Reabilitarea de drept
Reabilitarea de drept
NEXISTENŢA OBIECTULUI – CAUZĂ DE NULITATE A CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE
Competenţa prevăzută de art. 3 din Regulamentul 2201/2003 al Comunităţii Europene este exclusivă şi nu alternativă şi ca atare părţile nu pot deroga de la ea. Caracterul exclusiv rezultă cu certitudine din art. 6 al aceluiaşi regulament, care are ca ...
Potrivit Regulamentului Comunităţii Europene nr. 44/2001, competenţa instanţei de la locul unde creditorul obligaţiei de întreţinere este domiciliat sau îşi are reşedinţa este prevăzută pentru materia obligaţiei de întreţinere şi este o competenţă al...
Dacă pârâta nu ar fi obţinut dreptul locativ prin instanţă, reclamantul, nemaiavând calitatea de chiriaş, ca urmare a renunţării la contractul de închiriere, n-ar fi putut cumpăra, potrivit Decretului-Lege 61/1990, HG 562/1991 sau Legii 85/1992, în a...
Odată exprimat acordul în sensul de a se da o hotărâre nemotivată cu privire la divorţ, nu se mai poate reveni asupra acestuia în căile de atac decât dacă se invocă vreun viciu de consimţământ.
pensie de serviciu informaticieni
Contestaţie la executare. Recunoaşterea hotărârilor penale străine. Instanţa competentă.
Vătămare corporală gravă. Loviri sau alte violenţe.
Constatarea contravenţiei constând în neprezentarea, în termen, a bunurilor supuse unei operaţiuni de tranzit vamal
Înşelăciune. Neglijenţă în serviciu.
Motivarea hotărârii.
Plângere în procedura cărţii funciare
Partaj
Obligaţie de a face.Acţiune in obligarea paratei sa vândă o locuinţă in temeiul Legii nr.85/1992. Suspendarea cauzei la fond in baza art. 36 din Legea nr.85/2006.
Faptă care nu este prevăzută de legea penală. Achitare.
Pretenţii.Achiesarea tacită la hotărârea pronunţată la fond prin executarea de bună voie a pretenţiilor stabilite de prima instanţa
Ordonanta presedintiala
Acţiune în constatare. Acţiune în constatarea dreptului de proprietate pe construcţie în baza accesiunii imobiliare artificiale. Reclamantul este proprietar la terenului pe care edifică o construcţie fără autorizaţie.