Noul cod de procedură civilă - Apel împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere intervenţie accesorie consilier local în litigiu având ca obiect obligare Consiliu Local la adopta
Cerere de redeschidere a procesului penal. Părăsirea teritoriului ţării după aducerea la cunoştinţă a învinuirii în cursul urmăririi penale (conform Codului de procedura penală din 1969), inculpatul fiind citat la adresa comunicată în cursul urmăririi pen
Aplicarea legii penale mai favorabile. Neagravarea situaţiei inculpatului in propria cale de atac
Excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului. Ordinea soluţionării lor
Excepţii procesuale. Ordine de soluţionare
Recurs nul pentru lipsa semnăturii/ delegaţiei consilierului juridic care a formulat recursul.
Procedură penală
Noul cod de procedură civilă - Recurs CASJ. Nivelul contribuţiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere şi comerciale, în anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constituţională nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisă de CASJ sub ac
Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Omisiunea judecătorului sindic de a se pronunţa asupra unei contestaţii la tabelul preliminar, nu poate constitui motiv de recurs, impunându-se formularea unei cereri de completare a hotărârii.
Calcularea termenului procedural de 15 zile pentru formularea plângerii contravenţionale
Recurs litigii cu profesionişti. Pretenţii. Renunţare la judecata acţiunii – act cu caracter irevocabil. Inadmisibilitatea revenirii asupra declaraţiei de renunţare, în recurs.
Drept procesual civil. Cale de atac împotriva încheierii de admitere a cererii de ajutor public judiciar.
Cerere de revizuire. Participarea procurorului
Trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe nu poate fi dispusă decât în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri (potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă)
Coparticipare procesuală
Nesocotirea, la stabilirea pedepsei rezultante, în aplicarea legii penale mai favorabile a regulilor stabilite de art.49 alin.1 din Noul Cod penal, pluralitate intermediară, în situaţia înlăturării stării de recidivă
obiecţiuni depuse după închiderea dezbaterilor
Nulitate hotărâre
DREPT PROCESUAL CIVIL. Limitele judecăţii fixate prin decizia de casare. Putere de lucru judecat. Inaplicabilitatea deciziei date asupra recursului în interesul legii Art. 1201 Cod civil Art. 166 Cod de procedură civilă Art. 315 Cod de procedură civilă
Recurs. Inadmisibilitate