Suspendare executare provizorie a sentintei civile pronuntate de tribunal pe cale de ordonantă presedintială. Inadmisibilitate.
Obligarea pârâţilor la plata penalităţilor aferente biletelor la ordin emise în vederea garantării obligaţiilor de plată izvorâte din contractul de execuţie lucrări. Calitatea procesuală a reclamantei. Neîncălcarea drepturilor prevăzute în art. 6 din CEDO
Neîntrunirea elementelor constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub aspectul laturii subiective. Schimbarea încadrării juridice din infrac?iunea de abuz în serviciu c intereselor persoanelor în infr. de neglijenta
Momentul aplicării legii penale mai favorabile este data la care s-a pronuntat prima instantă. Schimbarea încadrării juridice a faptelor. Individualizarea pedepselor. Prescriptia răspunderii penale.
Aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 şi art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limită de vârstă în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen
Săvârsirea infractiunii de proxenetism. Lipsa unuia din elementele constitutive ale infractiunii de proxenetism, respectiv vinovă?ia în forma intentiei. Practicarea legală de către sotia inculpatului a prostitutiei în Germania.
Contestaţie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natură salarială provenite de la bugetul de stat dacă nivelul acesteia depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie.
Contestaţie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat în urma recalculării drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta.
Contestaţie formulată împotriva unei hotărâri emise în procedura administrativă de contestare a deciziilor de pensie. Obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al susţinerilor reclamantului.
Actiune în răspundere delictuală. Obligarea pârâtilor la încetarea publicării de articole denigratoare care aduc atingere onoarei, reputa?iei ?i drepturilor de autor. Acordarea de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit, proporţional cu ingerin
Aplicabilitatea art. 149 – 151 din Legea nr. 263/2010 numai în cazul contestaţiilor împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii
Condiţionarea dreptului de a obţine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestaţie, cerere de revizuire sau de recalculare.