Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, urmare a decesului părţii reclamante

DREPT PROCESUAL CIVIL

1.1.1Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, urmare a decesului părţii reclamante

- art. 32 alin. 1, lit. a); art. 40 alin. 1 teza I; art. 56 alin. 1; art. 57 alin. 4; art. 488 alin 2; art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă

Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, reclamanta a decedat, fapt ce nu a fost însă adus la cunoştinţa instanţei. Apelul împotriva hotărârii pronunţate a fost declarat de avocatul reclamantei, care, nici cu ocazia soluţionării cauzei nu a încunoștințat instanţa despre decesul acesteia. Câtă vreme nu s-a dovedit faptul că moştenitorii reclamantei ar fi cunoscut existenţa litigiului, nu au avut posibilitatea de a aduce la cunoştinţa instanţei decesul antecesoarei lor, dispoziţiile art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă nefiind incidente în cauză.

Ca urmare, actele de procedură săvârşite de către instanţa de fond şi instanţa de apel, hotărârile pronunţate, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 32 alin. 1 lit. a), coroborat cu art. 56 alin. 1, art. 57 alin. 4 Cod procedură civilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel că s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată, s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria (…).

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 91 din 28 martie 2019

Prin Sentinţa civilă nr. (...) din 30.06.2017 pronunţată de Judecătoria (...) s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta (...) (...), în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL (...) şi COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR (...), având ca obiect uzucapiune.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit înscrierii de sub B 1-2 din CF 741 (...) (fila 24 verso, traducere fila 38) proprietarii iniţiali al suprafeţei de teren având nr. topo. (...)/13 au fost numiţii (...) (...) şi soţia sa (...) (...), dreptul lor de proprietate fiind înscris în cartea funciară în anul 1942.

Ulterior intrării în vigoare a legilor fondului funciar, terenul respectiv a fost cooperativizat şi face obiectul legilor fondului funciar, aşa cum rezultă din adresa emisă de comuna (...) către reclamantă şi ataşată de aceasta cererii de chemare în judecată (fila 11) şi din înscrisurile depuse la dosar de către pârâta Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar (...) (filele 110-128). Pe de altă parte, reclamanta însăşi a precizat acest aspect în cererea de chemare în judecată.

Instanţa a mai reţinut că numiţii (...) (...) şi soţia sa (...) (...) au decedat în 25.10.1962 respectiv în 27.12.1959, aşa cum a rezultat din certificatele de deces depuse la dosar (filele 15-16), moştenitorii acestora fiind reclamanta (...) (...) şi numiţii (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...).

S-a constatat că prin cererea nr. 5/01.03.1991 (fila 114), s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după defunctul (...) (...) şi soţia sa, de către moştenitorii (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...) nepot de fiică, pentru suprafaţa totală de 4,45 ha, iar prin TP nr. 795/17.11.1994 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 4,45 ha în parcela (...), parcela 944/3 scara 1:10.000 (fila 98).

Întrucât din menţiunile înscrise în registrul agricol al anilor 1956-1958, în gospodăria numiţilor (...) (...) şi soţia sa (...) (...) era o suprafaţă totală de 4,45 ha, aceeaşi suprafaţă care apare şi în registrul agricol al anilor 1959-1963, la menţiuni fiind precizat “intrat în GAC”, acestora li s-a reconstituit 4,45 ha., suprafaţa deţinută la data intrării în CAP.

Reclamanta (...) (...), prin cererea nr. 522/19.03.1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,90 ha teren, însă nu s-a aprobat pe motivul că suprafaţa ar fi inclusă în suprafaţa totală cu care a intrat în CAP (...) (...) (fila 115). Prin cererea nr. 170/03.04.1998 (fila 119), aceasta a solicitat reconstituirea suprafeţei de 2,31 ha, arătând că această suprafaţă i-a fost măsurată dar nu i s-a eliberat adeverinţă şi la primărie figurează doar cu 0,87 ha, cerere care a fost, de asemenea, respinsă.

S-a reţinut că, potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil, ,,uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege.

Pentru a avea acest efect achizitiv de proprietate, s-a apreciat că, este necesar ca uzucapiunea să privească imobile aflate în circuitul civil. În acest sens, sunt prevederile art. 1844 din Codul civil de la 1864, conform cărora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ”.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 28 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938. Actul normativ mai sus menţionat a intrat în vigoare la data de 12 iulie 1947, aplicându-se uzucapiunilor începute sub imperiul acestuia.

Instanţa a mai reţinut că prin Decizia nr. 86/2007, admiţând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit ca în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938.

Uzucapiunea extratabulară este reglementată de art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938, operând atunci când titularul dreptului real intabulat fiind decedat, dreptul dobândit pe cale de succesiune nu s-a înscris în favoarea moştenitorilor, situaţie în care posesorul care a posedat imobilul în condiţiile legii, timp de 20 de ani după moartea titularului, poate să ceară intabularea în favoarea sa.

S-a apreciat că textul face trimitere la condiţiile posesiei prevăzute de Codul civil de la 1864: astfel, în conformitate cu art. 1847 Cod civil, „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar". Prin art. 1853 Cod civil se prevede că „actele ce exercităm asupra unui lucru sau al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar", precum şi că „tot asemenea este posesia ce am exercitat asupra unui bun al altuia prin simpla îngăduinţă a proprietarului său". Precaritatea este un viciu absolut şi perpetuu al posesiei, pentru că persoanele enumerate în art. 1853 din Codul civil posedă pentru altul.

Condiţiile legale care trebuie îndeplinite pentru a putea invoca uzucapiunea extratabulară s-a reţinut că sunt: 1. titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat; 2. uzucapantul să posede imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular; 3. posesia să fie utilă, indiferent de buna sau reaua-credinţă a posesorului, în privinţa calităţilor posesiei pentru a fi utilă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1847 din Codul civil de la 1864.

S-a subliniat că, potrivit legislaţiei ce a instituit-o, cooperativizarea a avut efecte similare cu exproprierea.

Dobândirea dreptului de proprietate de către cooperativa agricolă de producţie, s-a apreciat că întrerupe cursul oricărei prescripţii, întrucât, prin cooperativizare, imobilul a fost scos din circuitul civil, fiind trecut în proprietatea Statului comunist.

În consecinţă, s-a reţinut că s-a suprimat, prin cooperativizare, posibilitatea de a fi dobândit prin efectul posesiei, oricât de îndelungată ar fi fost aceasta.

Terenul în litigiu fiind cooperativizat, s-a concluzionat că folosinţa acestuia de către reclamantă s-a exercitat cu îngăduinţa proprietarului, având, aşadar, caracterul unei detenţii precare. Mai mult, potrivit martorilor audiaţi în cauză, după desfiinţarea CAP, familia reclamantei, deci nu reclamanta, a folosit terenul respectiv.

Potrivit unei jurisprudenţe constante, consacrată inclusiv printr-o decizie a Secţiilor Unite ale instanţei supreme în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 8/1999), s-a reţinut că detenţia precară exercitată asupra unui teren nu are efecte achizitive, cât timp bunul imobil respectiv nu a reintrat în circuitul civil, împrejurare care ar fi trebuit urmată de intervenirea unui caz de intervertire a precarităţii.

Astfel fiind, instanţa a apreciat că reclamanta şi autorii ei sunt simpli detentori precari iar posesia exercitată de aceştia cu acordul CAP este una precară şi nu sub nume de proprietar, nefiind aptă a sta la baza dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar „(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. Aşa fiind, împrejurarea că reclamantei i s-au respins cererea nr. 522/19.03.1991, cererea nr. 170/03.04.1998 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,90 ha teren, respectiv pentru suprafaţa de 2,31 ha, nu deschide posibilitatea de a invoca uzucapiunea.

Concursul dintre legea specială şi legea generală s-a reţinut că se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială (în acest sens: Decizia nr. 33/09.06.2008 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii în dosar nr. 60/2007).

În consecinţă, având în vedere starea de fapt şi de drept reţinută potrivit celor anterior prezentate, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta (...) (...) în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local (...) şi Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar (...), având ca obiect uzucapiune.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 31.08.2017, în termen legal, a declarat apel reclamanta (...) (...), solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii formulate.

Prin decizia civilă nr. (...)/A/2018 din data de 18.01.2018, pronunţată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2015, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta (...) (...), cu domiciliul procesual ales în (...), jud. (...), în contradictoriu cu intimaţii CONSILIUL LOCAL (...) şi COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR (...), ambii cu sediul în (...), jud. (...) împotriva sentinţei civile nr. (...) din 30.06.2017 pronunţată de Judecătoria (...), pe care a păstrat-o în totalitate.

A fost obligată apelanta la cheltuieli de judecată în cuantum de 620 lei în favoarea intimatei COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR (...)

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din probaţiunea cu înscrisuri şi probaţiunea testimonială administrată în cauză, s-a reţinut că terenul în litigiu este un teren cooperativizat, astfel că acesta este supus prevederilor Legii nr. 18/1991, reclamanta folosind terenul după 1990.

În condiţiile în care terenul a fost preluat de fosta cooperativă agricolă de producție care a luat ființă în zonă, acesta a devenit proprietate cooperatistă de stat. Regimul juridic al acestor terenuri a fost reglementat de Constituția României din anul 1965 în sensul că atât terenurile proprietate de stat, cât și cele cooperatiste sunt imprescriptibile, adică nu pot fi uzucapate. După adoptarea Legii nr. 18/1991, aceste terenuri preluate de C.A.P. au trecut în administrarea comisiilor comunale, orășenești și municipale în vederea restituirii către foștii proprietari și au rămas în proprietatea statului.

Potrivit disp. art. 18 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire, terenurile cooperativei agricole de producţie care nu sunt atribuite conform art. 14 - 17, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa cooperativei, rămân la dispoziţia comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor acestei legi. Prin urmare, aceste terenuri aflate în administrarea comisiilor comunale, orășenești și municipale nu sunt susceptibile de uzucapiune, pentru redobândirea lor foștii proprietari trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de legile fondului funciar așa cum corect a arătat și instanța de fond.

Faţă de prevederile art. 18 Legea nr. 18/1991, împrejurarea că reclamanta nu ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, s-a reţinut că nu are semnificaţia că terenul nu face obiectul legilor fondului funciar.

În raport de acestea, s-a apreciat că în mod legal şi temeinic a fost respinsă acţiunea reclamantei, posesia acesteia asupra unui teren aflat la dispoziţia Comisiilor de fond funciar nefiind susceptibilă de a duce la dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune.

Faţă de cele reţinute, tribunalul, în baza art. 480 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta (...) (...) în contradictoriu cu intimaţii CONSILIUL LOCAL (...) şi COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR (...), împotriva sentinţei civile nr. (...) din 30.06.2017 a Judecătoriei (...), pe care a păstrat-o în totalitate.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a obligat-o pe apelantă la 620 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu factura nr. 4589/30.10.2017 şi extras de cont.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs (...) (...) şi (...), succesoare ale reclamantei-defuncte (...) (...), înregistrat la Tribunalul (...).

Prin decizia civilă nr. (...) din data de 3.05.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. (...)/2015, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantele (...) şi (...) (...) împotriva deciziei nr. (...)/A din 18 ianuarie 2018 a Tribunalului (...), Secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel (...).

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu 100 lei, au declarat recurs (...) (...) şi (...), moştenitoare ale defunctei apelante (...) (...), solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul (...) pentru rejudecarea apelului, admiterea acestuia, retrimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria (...), pe fond, admiterea acţiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că reclamanta a decedat la data de 15.12.2015 astfel că decizia este nulă potrivit art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, derivat din pierderea prin deces a capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă.

Acţiunea s-a formulat la data de 04.06.2015, a fost sesizată Judecătoria (...), decesul a avut loc la data de 15.12.2015, sentinţa s-a pronunţat la data de 30.06.2017, apelul declarat în numele defunctei s-a soluţionat prin Decizia nr. (...)/A/18.01.2018, nu cunoaşte din ce motive avocatul reclamantei nu a menţionat decesul clientei, fiind posibil să nu-l fi cunoscut, fiind incident astfel art. 56 aliniat 3 teza 1 din noul Cod de procedură civilă.

În drept s-a invocat art. 488 pct. 5 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (...) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Raportat la Decizia nr. (...)/18.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul este inadmisibil, era în sarcina apărătorului să indice instanţei că reclamanta ar fi decedat. Moştenitorii acesteia trebuiau să sesizeze la rândul lor instanţa, nu poate fi primită solicitarea de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Corect, pe fondul cauzei, s-a reţinut că terenul a fost cooperativizat, nu putea fi uzucapat, face obiectul Legii nr. 18/1991, schiţa anexată nu dovedeşte că amplasamentul terenului ar fi identic cu cel din litigiu şi astfel s-ar impune a se efectua o expertiză topografică, coala CF depusă la dosar este din anul 2014, se impune aplicarea procedurii speciale a Legii nr. 18/1991, s-a şi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de către moştenitorii lui (...) (...) şi soţia, proprietarii tabulari.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii l-a constituit cererea formulată de către (...) (...), în prezent decedată, antecesoarea recurenţilor, înregistrată la Judecătoria (...) la data de 04.06.2015, prin care a solicitat a se constata că a dobândit pe calea uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul localităţii (...), locul numit (...), înscris în CF nr. 741 (...), nr. top (...)/13, tarlaua 97, parcela 944/8, a se dispune intabularea în cartea funciară, teren evaluat potrivit înscrisului aflat la fila 23 dosar de fond la suma de 5760 lei.

Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, nu s-a invocat faptul că reclamanta ar fi decedat, aceasta fiind reprezentată de avocat (...), potrivit împuternicirii avocaţiale aflate în dosarul de fond fila 17, toate cererile s-au formulat în numele acesteia prin avocat, filele 23, 46, 58, 85, 91, 133, 145, acesta a reprezentat-o şi în şedinţele de judecată din data de 14.12.2016 şi din data de 25.05.2017, fără a se fi adus la cunoştinţa instanţei faptul că ar fi decedat.

Sentinţa pronunţată de către Judecătoria (...) s-a comunicat reclamantei la adresa indicată, respectiv la domiciliul procesual ales din (...), fila 155, pe dovada de înmânare nefiind menţionat faptul că aceasta ar fi decedat. A fost declarat apel în numele acesteia de avocatul ales (...), cu ocazia soluţionării căii de atac aceasta fiind citată la acelaşi domiciliu ales, fila 15. S-a mai reţinut şi împrejurarea că, în numele acesteia la data de 10.01.2018 s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 196 lei, nefiind adusă la cunoştinţa instanţei faptul decesului acesteia.

Potrivit înscrisului, aflat în copie la dosarul de recurs, fila 16, în limba engleză, reclamanta a decedat la data de 21.12.2015 în (...), (...), aspect care, potrivit celor arătate mai sus, nu a fost adus la cunoştinţa instanţei de fond sau de apel de avocatul ce o reprezenta şi nici de către moştenitorii acesteia.

Art. 32 aliniat 1, litera a) Cod procedură civilă prevede faptul că, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală în condiţiile legii, iar art. 40 aliniat 1, teza I, Cod procedură civilă stabileşte faptul că cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau după caz anulabile.

Potrivit art. 56 aliniat 1 Cod procedură civilă, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a pricinii, atât în primă instanţă cât şi în apel, iar în recurs, potrivit art. 488 aliniat 2 Cod procedură civilă, doar dacă motivele prevăzute la aliniatul 1 nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis a se pronunţa asupra lor.

Din cele expuse mai sus Curtea a reţinut faptul că la data soluţionării cauzei în fond, 30.05.2017, a declarării căii de atac a apelului, a soluţionării acestuia, reclamanta era decedată, deces intervenit în 21.12.2015, fără însă ca acest fapt să fi fost adus la cunoştinţa instanţei, fără ca să se fi dispus citarea pe numele moştenirii, or, din actele aflate la dosar nu reiese că recurenţii ar fi cunoscut existenţa litigiului şi astfel să fi avut posibilitatea de-a aduce la cunoştinţa instanţei decesul antecesoarei lor, dispoziţiile art. 488 aliniat 2 Cod procedură civilă evocat nefiind astfel aplicabil în speţă.

Apelul a fost declarat în numele defunctei de către avocatul acesteia, care avea competenţa declarării în virtutea mandatului de reprezentare dat de contractul de asistenţă juridică, astfel că, nu se poate astfel vorbi de o nulitate a acestuia câtă vreme această sancţiune poate fi evitată prin însuşirea căii de atac de către moştenitorii acesteia, or, tocmai acest aspect a avut loc prin declararea căii de atac soluţionată prin prezenta hotărâre.

Potrivit art. 57 aliniat 4 Cod procedură civilă, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile, însă, nulitatea nu intervine în mod automat ci instanţa, în măsura în care constată o asemenea neregularitate, va acorda un termen de judecată pentru confirmarea lor. Acest demers, confirmarea, în speţă, putea avea loc în măsura în care în faţa instanţei de apel s-ar fi adus la cunoştinţă intervenirea decesului apelantei, situaţie în care se proceda nu la anularea cererii ci la introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia, citarea lor, pentru a preciza dacă confirmă sau nu calea de atac declarată de antecesor, or, nefiind îndeplinită această procedură, nu poate astfel interveni automat nulitatea cu atât mai mult cu cât recurenţii prin recursul declarat au confirmat implicit calea de atac exercitată de avocat în numele defunctei.

Ca urmare a considerentelor expuse, actele de procedură săvârşite de instanţa de fond, de apel, sentinţa şi decizia pronunţată sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 32 aliniat 1 litera a), coroborat cu art. 56 aliniat 1, art. 57 aliniat 4 Cod procedură civilă, motivul de casare prevăzut de art. 488 aliniat 1 punctul 5 Cod procedură civilă fiind astfel incident în cauză. Nulitatea, potrivit art. 170 aliniat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea procesuală, apărările intimatei în acest sens nefiind întemeiate.

Faţă de toate considerentele expuse, fiind aplicabile prevederile art. 488 aliniat 1 punctul 5 Cod de procedură civilă, Curtea, în baza art. 496 aliniat 2 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a casat în întregime decizia recurată, iar, în baza art. 480 aliniat 2 Cod procedură civilă a admis ca fondat apelul declarat de avocat (...), în numele reclamantei (...) (...), decedată, însuşit de moştenitorii acesteia (...) (...) şi (...), pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria (...), cheltuielile de judecată urmeând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Domenii speta

Spete similare