Recurs. Procedura insolvenței. Cerere de constatare a nulității unei convenții, încheiate de debitoare cu un terț, după deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, și de repunere a părților în situația anterioară

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă se solicită să se constate nulitatea absolută a Convenției încheiate între (P1) SRL și (P2) SRL la data de 01.04.2013, iar, pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară încheierii Convenției mai sus menționate.

Prin Sentința nr. (...) din 17 martie 2021 Tribunalul (...) a admis acțiunea formulată de reclamanta-lichidator judiciar (R) IPURL în reprezentarea debitoarei SC (P1) SRL în contradictoriu cu pârâții SC (P1) SRL și SC (P2) SRL prin CASA DE INSOLVENTA (X) SPRL și (Y) SPRL.

A constatat nulitatea absolută a Convenției încheiate între SC (P1) SRL și SC (P2) SRL la data de 01.04.2013 și a repus reclamanta în situația anterioară.

A admis excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale formulată de către reclamanta pârâtă reconvențional.

A respins cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențională SC (P2) SRL prin CASA DE INSOLVENTA (X) SPRL și (Y) SPRL, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:

În data de 18.12.2009 prin încheierea nr. (...)/F/2009 din dosar nr. (...)/2009 al Tribunalului (...), față de societatea (P1) SRL s-a deschis procedura insolvenței.

Ulterior acestui moment, aparent între debitoarea (P1) SRL și SC (P2) SRL se încheie Convenția din data de 01.04.2013 prin care părțile ar fi convenit că (P2) va efectua plăti către (P1) în sumă de 4.500.000 lei, iar în schimb, (P1) SRL urma să-i pună la dispoziție spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere în mod gratuit timp de 10 ani, și să presteze diferite servicii, să execute diferite lucrări în favoarea societății (P2).

Convenția încheiată între (P1) și (P2) la data de 01.04.2013 a fost semnată de administratorul special al debitoarei SC (P1) SRL, fără autorizarea administratorului judiciar, părțile semnatare având cunoștință de deschiderea procedurii în condițiile în care se precizează clar chiar la începutul convenției că (P1) este în reorganizare, iar prin întâmpinarea depusă de către pârâtă se arată că semnarea convenției s-a făcut în scopul acordării unui sprijin financiar de către (P2) SRL către (P1) SRL care se află în insolvență, așadar de la încheierea convenției s-a urmărit eludarea acordului practicianului în insolvență pentru semnarea acestui înscris, de către chiar semnatarii acestei convenții.

În cauză nu sunt incidente prevederile art. 49 din Legea nr. 85/2006 care prevăd situațiile de excepție în care nu s-ar aplica sancțiunea nulității absolute actelor încheiate de debitoare, respectiv situația în care acestea sunt încheiate în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, iar debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Instanța a mai reținut că, scopul convenției “acordarea de sprijin financiar” nu este specific unei societăți comerciale, cu atât mai mult cu cât presupusa beneficiară se află în insolvență.

Așa cum s-a reținut de către instanță și în dosarul asociat nr. (...)/2009/a2 cu privire la un alt act încheiat de către debitoare tot cu (P2) SRL, tot fără autorizarea practicianului în insolvență, o asemenea Convenție nu intră în activitatea curentă a societății (P1) SRL, aceasta având ca obiect principal de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” și nu prestări de servicii sau închirieri de imobile.

Așa cum s-a reținut în dosarul asociat a2, „nici în planul de reorganizare nu se prevede o astfel de activitate (închirierea de imobile) ca fiind o activitate curentă pe care debitorul o poate exercita în perioada de reorganizare (filele 83-84 dosar privind planul de reorganizare care face referire la „piața construcțiilor”).”

Instanța a reținut că, această Convenție trebuia supusă aprobării administratorului judiciar al societății (P1) SRL raportat la faptul că se dispune cu privire la un bun important din patrimoniul unei societăți în insolvență, pe o perioadă extrem de îndelungată.

Această Convenție este încheiată în dauna debitorului și a creditorilor acestuia, raportat la faptul că, se împiedică valorificarea imobilului închiriat și îndestularea creditorilor.

Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 „în afară de cazările prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule”.

În condițiile în care sancțiunea prevăzută de legiuitor este imperativă, neputând fi înlăturată sau acoperită, instanța a reținut că, Convenția încheiată între SC (P1) SRL prin administratorul special și SC (P2) SRL la data de 01.04.2013, reprezintă un act sancționat de art. 46 din Legea nr. 85/2006 cu nulitatea absolută, motiv pentru care instanța a admis acțiunea reclamantei și a dispus repunerea reclamantei în situația anterioară.

În ceea ce privește cererea reconvențională, a reținut că aceasta a fost în termen formulată raportat la data comunicării acțiunii 13.12.2019 (fila 31 vol. 1) și data formulării cererii reconvenționale 24.12.2019 (conform dovezii de pe email fila 32 bis vol. 1), cu respectarea termenului de 15 zile conform art. 209 coroborat cu art. 182, 183 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește inadmisibilitatea formulării cererii reconvenționale prin care pârâta solicită direct instanței obligarea reclamantei pârâte reconvențional aflată în procedura de faliment la plata sumei de 4.500.000 lei achitată în temeiul convenției, și plata contravalorii investițiilor efectuate în spațiul proprietatea reclamantei fără a preciza cuantumul acestora, fără a depune la dosar măcar o situație contabilă a investițiilor pretins efectuate (precum și o situație a amortizărilor), a avizelor și autorizațiilor de construire pentru aceste amenajări pretins a fi executate începând cu 2011, instanța a reținut că această excepție este întemeiată pentru motivele:

Procedura insolvenței prevede o delimitare a atribuțiilor fiecărui participant la procedură: judecător sindic/instanțe judecătorești, administrator judiciar/lichidator judiciar, adunarea creditorilor/comitetul creditorilor, or participarea la procedura colectivă a insolvenței prevede obligația pretinsului creditor de a formula o declarație de creanță pentru a fi înscris la masa pasivă a debitoarei care va fi analizată de practicianul în insolvență. Doar dacă declarația de creanță este respinsă de acesta, pretinsul creditor va putea formula contestație la tabelul creanțelor.

Or prin investirea instanței de către pârâta-reclamantă reconvențional, în scopul analizării unei creanțe pentru care nu se formulează declarație de creanță se dorește o eludare a unor etape procesuale imperative stabilite prin legea insolvenței, și încălcarea atribuțiilor clar stabilite de legiuitor pentru fiecare participant la procedura insolvenței. Pentru dobândirea calității de creditor, este necesar ca persoana care pretinde existența unei creanțe față de debitoarea falită să formuleze o cerere pentru înscrierea la masa credală, iar din postura de interfață în cadrul procedurii insolvenței, practicianul în insolvență are obligația corelativă de a examina temeinicia acesteia. Procedura insolvenței conferă creditorilor interesați posibilitatea recuperării drepturilor de creanță în limita cererii de înscriere la masa credală, verificarea declarației de creanță este obligația practicianului în insolvență, întocmirea/rectificarea tabelului creanțelor se face de către practicianul în insolvență, întrucât acest act emană de la practicianul în insolvență fiind rezultatul analizei făcute de acesta.

La termenul din data de 27.05.2020 pârâta-reclamantă reconvențional a învederat instanței că nu înțelege să formuleze declarație de creață, ori pentru considerentele din paragrafele anterioare instanța a admis excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale formulată de către reclamanta-pârâtă reconvențional prin urmare, a respins cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențională SC (P2) SRL, prin CASA DE INSOLVENTA (X) SPRL și (Y) SPRL, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta SC (P2) SRL solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în principal schimbarea hotărârii în ce privește dispozitivul acesteia, respingerea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, și admiterea în parte a acestei cereri, în sensul repunerii părților în situația anterioară, respectiv obligarea (P1) SRL la restituirea către apelanta (P2) SRL a sumei de 4.500.000 lei - față de constatarea nulității convenției încheiată între (P1) și (P2) la 01.04.2013; în subsidiar schimbarea hotărârii în ce privește considerentele acesteia, prin care judecătorul sindic a statuat că (P2) SRL putea să-și valorifice pretențiile privind sumele pretinse doar prin formularea unei cereri de admitere a creanței și de înscriere a creanței în tabelul creanțelor.

În motivare arată că, prin acțiune, reclamanta a solicitat constatarea nulității convenției încheiată între părți la 01.04.2013.

Prin cererea reconvențională (P2) SRL a solicitat – printre altele – repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii sumei de bani plătite în temeiul convenției în ipoteza admiterii cererii de nulitate.

Prin Sentința recurată, instanța a dispus constatarea nulității convenției în litigiu (convenție în temeiul căreia (P2) SRL a plătit către (P1) SRL suma de 4.500.000 lei) și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de (P2) SRL privind repunerea părților în situația anterioară (respectiv restituirea sumei plătite), susținând că (P2) SRL trebuia să formuleze cerere de admitere la masa credală dacă are pretenții față de (P1) SRL în faliment.

Apreciază că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 1635 și următoarele Cod civil și art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.

În speță, în temeiul convenției anulate (P1) SRL a încasat de la (P2) SRL suma de 4.500.000 lei. În condițiile în care s-a constatat nulitatea convenției, se impune a se dispune repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei plătite în temeiul acesteia.

Prin respingerea cererii s-au încălcat prevederile art. 1635 și următoarele Cod civil conform cărora în caz de anulare a actului părțile vor fi repuse în situația anterioară, în sensul întoarcerii executării.

Apreciază că este nelegală susținerea din considerentele sentinței recurate în sensul că (P2) SRL trebuia să formuleze o cerere de înscriere la masa credală a societății pentru suma pretinsă. Cererile de înscriere la masa credală sunt formulate de creditorii care au creanțe față de debitori anterioare deschiderii procedurii, sau pentru creanțe născute după deschiderea procedurii insolvenței și până la deschiderea procedurii falimentului. Aceasta pentru înscrierea creanțelor în Tabelul preliminar (și apoi definitiv) și/sau în Tabelul definitiv consolidat al creanțelor. În speță nu este această situație.

Convenția în litigiu a fost încheiată în anul 2013 și a generat un raport juridic sinalagmatic, care s-a derulat până la momentul anulării convenției.

(P2) nu a avut o creanță față de (P1) SRL nici la data deschiderii procedurii insolvenței și nici la data trecerii acesteia în faliment, deoarece avea un raport juridic obligațional în derulare.

Dreptul (P2) SRL de a i se restitui suma plătită în temeiul convenției s-a născut doar în momentul anulării convenției (în temeiul disp. art. 1254 Cod civil). Acest drept s-a născut în cursul procedurii falimentului (P1) SRL.

Fiind un drept născut în cursul procedurii, (P2) SRL nu poate formula cerere de admitere a creanței (acest moment procesual fiind depășit), ci poate pretinde plata sumei (întoarcerea executării) doar prin formularea unei cereri de plată pentru o creanță născută în cursul procedurii.

Legea insolvenței are procedura specială privind formularea cererii de plată și eventuale contestări în cazul respingerii acesteia.

Față de aceste motive, considerentele contestate ale Sentinței (...)/2021 apreciază că încalcă prevederile exprese ale 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, solicitând schimbarea hotărârii în sensul înlăturării acestora.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului.

Intimata SC (P1) SRL, prin lichidator judiciar (R) SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de judecătorul sindic ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pârâta recurentă susține că, „în temeiul convenției anulate (P1) SRL a încasat de la (P2) suma de 4.500.000 lei” și că, urmare a anulării convenției se impunea obligarea societății (P1) la restituirea acestei sume.

Or, recurenta pârâtă nu a achitat nici o sumă de bani în temeiul Convenției din data de 01.04.2013, deci nu are ce sumă să-i restituie ca urmare a anulării acestei Convenții.

Singurele sume de bani achitate de recurenta (P2) societății (P1) în perioada 2013 - 2016 au reprezentat contravaloarea (prețul) lucrărilor executate de intimată în favoarea recurentei și a folosinței imobilului închiriat, lucrări dovedite cu situații de lucrări, contracte și facturate de intimată în baza acestor documente. Acest aspect este confirmat inclusiv de Fișa sold depusă de recurentă la dosarul cauzei, din care rezultă că plățile efectuate către intimată s-au realizat în baza facturilor de chirie și lucrări executate.

Intimata arată că nu există o situație anterioară reală aferentă acestei Convenții având în vedere că, aceasta reprezintă un act întocmit pro causa, fără ca aceasta să corespundă realității sau să fi produs vreun efect juridic între părți.

Urmare a anulării acestei Convenții consecința logico-juridică este repunerea părților în situația anterioară, respectiv considerarea că această Convenție nu a fost niciodată încheiată și nu a produs niciun efect juridic.

Pârâta recurentă susține că, este nelegală susținerea din considerentele sentinței recurate în sensul că (P2) SRL trebuia să formuleze o cerere de înscriere la masa credală a societății pentru suma pretinsă.

Apreciază că în mod corect prima instanță a reținut inadmisibilitatea cererii reconvenționale formulată de (P2) SRL, motivat de faptul că pretențiile creditoarei față de o societate aflată în procedura falimentului pot fi ridicate numai în conformitate cu procedurile și termenele prevăzute în legea insolvenței, nu pe calea unei cereri reconvenționale.

(P1) SRL se afla în procedura falimentului începând cu data de 13.01.2016, conform Hotărârii nr. 24/13.01.2016 pronunțate de Tribunalul (...).

Ori, conform prevederilor legii insolvenței (art. 108, art. 3 punctul 18, art. 108 alin. 6, art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006), singura modalitate de a pretinde plata unor sume de la o societate aflată în procedura falimentului este formularea unei declarații de creanță în vederea înscrierii în tabelul suplimentar de creanțe, procedură pe care pârâta nu a înțeles să o urmeze, deși a fost notificată în acest sens. Pârâta a fost întrebată inclusiv de instanța de judecată dacă înțelege să formuleze declarație de creanță, iar aceasta a răspuns în sens negativ.

Având în vedere aceste aspecte, este inadmisibilă formularea unei cereri reconvenționale prin care să se solicite obligarea debitoarei falite la plata unor sume ce nu au fost cuprinse în tabelul suplimentar de creanțe.

Raportat la solicitarea de restituire a sumei de 4.500.000 lei plătită în temeiul Convenției încheiate la data de 01.04.2013, creditoarea trebuia să formuleze declarație de creanță și cerere de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de cererea intimatei de anulare a convenției ce face obiectul cauzei. Creditoarea trebuia să solicite înscrierea creanței sub condiție suspensivă în tabelul suplimentar rectificat, pentru ca în situația admiterii acțiunii să poată participa la distribuiri cu suma pretinsă.

De la data formulării acțiunii în anularea convenției, pârâta cunoștea consecințele acestei anulări și eventualele sale pretenții, sens în care aceasta putea și trebuia să formuleze o declarație de creanță și o cerere de repunere în termen la acel moment. Cât timp acest demers nu a fost realizat, pârâta nu mai poate obține această sumă pe nici o cale.

Pe fondul cererii reconvenționale, în măsura în care s-ar admite recursul și s-ar respinge excepția inadmisibilității, solicită respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

Cu privire la repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii sumei de 4.500.000 lei, arată că nu există o situație anterioară reală, în condițiile în care această Convenție a fost întocmită pro causa și nu a produs nici un efect juridic.

Plata sumei de 4.382.976,26 lei (nu 4.500.000 lei așa cum susține pârâta) de către (P2) în favoarea (P1) SRL nu s-a realizat în baza acestei Convenții, drept urmare anularea convenției nu poate produce niciun efect cu privire la această sumă.

Cât timp societatea (P1) SRL a realizat lucrări, respectiv a prestat servicii pentru pârâta reclamantă reconvențional (P2) SRL, pe care aceasta le-a acceptat și recepționat, este logic și normal ca societatea (P2) să facă plăți către (P1), aceasta având în mod evident obligația de a achita lucrările/serviciile de care a beneficiat.

Pentru aceste considerente, apreciază că efectul anularii convenției ce face obiectul cauzei nu poate fi acela de repunere a părților în situația anterioară în sensul restituirii sumei de 4.500.000 lei către (P2). În caz contrar, s-ar produce o îmbogățire fără justă cauză în beneficiul (P2), care ar rămâne cu lucrările executate și serviciile prestate, fără a achita contravaloarea acestora.

Această convenție nu reprezintă altceva decât încercarea debitoarei (P2) de a se sustrage de la plata chiriei datorate pentru folosința imobilului aflat în proprietatea (P1) SRL, la fel cum a fost și actul adițional de diminuare a chiriei (de la 25.000 lei la 1.000 lei), anulat de instanța de judecată.

Intimata încearcă de mai bine de 4 ani să recupereze contravaloarea acestei chirii, perioadă în care: pârâta a folosit acest imobil fără a achita chiria aferentă, a încercat să se folosească de un act adițional fraudulos, și-a deschis procedura insolvenței și, cel mai recent, a încercat să se folosească de această convenție nereală. Actul a cărui anulare o solicită a apărut „peste noapte”, abia după intrarea societății (P2) în procedura insolvenței și este conceput în așa fel încât să clarifice întocmai toate aspectele invocate de intimată în litigiul anterior și în contestația la tabelul preliminar de creanțe al pârâtei (P2).

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În drept invocă dispozițiile legii insolvenței, Codul civil, Codul de procedură civilă, orice alte dispoziții legale incidente în speță.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului s-a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect judecătorul sindic a reținut că formularea cererii reconvenționale de către recurentă este inadmisibilă și că pretențiile împotriva debitoarei decurgând din constatarea nulității absolute a convenției încheiate între debitoare și recurenta SC (P2) pot fi valorificate doar pe calea unei declarații de creanță.

Astfel, instanța de recurs a constatat că prin Încheierea nr. (...)/18.12.2009 a Tribunalului (...) s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC (P1) SRL, iar prin Sentința nr. (...)/F/16.11.2009 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.Convenția a cărei nulitate s-a constatat în prezentul dosar a fost încheiată la data de 01.04.2013, în perioada în care debitoarea se afla în procedura generală a insolvenței.

Unul dintre principiile efectelor nulității este principiul retroactivității efectelor nulității potrivit căruia nulitatea produce efecte și pentru trecut, adică efectele nulității se produc chiar din momentul încheierii actului juridic. În temeiul retroactivității efectelor nulității actului juridic, părțile ajung în situația în care s-ar fi aflat dacă nu s-ar fi încheiat actul juridic nul, conform art. 1254 alin. 1 Cod civil.

Potrivit art. 1165 Cod civil „obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații”.

Prin urmare, instanța de recurs a reținut că hotărârea judecătorească nu constituie izvor de creanță, data nașterii creanței neputând fi considerată data hotărârii, ci data actului sau faptului generator de obligație.

Având în vedere cele arătate mai sus și principiul retroactivității efectelor nulității, instanța de recurs a apreciat că natura creanței invocată de către recurentă este de creanță născută în cursul procedurii generale a insolvenței, întrucât convenția anulată a fost încheiată în această perioadă, iar după intrarea în faliment, pentru creanțele născute în cursul procedurii generale de insolvență trebuie formulată declarație de creanță, astfel cum prevăd dispozițiile art. 107 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Este adevărat că momentul nașterii dreptului de creanță nu este același cu momentul la care recurenta a cunoscut nașterea dreptului său la acțiunea în restituirea prestațiilor, respectiv a dreptului de a solicita înscrierea la masa credală, astfel cum reiese și din prevederile art. 2525 Cod civil, însă acest aspect nu poate conduce la schimbarea naturii juridice a creanței, recurenta având posibilitatea de a uza de instituțiile procedurale care permit înlăturarea sancțiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depășit termenul imperativ prevăzut de lege, în condițiile în care aceasta dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze actul în termen.

Împrejurarea că recurenta ar fi achitat sau nu vreo sumă de bani în temeiul convenției anulate nu a putut fi analizată în prezenta cauză având în vedere că s-a reținut inadmisibilitatea cererii reconvenționale ci, în ipoteza formulării unei declarații de creanță, în acord și cu dispozițiile Codului de procedură civilă, lichidatorul judiciar urmează să verifice creanța pentru a-i stabili legitimitatea și valoarea exactă, conform art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare