Schimbarea încadrării juridice a faptei de omor deosebit de grav potrivit NCP şi aplicarea legii penale mai favorabile
Aplicarea legi penale mai favorabile – art. 5 NCP – în cazul infracţiunii de evaziune fiscală
Aplicare lege penală mai favorabilă - art. 5 NCP - trafic de droguri
Contestaţie la executare – declinare de competenţă
Trafic de droguri – individualizare pedeapsă; aplic. art. 396 alin. 10 NCPP
Arest la domiciliu - contestaţie
Aplicarea legii penale mai favorabile – art. 6 NCp – în sensul reducerii pedepsei componente şi a pedepsei rezultante
Schimbarea din funcţia de conducere
Concediere ca urmare a ameninţării şefilor cu un pistol
Casare trimitere cu rejudecare în vederea calificării obiectului acţiunii, precum şi a temeiului juridic al acesteia, raportat la starea de fapt pe care reclamanţii au înţeles să o invoce.
Recurs. Admisibilitatea cererii de întoarcere a executării în cazul în care executarea a fost benevolă.
Admisibilitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale principală când nu a fost exercitat recursul împotriva hotărârii de perimare a apelului, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de cheltuieli de judecată.
Asigurari auto si alte asigurari
Având în vedere principiul legalităţii căii de atac conform căruia calea de atac este stabilită numai prin lege,astfel că o altă cale de atac devine inadmisibilă, recursul declarat este inadmisibil.
Somatie de plata. Prin obiecţiile formulate de către debitoare prin întampinare cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi existenţa pe rolul instanţei a litigiului privind fondul cauzei, în prezent cauza fiind în rejudecare după casare ,an
Potrivit dispoziţiilor art.79 din Legea nr.85/2006, pot fi atacate pe calea acţiunii de anulare orice act fraudulos încheiat de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, articolul 80 din lege enumerând care anumite acte pot fi anulate. Con
In condiţiile in care reclamanta nu a înţeles să facă o astfel de dovada, adică în sensul că parata face parte din debitorii încredintati prin mandat, în mod legal instanţa de fond a făcut in cauză aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 237 al 1 lit a şi c din Lg31/1990,orice persoană interesata poate cere dizolvarea unei societati când aceasta nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni, precum şi atunci când societatea si-a încetat activitatea ,nu are se
Pentru admiterea cererii de radiere nu este necesar ca debitoarea să facă dovada achitării datoriilor.
Somatie de plata. Prin obiecţiile formulate de către debitoare prin întampinare cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi existenţa pe rolul instanţei a litigiului privind fondul cauzei, în prezent cauza fiind în rejudecare după casare ,an