Spete jurisprudenta

Sentinţă penală - 12.12.2018

Infracţiunea de de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.2 C.pen. Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii. Renunţare la aplicarea pedepsei.

Sentinţă penală - 13.11.2018

Purtare abuzivă. Coautorat. Persoane aflate sub supravegherea sau în custodia autorităţilor poliţieneşti. Folosirea forţei. Explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte cauzele vătămărilor persoanei vătămate. Sarcina probei. Jurisprudenţa CEDO. Latura civilă

Sentinţă penală - 06.03.2018

Contestație în anulare împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a soluţionat o plângere întemeiată pe dispoziţiile art.340 C.pr.pen. Inadmisibilitate.

Sentinţă penală - 09.11.2017

Contestaţie la executare formulată de o persoana condamnată aflată în stare de deţinere în penitenciar. Calificarea contestaţiei ca fiind o cerere de modificare a pedepsei. Excepţia necompetenţei materiale a instanței militare. Declinare de competenţă.

Sentinţă penală - 31.10.2017

Infracţiunea de delapidare. Varianta atenuată. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Renunţare la aplicarea pedepsei. Latura civilă. Tranzacţie.

Sentinţă penală - 08.08.2017

Omorul calificat. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Distincţii. Schimbarea încadrării juridice. Reținerea circumstanţei agravante prev. de art.77 alin.1 lit.b) teza I C.pen. Menţinea măsurii arestării preventive. Acţiunea civilă.