Recurs. Legalitatea dispoziției emisă de Primarul comunei prin care s-a dispus desființarea, pe cale administrativă, a construcțiilor amplasate pe terenul aparținând domeniului public al comunei

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Legalitatea dispoziției emisă de Primarul comunei prin care s-a dispus desființarea, pe cale administrativă, a construcțiilor amplasate pe terenul aparținând domeniului public al comunei. Necondiționarea emiterii actului de desființare a construcțiilor de constatarea prealabilă  a contravenției cu privire la edificarea acestora 

- art. 32 și art. 33 alin. l din Legea nr. 50/1991

Procedura administrativă de desființare se desfășoară fără o altă procedură anterioară de către autoritatea competentă, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile: fie edificarea unei construcții fără autorizație pe terenul aparținând domeniului public sau privat al statului, fie existența unor construcții, lucrări și amenajări cu caracter provizoriu, executate pe terenul aparținând domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale. Faptul că în conținutul textului a fost consemnat „pe cheltuiala contravenientului” nu înseamnă că, anterior declanșării procedurii de desființare, se impune emiterea unui proces verbal de contravenție, întrucât textul ar fi lăsat fără efecte juridice în situația în care constatarea contravenției s-a prescris.

Însă identificarea greșită a proprietarului construcției reprezintă un motiv de nelegalitate al actului administrativ, întrucât pricinuiește proprietarului construcției o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ, acesta fiind lipsit de dreptul de a-și  apăra proprietatea.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 955 din 5 noiembrie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 18.03.2021, Tribunalul (...) a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC (R) SRL, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei (L1).

A anulat Dispoziția nr. (...)/10.10.2018 adoptată de pârât privind desființarea de îndată, pe cale administrativă, a construcțiilor edificate în afara limitei de proprietate a SC (S) (L1) SA, amplasate pe terenul aparținând domeniului public al Comunei (L1), județul (...).

A obligat pârâtul sa achite suma de 6.093 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primarul Comunei (L1), solicitând în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantei ca nefondată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurentul a arătat că prin sentința pronunțată de Tribunalul (...) s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă) și în egală măsură că hotărârea se sprijină pe existența unor motive contradictorii (art. 488 alin. 1 pct. 6 Noul Cod de procedură civilă).

Motivele pe care se întemeiază soluția adoptată cu privire la prima critică adusă de intimat Dispoziției nr. (...)/2018 a Primarului comunei (L1), ce vizează nerespectarea art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 au caracter contradictoriu și străin de natura cauzei. Instanța a reținut în motivarea hotărârii (la pagina 10) că dispoziția atacată poate produce efecte juridice doar de la data aducerii ei la cunoștința persoanei căreia i se adresează și că în acest caz, nu a fost comunicată celui vizat, ceea ce echivalează cu imposibilitatea producerii de efecte juridice.

Deși întreaga expertiză tehnică confirmă că gardul demolat nu se află pe proprietatea reclamantei (aspect reținut și de judecătorul fondului) și că bloca accesul la parcelele cu nr. cad (...)7 și (...)6 (cum reiese din completarea efectuată de expert la Raportul de expertiză), recurentului i se reproșează faptul că această împrejurare nu poate înlătura obligația sa de a identifica corect proprietarul construcției a cărei desființare se dispune (în speță, proprietar este Comuna (L1) și de a comunica acest lucru „către toți proprietarii față de care actul în cauză a produs efecte juridice”. În această argumentație reținută de prima instanță se regăsesc considerente contradictorii, după cum urmează:

Astfel, pe de o parte, se reține că a avut loc demolarea unui gard aflat pe proprietate publică, iar pe de altă parte i se impută recurentului că nu a identificat corect proprietarul și că procedura de comunicare a Dispoziției nu a fost corect efectuată, întrucât s-a comunicat d-lui (X), în calitatea sa de reprezentant al societății S.C. (S) (L1) S.A. și nu d-lui (X), în calitate de reprezentant al S.C. (R) (L1) S.A., chiar dacă finalitatea a fost atinsă și procedura de comunicare nu a fost viciată, dl (X) intrând în posesia actului administrativ, fără ca acestuia să i se fi adus prejudicii, fără să îl pună în imposibilitate de a-și face apărările necesare cu privire la actul contestat (de care ar fi trebuit să fie lipsit dacă procedura de comunicare nu ar fi fost corect realizată), având în vedere că împotriva dispoziției s-a formulat atât plângere prealabilă, cât și acțiune în contencios administrativ.

În continuarea motivării, judecătorul fondului, în contradicție cu cele statuate anterior, menționează că actul administrativ vizează măsuri privind construcțiile edificate în afara limitei de proprietate a S.C. (S) (L1) S.A. (adică a societății căreia i s-a comunicat și dispoziția) și amplasate pe domeniul public, dar că destinatarul este o altă entitate decât reclamanta. Urmând acest raționament, se concluzionează ca legalitatea actului administrativ este afectată atât din prisma destinatarului și a persoanei sale, cât și a modalității în care s-a efectuat comunicarea către cel vizat. De sesizat este că Dispoziția nr. (...) a fost comunicată numitului (X) - în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. (S) (L1) S.A. întrucât gardul edificat pe domeniul public delimitează proprietatea unor terenuri (sere) ce aparțin societății S.C. (S) (L1) S.A. de terenurile proprietatea Comunei (L1). Din dosarul de patrimoniu ce apare în evidențele instituției, la Serviciul de Taxe și Impozite, gardul amplasat pe proprietatea publică delimitează terenul pe care se află sere legumicole și care aparține societății S.C. (S) (L1) S.A. de imobilul aflat în proprietatea Comunei (L1), identificat cu nr. topo (...)6, în suprafața de 2876 mp (domeniul privat a Comunei (L1) și parcela cu nr. topo (...)7 în suprafața de 639 mp, ce face parte din domeniul public a Comunei (L1). Este adevărat ca inițial acest teren a fost cumpărat de la S.C. (S2) S.A. de S.C. (R) S.R.L., însă numitul (X) și-a transcris ulterior terenul pe o altă societate, însă fără să aducă acest aspect la cunoștința Primăriei (L1) și fără să declare o astfel de modificare la Registrul Agricol sau la Direcția de Taxe și Impozite, așa cum rezultă fără echivoc din “Raportul de evaluare pentru impozitare", depus la data de 31.12.2017, pe care persoanele juridice au obligația de a-l întocmi o dată la 3 ani. Din acest raport, terenul este declarat chiar de către administratorul societății ca aparținând firmei S.C. (S) (L1) S.A.

Drept urmare, reclamanta nu deține niciun înscris care ar atesta dreptul său de proprietate asupra imobilelor învecinate celor pe care s-a ridicat gardul nelegal, iar procedura de comunicare către reprezentantul legal al reclamantei, care este unul și același cu reprezentantul legal al societății S.C. (S) (L1) S.A. nu poate fi considerată motiv ce atrage nelegalitatea unui act administrativ.

Analiza legalității unui act administrativ se poate face prin verificarea îndeplinirii anumitor condiții anterioare sau concomitente întocmirii actului, iar nelegalitatea nu poate decurge din împrejurări ulterioare emiterii lui, cum ar fi comunicarea făcută unei alte persoane decât cea vizată de act, care nu justifică sub nicio formă o cauză în măsură să atragă nelegalitatea dispoziției, ci eventual poate genera alte consecințe juridice.

Pe lângă caracterul părtinitor al acestei motivări, ea este una nesusținută de fundament legal, în contradicție cu înscrisurile aflate la dosar și în special cu concluziile expertului, împrejurare ce determină incidența motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă.

Cel de-al doilea motiv referitor la nelegalitatea Dispoziției nr. (...)/2018 pornește de la considerentul că nu au fost respectate și nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de lege, respectiv să fi fost angajată răspunderea contravențională a reclamantei anterior demolării gardului.

Cu privire la aceste aspecte, judecătorul fondului nu formulează nicio motivare, ci redă în integralitate susținerile reclamantei din acțiunea introductivă, fără a face o minimă analiză prin raportare și la susținerile celeilalte părți, la cadrul normativ aplicabil și la întregul probatoriu administrat în cauză. În concret, începând cu ultimul paragraf al paginii nr. 10 din hotărârea recurată și continuând cu următoarele trei paragrafe reliefate în cuprinsul paginii nr. 11, în motivarea sentinței sunt redate fidel doar argumentele expuse de reclamantă, sub aceeași formă și exprimare. Față de această modalitate a instanței de motivare a unei hotărâri, ÎCCJ a pronunțat Decizia nr. 2212/17.04.2019 - secția contencios administrativ și fiscal, arătând că atâta vreme cât motivarea hotărârii atacate este o reluare a susținerilor uneia dintre părți, aceasta nu corespunde cerințelor impuse de art. 425 alin. 1 lit. b) Noul Cod de procedură civilă, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, fapt ce cauzează o vătămare procesuală celeilalte părți, iar remediul procesual nu poate fi decât casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a asigura părții vătămate accesul la dublul grad de jurisdicție.

În speță, prima instanță nu a motivat soluția de anulare a actului administrativ, ci s-a rezumat doar să preia din susținerile intimatei-reclamante, fără a prezenta propriul raționament juridic.

Susține recurentul că dispozițiile art. 33 din Legea 50/1991 derogă în mod expres de la dispozițiile generale reglementate de art. 32 din același act normativ, tocmai în considerarea regimului juridic al terenului pe care este edificată construcția. Concluzia ce se poate desprinde din această reglementare este că interesul exercitării de către unitățile administrativ teritoriale a dreptului de proprietate publică sau privată asupra terenurilor aflate în patrimoniu primează interesului sancționării faptelor de natură contravențională care încalcă relațiile sociale referitoare la respectarea normelor de disciplină în construcții, justificând astfel o excepție de la disp. art. 32, independent de existența sau nu a unui proces verbal de constatare a contravenției.

De altfel, simpla utilizare a termenului de „contravenient” în contextul referirii directe a excepției reglementate de art. 33 la dispozițiile art. 32 (care stabilesc procedura de urmat în cazul constatării contravenției), nu poate fi interpretată în sensul că ar impune ca și condiție prealabilă emiterii dispoziției de desființare administrativă a construcțiilor edificate pe domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ teritoriale. Această interpretare, ce conferă UAT-urilor posibilitatea desființării construcțiilor necondiționat de sancționarea contravențională a faptei, a fost reținută în practică de alte instanțe (Tribunalul Dolj - dosar 26005/63/2012 - Sentința civilă nr. 5556/16.04.2013, Decizia civilă nr. 1516/06.03.2014 - Curtea de Apel Craiova).

Față de împrejurarea că art. 33 din Legea nr. 50/1991 reglementează o situație de excepție de la aplicarea art. 32 din Legea 50/1991 (a întregului articol), este de reținut că într-o astfel de situație, nu este imperios necesară aplicarea sancțiunii contravenționale, forma de răspundere contravențională, fie că se aplică, fie că nu, are doar acest rol (de sancționare a persoanei care a înțeles să încalce reglementările în materie), dar neputând avea înrâurire juridică asupra situației juridice, de construcție autorizată sau nu, și în realizarea scopului normei, aceea de eliberare a domeniului public al unităților administrativ teritoriale de construcțiile edificate în mod nelegal.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8, 498 Noul Cod de procedură civilă, art. 33 din Legea nr. 50/1991.

Prin întâmpinare, intimata SC (R) SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată intimata că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, toate motivele de casare și criticile de nelegalitate ale recurentei sunt nefondate.

Prin dispoziția nr. (...)/10.10.2018 s-a adoptat măsura desființării, pe cale administrativă, a construcțiilor edificate în afara limitei de proprietate a societății (S) (L1) SA, amplasate pe terenul aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale, precum și a celor care depășesc limita de proprietate a titularului, trecând și pe imobilele învecinate, or, după cum rezultă din expertiza judiciară întocmită în cauză de expertul (E), construcțiile în discuție îi aparțin intimatei-reclamante, nefiind deținute de (S) (L1) SA.

În ceea ce privește critica de nelegalitate a dispoziției primarului, care vizează nerespectarea art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, instanța a reținut că dispoziția emisă de primar, ca orice alt act administrativ, produce efecte juridice de la data aducerii lor la cunoștința celor cărora li se adresează. În acest context, aducerea la îndeplinire a dispoziției, fără a fi fost comunicată celui vizat, ar echivala cu imposibilitatea producerii de efecte juridice.

Trebuie subliniat faptul că aspectul care rezultă din pct. 3.16. al raportului tehnic de expertiză judiciară efectuat de inginer (E), în sensul că gardul demolat nu se afla pe proprietatea reclamantei, nu înlătură obligația de îndeplinire a tuturor condițiilor legale pentru emiterea unui act administrativ, dintre care identificarea corectă a proprietarului construcției a cărei desființare se dispune, respectiv comunicarea către toți proprietarii față de care actul în cauză a produs efecte juridice.

În ceea ce privește critica de nelegalitate a dispoziției primarului, care vizează faptul că intimata-pârâtă nu a respectat și nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, respectiv să fi fost angajată răspunderea contravențională, instanța de fond a reținut, de asemenea, că este fondată.

Din coroborarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 rezultă faptul că autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția are posibilitatea desființării pe cale administrativă, fără emiterea unei autorizații și fără sesizarea instanțelor doar în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege: să fie în discuție construcții executate fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului sau construcții, lucrări și amenajări cu un caracter provizoriu efectuate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv să fi fost angajată anterior răspunderea contravențională în considerarea săvârșirii acelorași fapte de la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 50/1991, aspect ce se deduce din teza finală a art. 33 din. (1), care face referire la desființarea realizată pe cheltuiala contravenientului.

Deși art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 constituie o excepție de la prevederile art. 32, din modul de redactare a textului de lege, instanța reține că excepția vizează exclusiv faptul că desființarea construcțiilor la care face referire art. 33 alin. 1 se va face fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești, fără însă să fie exceptată condiția sancționării contravenționale a persoanei anterior desființării construcțiilor prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.

În speță, recurenta-pârâtă nu a depus probe din care să rezulte că anterior a intervenit antrenarea responsabilității contravenționale a reclamantei, astfel că este fondată critica intimatei-reclamante cu privire la acest aspect. În acest context, instanța reține că procesul verbal de constatare încheiat de către Comisia pentru urmărirea disciplinei în construcții nu poate avea semnificația sancționării unei contravenții, potrivit art. 15 alin. (l) din OG nr. 2/2001, printr-un proces verbal care să întrunească cerințele edictate de acest act normativ.

În ceea ce privește critica de casare privind pretinsa nemotivare a sentinței prin preluarea argumentelor intimatei- recurente, aceasta este nefondată.

Instanța de fond a analizat poziția ambelor părți, dând eficiență și câștig de cauză argumentelor intimatei-recurente, pentru simplul motiv că acestea sunt întemeiate atât în fapt cât și în drept, susținute de toate probele de la dosar.

Instanța de fond a analizat poziția ambelor părți pe care le-a menționat nu doar descriptiv, ci le-a judecat prin prisma probelor de la dosar, sens în care critica de casare, privind pretinsa nemotivare a sentinței prin preluarea argumentelor intimatei-recurente, este nefondată și chiar inadmisibilă.

În dovedirea netemeiniciei recursului, intimata arată că dispoziția primarului este abuzivă și lovită de nulitate întrucât a fost emisă pentru bunurile proprietatea altei societăți comerciale.

Pentru că nu există dispoziție de desființare pe cale administrativă a construcțiilor edificate proprietatea SC (R) SRL, demolarea gardului s-a efectuat ilegal, fără dispoziție legală.

Emitentul dispoziției nu a identificat în prealabil proprietarul construcțiilor, fiind același evident cu proprietarul tabular al terenului vecin.

Potrivit extras CF nr. 101384 (CF vechi 57304) nr. topografic 7154/4 societatea SC (R) este proprietar tabular pe teren și construcții.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. (...)/04.10.2001, societatea a cumpărat de la SC (S2) SA, terenul în suprafață de 14.930 mp înscris în C.F. nr. 7859 (L1) nr. top. 7154/4, împreună cu supraedificatele de pe acest teren.

De asemenea, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. (...)/09.04.2002, societatea a cumpărat de la SC (S2) SA  și serele situate la Ferma (L1), definite imobile de lege.

Concluziile raportului de expertiză atestă că terenul în suprafață de 38748 mp este și a fost împrejmuit cu gard pe toate laturile, exact așa cum a fost preluat de la vechea proprietară SC (S2) SA; pe traseul A-B-C-D-E-F-G este indicat vechiul gard așa cum a fost preluat de la vechea proprietară SC (S2) SA, cu mențiunea că la partea estică, SC (R) SRL a renovat gardul vechi care era construit din stâlpi de beton și plasă de sârmă. În prezent în teren s-a identificat gard zidit și renovat în urmă cu 5 ani; pe traseul B-C-D-E-F-G este indicat vechiul gard așa cum a fost preluat de la vechea proprietară SC (S2) SA; existența Construcțiilor proprietatea SC (R) SRL: șopron, șopron, transformator electric, stâlp electric, stâlp electric, stâlp electric; demolarea între punctele A-B, pe lungime de 4,62 m, a gardului zidit proprietatea SC (R) SRL.

Pentru dovedirea acelorași aspecte și suplimentar a acțiunii de demolare a gardului din partea Primăriei (L1) a fost depus în probațiune un DVD ce cuprinde filmarea acțiunii de demolare la care au participat 27 persoane, precum și 22 de planșe foto. Desfășurarea de forțe exagerată a fost folosită cu scopul de a intimida administratorul (X).

La întocmirea documentației cadastrale pentru înscrierea în CF a terenurilor, domeniu public și domeniu privat pe Comuna (L1), administratorul SC (R) SRL, d-l. (X) nu a fost informat și nu a participat la identificarea și stabilirea limitei de hotar.

Toate construcțiile constituie proprietatea SC (R) SRL, iar aceste construcții nefiind arătate pe documentația cadastrală a făcut posibilă avizarea documentației și atribuirea unui număr cadastral nou și înscrierea terenului în cele două coli de Carte Funciară.

Susține intimata că registrele pârâtei nu îi sunt opozabile atâta vreme cât extrasele CF dovedesc cine este proprietar, iar de la data dobândirii nu s-a schimbat proprietarul.

Chiar și în condițiile în care nu ar fi fost în eroare asupra proprietarului, emitentul nu a respectat termenul legal de notificare prealabilă de 15 zile calendaristice prevăzut de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.

Pârâtul nu a respectat și nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, respectiv să fi fost angajată răspunderea contravențională.

Raportat la prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, deși este conferită în favoarea autorității administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, posibilitatea desființării pe cale administrativă fără emiterea unei autorizații  în acest sens și fără sesizarea instanțelor, totuși, o asemenea prerogativă poate fi exercitată numai în măsura în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, anume să fie în discuție construcții executate fără autorizație, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului sau construcții, lucrări și amenajări cu un caracter provizoriu, efectuate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv să fi fost angajată răspunderea contravențională în considerarea săvârșirii acelorași fapte de la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 50/1991, aspect ce se deduce, deosebit de limpede, din teza finală a art. 33 alin. (1), care face referire la desființarea realizată pe cheltuiala contravenientului. 

Ca atare, față de temeiul în raport de care a fost emis actul și luând în considerare circumstanțele de fapt prezentate, există împrejurări precise, concrete, ce conturează un dubiu pronunțat în legătură cu legalitatea dispoziției primarului.

Pe fond, construcțiile nu sunt construcții noi, fiind anterioare trecerii abuzive a terenului în domeniul public al terenului pe Comuna (L1), fiind construite de proprietarul anterior înainte de 1990 și cumpărate odată cu terenul.

Prin demolarea parțială a gardului și dispoziția de a se demola toate construcțiile existente pe teren de zeci de ani, evidențiate în expertiză și fotografii/filmare, s-a încălcat dreptul de proprietate privată, garantat de Constituția României, prin art. 44 alin. (l) și (2) reprezentând un abuz.

În drept, intimata a invocat art. 493-498 Cod de procedură civilă, precum și textele de lege cuprinse în prezenta.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. (...)/10.10.2018, emisă de Primarul comunei (L1), s-a dispus desființarea de îndată, pe cale administrativă, a construcțiilor edificate în afara limitei de proprietate a SC (S) (L1) SA, amplasate pe terenul aparținând domeniului public al comunei (L1), județul (...), respectiv desființarea tuturor construcțiilor care depășesc limita de proprietate a titularului, trecând și pe proprietățile învecinate.

Dispoziția a fost emisă în temeiul art. 33 alin. 3, raportat la art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 și în baza art. 62 din Ordinul nr. 839/2009, avându-se în vedere și procesul verbal de constatare nr. (...)/10.10.2018, referatul compartimentului de specialitate  nr. (...)/10.10.2018 și reținându-se că a fost îndeplinită procedura comunicării către (S) (L1) SA.

Prin cererea de recurs, recurentul formulează critici care se circumscriu motivului de casare prev. de art., 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Recurentul invocă contradictorialitatea considerentelor sentinței din perspectiva faptului că instanța de fond,  în motivarea sentinței, a reținut imposibilitatea actului contestat de a produce efecte juridice din cauza comunicării defectuoase a acestuia pe de o parte și greșita identificare a proprietarului gardului construit pe terenul proprietate publică.

Recurenta apreciază că există contradicție între argumentele invocate de judecătorul fondului în motivarea soluției de admitere a acțiunii, întrucât pe de o parte se reține că gardul demolat a fost edificat în afara proprietății reclamantei, iar pe de altă parte că nu reclamanta a fost proprietara acestui gard.

Analizând motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, instanța de recurs a constatat că este neîntemeiat.

Din dispozițiile art. 425 alin. (1) Cod procedură civilă rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens lit. b) din textul normativ se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se poate exercita controlul judiciar.

Pentru a exista contradictorialitate între considerentele unei sentințe, se impune ca unele din acestea să reflecte temeinicia sentinței, iar altele netemeinicia sentinței.

Analizând considerentele hotărârii atacate din această perspectivă, instanța a constatat că hotărârea supusă recursului nu cuprinde considerente contradictorii, ci toate considerentele prezentate converg și justifică temeinicia sentinței pronunțate.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu unele dintre considerentele sentinței, în cuprinsul cărora judecătorul fondului a prezentat modul de interpretare a  dispozițiilor legale aplicabile și concluzia acestor interpretări,  pe care le critică din perspectiva  art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, nu înseamnă că acestea sunt contradictorii, ci că pot fi supuse analizei instanței de recurs din perspectiva  temeiniciei motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Analizând criticile care se circumscriu motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, instanța de recurs a constatat că pentru a pronunța soluția de admitere a acțiunii, instanța de fond a reținut existența a trei motive de nelegalitate a actului administrativ analizat.

Astfel, ca prim motiv de nelegalitate al deciziei, a reținut neîndeplinirea procedurii de comunicare a actului administrativ contestat cu reclamanta, omisiune care în opinia instanței de fond,  lipsește actul administrativ  de efecte juridice.

Curtea de Apel a constatat că este justificată critica recurentei asupra acestei interpretări a instanței de fond, întrucât nelegalitatea unui act administrativ nu poate decurge din împrejurări ulterioare emiterii lui, cum ar fi comunicarea făcută unei alte persoane decât cea vizată de act, ci se raportează la împrejurări anterioare sau concomitente emiterii.

Prin urmare, greșita comunicare a actului, îndeplinită la un moment ulterior emiterii, nu poate constitui motiv de nelegalitate.

Este întemeiată și critica din recurs referitoare la necondiționarea emiterii actului de desființare a construcțiilor, de constatarea prealabilă  a contravenției cu privire la edificarea acestora.

Curtea a apreciat că prevederile art. 33 alin. l din Legea nr. 50/1991 au fost interpretate în mod eronat de către prima instanță.

Potrivit textului legal, „(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului”.

Cu alte cuvinte, procedura administrativă de desființare se desfășoară fără o altă procedură anterioară de către autoritatea competentă, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile: fie edificarea unei construcții fără autorizație pe terenul aparținând domeniului public sau privat al statului, fie existența unor construcții, lucrări și amenajări cu caracter provizoriu, executate pe terenul aparținând domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale. Față de situația de fapt, mai exact existența unor construcții  edificate pe terenul proprietate publică a autorității administrativ teritoriale, rezultă că autoritatea competentă, constatând întrunirea cerinței arătate (construcție executată pe terenul proprietatea publică) poate declanșa procedura administrativă, emițând actul de desființare fără o altă formalitate, respectiv fără emiterea unei autorizații de demolare și fără sesizarea instanței. Faptul că în conținutul textului a fost consemnat „pe cheltuiala contravenientului” nu înseamnă că, anterior declanșării procedurii de desființare, se impune emiterea unui proces verbal de contravenție. Utilizarea sintagmei „contravenient” are în vedere numai prima ipoteză a art. 33 alin. l, a cărei premisă este executarea construcției fără autorizație, faptă ce atrage sancțiunea contravențională prevăzută de art. 26 din Legea 50/1991.

În plus, a interpreta textul art. 33 alin. l în sensul că pentru desființarea administrativă a construcțiilor este necesară întrunirea calității de contravenient, înseamnă a-l face inaplicabil în situațiile în care contravenția nu mai poate fi constatată, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991.

Cât privește însă motivul de nelegalitate reținut de instanța de fond referitor la greșita identificare a proprietarului construcției demolate, acesta este întemeiat. Prin Dispoziția nr. (...)/2018 s-a dispus desființarea construcțiilor proprietatea SC (S) (L1) SA, stabilindu-se astfel că proprietar al construcțiilor demolate este SC (S) (L1) SA, cu care s-a realizat și comunicarea.

Starea de fapt reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate, atestă însă că gardul demolat aparținea reclamantei SC (R) SRL, astfel că, în mod greșit a fost realizată prin Dispoziția nr. (...)/2018, identificarea proprietarului construcției demolate ca fiind SC (S) (L1) SA.

Această identificare greșită a proprietarului construcției, reprezintă un motiv de nelegalitate al actului administrativ, întrucât este generat de o împrejurare anterioară emiterii actului și pricinuiește proprietarului construcției o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ, reclamanta fiind lipsită de dreptul de a cunoaște că a fost emis un act administrativ care îi vizează proprietatea și implicit de posibilitatea de a o apăra. Doar în măsura în care ar fi fost corect identificată  ca proprietar al gardului demolat, intimata reclamantă  ar fi putut beneficia de toate garanțiile oferite de lege, referitoare la obligația de înștiințare despre emiterea actului și evident, de posibilitatea de a-l ataca în timp util. Numai beneficiind de aceste garanții  anterior punerii actului în executare, intimata reclamantă și-ar fi putut exercita dreptul de apărare al proprietății, întrucât în speță, punerea în executare a Dispoziției de demolare a produs consecințe definitive, constând în pierderea proprietății asupra gardului demolat.

Susținerile recurentei potrivit cărora ambele societăți, respectiv atât SC (R) SRL, cât și SC (S) (L1) SA au același administrator și prin urmare, comunicarea făcută acestuia ar înlătura vătămarea pe motiv că a ajuns să ia cunoștință de Dispoziția de demolare, nu pot fi primite, întrucât reprezintă simple speculații ale recurentei și nu înlătură obligația de identificare corectă a proprietarului clădirii la care se referă dispoziția de demolare, obligație neîndeplinită de recurent.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond temeinicia acestui motiv de nelegalitate al actului, iar soluția de admitere a acțiunii este legală. Prin urmare, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, instanța a respins recursul formulat de Primarul Comunei (L1), împotriva Sentinței nr. (...) din 18.03.2021 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a  menținut-o în totalitate.

A obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial, conform dovezilor de la dosar.

(Decizie redactată de judecător Dorinela ROȘU și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare