Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă civilă - 11.06.2018

Fond. Conflict negativ de competență. Acțiunile referitoare la plata unor drepturi salariale sau alte drepturi bănești formulate de salariații ce au calitatea de militari din cadrul ISU, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ

Hotărâre - 24.04.2018

Spor de doctorat; principiul general al egalităţii; testul comparator;dreptul la diferenţă

Hotărâre - 25.01.2018

Cerere în pretenții întemeiată pe disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii. Sarcina probei întrunirii condițiilor plății nedatorate

Hotărâre - 23.01.2018

Restituire impozit aferent compensației de concediere; nemotivarea sentinței instanței de fond – criterii

Decizie - 13.11.2017

Acordarea de diferențe salariale echivalente sporului de dispozitiv în ipoteza în care salariatul, angajat al CJ, nu are o hotărâre judecătorească în acest sens, însă este aplicabilă Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, c

Decizie - 31.10.2017

Acţiune în obligarea angajatorului la plata sporului de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală; limitele învestirii instanţei

Decizie - 31.10.2017

Asistenți sociali din unităţi de asistenţă socială. Spor pentru stres şi muncă în condiţii deosebite solicitat în baza art. 15 alin.1 lit.a din Capitolul II, Anexa III la Legea 284/2010

Decizie - 05.10.2017

Drepturi salariale. Aplicarea indicelui anual de crestere a preturilor de consum la salariul de bază, conform dispozitiilor Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune pentru anii 2012 – 2014

Decizie - 21.09.2017

Concediu pentru incapacitate temporară de muncă - durata concediului de odihnă, având ca referință şi perioada concediului medical

Decizie - 14.09.2017

Contractul de muncă temporară. Obligația de plată a salariului către salariatul temporar

Decizie - 30.05.2017

Majorarea cu 25% a salariului de bază, prevăzută în Legea nr.293/2015 pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap asigură astfel de servicii de îngrijire personală la domiciliu

Decizie - 08.05.2017

Drepturi salariale. Aplicarea unor sporuri în raport de funcția/postul deținut precum și de specificul activității, daune-interese pentru repararea prejudiciului produs

Decizie - 18.04.2017

Legalitatea deciziei de imputare pentru recuperarea „suplimentului de post” constatat ca fiind acordat nelegal prin Decizie a Camerei de Conturi

Hotărâre - 18.04.2017

Legalitatea deciziei de imputare pentru recuperarea „suplimentului de post” constatat ca fiind acordat nelegal prin Decizie a Camerei de Conturi

Decizie - 13.03.2017

Controlori de trafic. Spor pentru condiții grele și periculoase

Decizie - 07.02.2017

Funcţionar public. Acordarea sporului pentru studii superioare

Hotărâre - 07.02.2017

Funcţionar public. Acordarea sporului pentru studii superioare

Hotărâre - 25.01.2017

Mutarea temporară a funcţionarului public în altă localitate. Drepturi salariale aferente

Decizie - 25.01.2017

Mutarea temporară a funcţionarului public în altă localitate. Drepturi salariale aferente

Decizie - 21.10.2011

Majorări salariale. Drept de proprietate