Cod procedură civilă. Calitate procesuală activă. Legea insolvenţei
Cod procedura civila. Neindicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care s-a pronunţat o sentinţă
Regimul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C.pr.pen. Inculpat trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.(1) C.pen. Împrejurări noi ivite după condamnarea la fond – număr mult mai mare de ...
Perimare. Cauză suspendată în baza art. 155-1 C.pr.civ.
Arestare preventivă. Cazuri. Încercarea învinuitului sau a inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului
Rejudecarea cauzei după extrădare sau predare
Cerere de reabilitare de drept. Nesoluţionarea cererii pe fond de către judecătorie ca urmare a verificării insuficiente a actelor depuse de petent.
Cerere de reabilitare judecătorească. Nesoluţionarea cererii pe fond de către judecătorie datorită neanalizării îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 137 Cod penal
Încheiere de respingere a cererii reclamantei de preschimbare a primului termen de judecată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de reclamant
Ne bis in idem. Lipsa de obiect al acţiunii penale. Consecinţe
a) Omor calificat. Săvârşirea faptei cu premeditare şi în public. b) Apel declarat împotriva încheierii prin care s-a respins o cerere de scutire de la plata amenzii judiciare. Admisibilitate
Recurs. Incidenta cazului de casare cu trimitere spre rejudecare prevazut de art.3859 alin.1 pct.10 din Codul de procedura penala, luat în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Acţiune în revendicare şi grăniţuire. Capăt de cerere în revendicare respins. Admisibilitatea capătului de cerere în grăniţuire. Stabilirea hotarului despărţitor pe actualul amplasament.
Revizuire. Recurs inadmisibil
Parte care nu a declarat apel. Recurs. Admisibilitate
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei
Încheierea pronuntata în procedura asigurarii de dovezi în timpul judecarii unei pricini nu poate fi atacata decât o data cu fondul.
Rejudecarea cauzei conform art. 5221 C.proc.pen. Calificarea corectă a cererii în funcţie de conţinutul acesteia.
Acordarea de despăgubiri direct de instanţa de judecată în afara cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001
Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Sentinţă pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. Inadmisibilitatea recursulu