Refuz prelevare probe biologice de sânge.Solicitare prelevare probe de urină.
Actiune în revendicare imobiliară promovată în contradictoriu cu autoritatea locală si constructorii de bună credintă–societăti comerciale ai edificatelor realizate pe teren. Hotărâre judecătorească de suplinire a consimtământului promitentului vânzator
Adunarea generală a asociaţiilor. Neconvocarea asociatului care deţine 50% din părţile sociale. Lipsa unei procuri speciale acordate persoanei mandatare. Nulitatea hotărârilor adunării generale
Condiţiile reprezentării în justiţie prin consilier juridic desemnat de persoana juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile şi Statutului profesiei de consilier juridic
Faliment. Aspecte legate de soluţionarea cererii de angajare a răspunderii personale materiale a persoanelor culpabile de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.
Aspecte legate de Legea nr. 85/2006 privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva măsurilor luate de practicianul în insolvenţă
Faliment. Contestaţie la tabelul preliminar de creanţe. Creanţele supuse procedurii de verificare şi excepţiile reglementate de lege
Insolvență. Apel declarat de o persoană având dublă calitate: asociat și creditor al societății în insolvență
contestaţie la executare
rezoluţiune contract
Apartament vândut în baza Legii nr. 112/1995. Cerere în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Incidenţa legii speciale
Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.63 indice 1 Cod procedură penală. Nelegalitatea hotărârii. Neverificarea cerinţelor legale, dar şi a prescripţiei executării pedepsei amenzii.
Anulare act administrativ
Litigii cu profesioniştii – pretenţii - procedura înscrierii în fals
Casare cu trimitere pentru nepunerea în discuţia contradictorie a părţilor, a schimbării încadrării juridice a faptei
Pensii Militare
Încuviinţare executare silită în baza Regulamentului (CE) 44/2001
VIZITARE MINOR. Art. 262 alin. 2, art. 400, 401, 483 – 512 Cod Civil, art. 8 C.E.D.O., art. 14 , art.15, art.31 din Legea nr. 272/2004.
Nulitatea încheierii privind arestarea preventivă pentru încălcarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei
Plângere împotriva rezoluţiei/ordonanţei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Recurs. Necompetenţă materială tribunal. Declinare-curte de apel