteia, de sine stătătoare. În opinia pârâtului această afirmaţie este valabilă doar în spaţiul răspunderii civile reparatorii, singura reglementată în normele noului Cod civil. De aici însă, nu se poate susţine că dovada existenţei prejudiciului este suficientă pentru angajarea răspunderii. Aceasta înseamnă că doar pornind de la prejudiciu, prin luarea în considerare şi examinarea atentă a raportului de cauzalitate, se ajunge la fapta ilicită sau la altă cauză a prejudiciului şi, de aici, la autorul faptei sau la persoana obligată la reparaţie.

Aşadar, din cele mai sus arătate rezultă că fapta nu are caracter ilicit şi nu există niciun fel de prejudicii întrucât, fapta care s-a reţinut în sarcina pârâtului prin Decizia nr. 2/2015 a Camerei de Conturi judeţene Satu Mare, nu este cauzatoare de prejudicii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Temeiul acţiunii în pretenţii formulată şi precizată de reclamanta UAT Comuna A, este răspunderea patrimonială a salariatului (a se vedea în acest sens dispozitivul Deciziei nr.16/2016 a Î.C.C.J. – complet de R.I.L.), prevăzută de art.254 alin.1 din Codul muncii, conform căreia, „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.

Astfel, pentru a se angaja această răspundere, prima condiţie este ca reclamanta să fi suferit un prejudiciu.

Or, în opinia instanţei, condiţia existenţei prejudiciului nu este întrunită în cauză.

Este de observat că, însăşi cererea de chemare în judecată se întemeiază pe ideea, că s-au efectuat lucrări gospodăreşti, pentru comună, drept pentru care s-a achiziţionat cantitatea de 16.987 litri motorină, în valoare de 111.645,04 lei, fără documente justificative.

În temeiul art.33 alin.3 din Legea nr.94/1992, Curtea de Conturi nu stabileşte el însuşi existenţa şi întinderea prejudiciului, ci existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, aşadar încălcarea unor reguli de contabilitate, susceptibile de a cauza prejudiciu material, a cărei stabilire şi recuperare devine obligaţia entităţii auditate, în speţă a reclamantei.

Însă, devreme ce combustibilul a fost folosit pentru efectuarea lucrărilor de gospodărire, în interesul reclamantei, din punctul de vedere al dreptului civil, nu poate fi reţinută existenţa vreunei prejudiciu, oricâte reguli de contabilitate ar fi fost încălcate.

În temeiul art.452 din C.pr.civ. se va respinge ca nefondată cererea pârâtului privind acordarea de cheltuieli de judecată.

Asistenţii judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeaşi opinie profesională în cauză.

Domenii speta

Spete similare