Răspundere civilă delictuală. Proba prejudiciului material şi moral

Sentinţă civilă 1572/23.04.2015, definitivă prin anularea apelului din 23.04.2015


Răspundere civilă delictuală. Proba prejudiciului material şi moral

În dovedirea capătului de cerere privind diferenţa dintre retribuţia lunară şi beneficiul nerealizat, respectiv pentru dovedirea daunelor materiale constând din tratamentele şi consultaţiile medicale, este necesară depunerea unor înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior şi ulterior producerii accidentului, respectiv prescripţiile medicale, probate cu documente justificative, în baza cărora au fost urmate tratamentele pentru care s-au depus la dosar bonuri fiscale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În acelaşi sens sunt şi reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale, adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21-25 iunie 1969.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1572/23.04.2015, definitivă prin anularea apelului prin Decizia civilă nr. 147/09.10.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare

Prin referatul cu propunere de clasare a cauzei, întocmit în data de 10.03.2014 în dosarul penal nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare (filele 1-2 din dosarul penal), s-a constatat că, în data de 04.11.2013, în jurul orei 08:33, numitul FG, conducând autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare …, pe str. Rândunelelor din oraş Livada, intenţionând să se deplaseze în direcţia Satu Mare, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu motocilul marca Honda, cu numărul de înmatriculare …, condus regulamentar de persoana vătămată MC, pe DN1C Livada, din direcţia Livada înspre Satu Mare. Potrivit raportului constatator medico-legal nr. 1694/II/b/455/2013 al Serviciului de Medicină Legală Satu Mare, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 30-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Astfel, prin ordonanţa din data de 24.03.2014, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarul penal nr. …, a fost dispusă clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184, alin. (1), (3) C.pen., devenit art. 106 alin. (2) din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., reţinându-se că în cauză a intervenit dezincriminarea faptei, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat 30-40 de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data producerii evenimentului rutier, autoturismul condus de pârâtul FG era asigurat de răspundere civilă auto (RCA) la societatea pârâtă E S.A., în baza poliţei de asigurare nr. 2002595363/19.04.2013.

Raportat la data producerii evenimentului rutier, cât şi la data încheierii poliţei de asigurare invocate de reclamantă, instanţa reţine că incidente în speţă sunt prevederile Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil atât în ceea ce priveşte raporturile de asigurare, cât şi în ceea ce priveşte raportul derivat din fapta delictuală a pârâtului.

Potrivit art. 2.223, alin. (1) C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Art. 2.224, alin. (1) şi (2) C.civ. prevede că drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare. Referitor la plata despăgubirii, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 2.226, alin. (1) C.civ., asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat. Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 55, alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. 

Raportat la aceste din urmă prevederi, instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul FG, este neîntemeiată. Astfel, în contextul în care drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, iar asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, instanţa reţine că pârâtul FG are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă, în limitele obligaţiilor ce în revin din poliţa de asigurare, pârâta este cea care este ţinută să repare prejudiciul invocat de către reclamant.

În consecinţă, în temeiul art. 248, alin. (1) şi (4) C.proc.civ., raportat la prevederile art. 2.224, alin. (1) şi (2) C.civ., instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul FG prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte modul de stabilire a despăgubirii, potrivit art. 2.225 C.civ., dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător sau, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească. Tot în ceea ce priveşte modul de stabilire a despăgubirilor, instanţa reţine că aplicabile în cază sunt prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 858 din 6.12.2011).

Sub aspectul capetelor de cerere privind despăgubirile materiale, astfel cum au fost acestea precizat (în sensul că reclamantul, declarându-se mulţumit cu suma achitată de asigurător, a arătat că renunţă la judecata capătului de cerere privind contravaloarea reparaţiei motocicletei), contrar aprecierii reclamantului, instanţa reţine că dovada acestor capete de cerere nu poate fi făcută prin probe testimoniale, chiar coroborate cu anumite înscrisuri (care, însă, nu întrunesc exigenţele impuse de OG nr. 14/2011 pentru a fi luate în considerare la stabilirea prejudiciului).

Astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

La termenul de judecată din data de 26.02.2015, instanţa a pus în vedere reclamantului să depună la dosar, în dovedirea capătului de cerere privind diferenţa dintre retribuţia lunară şi beneficiul nerealizat, respectiv pentru dovedirea daunelor materiale constând din tratamentele şi consultaţiile medicale, înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior şi ulterior producerii accidentului, respectiv prescripţiile medicale, probate cu documente justificative, în baza cărora au fost urmate tratamentele pentru care s-au depus la dosar bonuri fiscale, conform art. 49, pct. 1, lit. a), b), d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Cu toate acesta, reclamantul nu s-a conformat acestei obligaţii impuse în sarcina sa, arătând – prin cererea depusă la dosar în data de 02.04.2015 – că nu deţine alte documente în afara celor depuse la dosarul cauzei prin care să demonstreze prejudiciul pretins.

Or, la stabilirea despăgubirilor materiale cuvenite reclamantului, nu pot fi avute – raportat la prevederile art. 49, pct. 1, lit. a), b), d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 – exclusiv înscrisurile depuse în probaţiune de petent, chiar coroborate cu probele testimoniale administrate în cauză. Astfel, facturile, respectiv bonurile privind consultaţiile medicale şi medicamentele achitate de reclamant, nu pot fi luate în considerare în absenţa depunerii la dosar a prescripţiilor medicale. Totodată, raportat la acelaşi prevederi, pentru dovedirea capătului de cerere privind diferenţa dintre retribuţia lunară şi beneficiul nerealizat, instanţa constată că era necesară depunerea unor înscrisuri privind veniturile nete (documente fiscale) realizate de reclamant anterior şi ulterior producerii accidentului. Or, la dosar a fost depusă sub acest aspect doar copie după adeverinţa nr. 1062/26.03.2014, emisă de Teatrul Regina Maria – Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, potrivit căreia retribuţia lunară a unui instrumentist colaborator este negociabilă şi se situează pentru o lună între 1.500 lei şi 2.000 lei. O asemenea adeverinţă, atestând nişte venituri lunare aproximative, nu poate fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului material invocat de reclamant în absenţa depunerii unor documente fiscale privind veniturile sale realizate în concret, înainte şi după accident. Astfel, instanţa constată că nu a fost făcută dovada acestor capete de cerere conform prevederilor incidente în cauză, chiar dacă martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca urmare a accidentului deoarece, timp de aproximativ 4 luni, a avut nevoie de îngrijiri medicale, perioadă în care nu a putut beneficia de contracte de colaborare şi, de asemenea, nu a putut desfăşura activităţile colaterale. Mai mult, instanţa constată că declaraţiile martorilor nu se coroborează din această perspectivă, martorul MA apreciind că reclamantul a suferit un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro, iar martorul BI estimând pierderea suferită de reclamant la suma de 800 de euro pe lună, cu precizarea că sunt luni în care câştigă şi mai mult, şi mai puţin.

De asemenea, instanţa reţine că, pentru aceleaşi motive, nu pot fi avute în vedere nici cheltuielile invocate de reclamant privind transportul pe ruta Oradea –Satu Mare ca urmare a accidentului, probele invocate neavând un caracter cert. Astfel, instanţa constată că bonurile de combustibil nu fac dovada unui raport direct de cauzalitate cu evenimentul rutier descris mai sus, ele nefiind însoţite de înscrisuri care să ateste deplasarea reclamantului dintr-o anumită localitate în alta ca urmare a ivirii unor împrejurări colaterale accidentului, care necesitau prezenţa sa, respectiv care să ateste consumul necesar de combustibil pentru deplasările invocate. Prin urmare, chiar dacă, potrivit declaraţiei martorului MA, în perioada în care reclamantul a fost internat în spitalul din Satu Mare (respectiv, timp de 9 zile), soţia acestuia a fost nevoită să efectueze zilnic naveta între loc. Biharkeresztes şi mun. Satu Mare, instanţa constată că probele administrate în cauză nu fac dovada unei legături suficiente de cauzalitate între prejudiciul invocat sub acest aspect (în sumă de 1.315 lei) şi evenimentul rutier menţionat pentru a se concluziona sub aspectul temeiniciei acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte suma de 1.500 lei reprezentând cheltuielile cu serviciile de mediere, instanţa reţine că, pentru a se concluziona cu privire la temeinicia acestui capăt de cerere, era necesar să se reţină culpa procesuală a pârâtei în declanşarea litigiului, aspect care nu rezultă în cauza de faţă în contextul în care, sub aspectul capătului de cerere privind daunele morale, pârâta nu s-a opus, de principiu, ci doar a solicitat acordarea unei sume inferioare celei solicitate de reclamant. Mai mult, instanţa constată că, după intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 266/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, precum şi celor ale art. 2 alin. (1) şi (12) şi art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, această sumă nu poate fi imputată pârâtei, sens în care constată ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului şi sub aspectul acestor despăgubiri materiale.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa reţine că reclamantul, într-adevăr, a suferit un prejudiciu nepatrimonial prin leziunile provocate de acţiunea pârâtului, prejudiciu generat de suferinţele la care a fost supus pe parcursul recuperării medicale şi de faptul că i-a fost afectată viaţa privată şi socială.

În acest sens, instanţa constată că, potrivit declaraţiei martorului MA, reclamantul a fost timp de 9 zile în spitalul din Satu Mare, în acea perioadă soţia lui fiind nevoită să efectueze zilnic naveta între localitatea Biharkeresztes şi Satu Mare, martorul precizând că a fost şi el în vizită la reclamant în spital, ocazie cu care a constatat că reclamantul arată foarte rău, el fiind la reanimare. Totodată, acelaşi martor a arătat că are cunoştinţă despre faptul că perioada de îngrijiri medicale a fost de 4 luni, reclamantul mergând periodic la spital, perioadă în care nu a putut beneficia de contracte de colaborare, el fiind membru al ansamblului Crişana din Oradea din cadrul Teatrului Regina Maria şi, de asemenea, nu a putut desfăşura activităţile colaterale, ceea ce martorul a considerat că i-a adus un prejudiciu de aproximativ 10.000 Euro (de exemplu, în acea perioadă a avut loc Ziua Internaţională a românilor din Gyula, din Szeged, banchete, zile onomastice, etc.). Martorul a mai arătat că el a fost pus în situaţia de a căuta un alt instrumentist pentru a-l înlocui pe reclamant în acea perioadă şi toată lumea îl întreba de ce nu vine Carol, ştiind că era foarte căutat; ulterior, reclamantul nu şi-a revenit 100% - de exemplu, în timp ce cântă, trebuie să facă pauză mai des pentru că oboseşte mai repede, plămânul fiindu-i afectat deoarece a fost perforat. Potrivit declaraţiei aceluiaşi martor, reclamantul a fost prejudiciat şi datorită faptului că este angajat şi la Hanul pescarilor, nici acolo neputându-se prezenta, iar, în prezent, reclamantul urmează tratamente, merge la fizioterapie şi îl doare umărul de multe ori.

Martorul BI a declarat că a auzit despre accidentul reclamantului şi a sunat-o pe soţia acestuia, de Ia care a aflat care este situaţia şi de ce reclamantul nu poate veni Ia muncă; în perioada în care reclamantul a fost în spital, soţia lui venea zilnic în Satu Mare (ea îngrijind de cineva din Oradea). Acelaşi martor a mai arătat că reclamantul a lipsit de la muncă timp de 4 luni, acum colaborează cu ei, însă după două ore oboseşte, trebuie să facă pauză cu toţii pentru că reclamantul nu mai poate cânta din cauza oboselii şi a durerilor. Totodată, martorul a declarat că are cunoştinţă despre faptul că reclamantul şi în prezent face tratament, fizioterapie. De asemenea, instanţa reţine că, şi potrivit declaraţiei martorului NS, reclamantul şi în prezent se plânge de faptul că nu se simte la fel de bine ca înainte de accident.

Raportat la probele administrate în cauză, ţinând seama şi de perioada în care reclamantul a necesitat îngrijiri medicale ca urmare a faptei pârâtului FG, respectiv de gravitatea faptei acestuia din urmă, instanţa a constatat că suma de 100.000 lei, solicitată cu titlu de daune morale, este disproporţionată.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În acelaşi sens sunt şi reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale, adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21-25 iunie 1969, dintre care semnificative sunt următoarele: „dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificaţia şi conţinutul său exact prezintă diferenţe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane, ca defăimarea, amestecul în viaţa privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacţie victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensaţiei va putea fi determinat şi de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească şi măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între dauna materială şi dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparaţia poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejaţi împotriva devalorizării monede [...]".

Fiind indubitabil stabilită fapta delictuală a pârâtului, raportat la prevederile art. 1.349 şi 1.357 C.civ., instanţa a constatat că se impune obligarea pârâtei S.C. Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A., în calitate de asigurător RCA al autovehiculului condus de pârâtul Ferenczi Gheorghe, la plata daunelor morale către reclamant. În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa a constatat că acestea nu trebuie să constituie nici venituri nejustificate pentru reclamant şi nici să nu aibă consecinţe pecuniare excesive asupra pârâţilor, aspecte prin prisma cărora suma de 15.000 de lei cu titlu de daune morale apare ca fiind rezonabilă, de natură a constitui o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Astfel, ţinând seama de dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa a admis în parte cererea, a obligat pârâta S.C. E S.A. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând daune morale şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate.