Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă civilă - 18.02.2022

litigii cu profesionişti - faliment - atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă

Sentinţă civilă - 14.12.2021

Insolvenţă – contestaţie la tabelul preliminar de creanţe

Sentinţă civilă - 11.11.2021

Insolvenţă – acţiune în antrenarea răspunderii patrimoniale

Sentinţă civilă - 17.09.2019

cerere de constatare a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 77 din Legea 85/2014

Sentinţă civilă - 08.12.2017

1.Contestaţia la măsura administratorului judiciar de respingere a unei cereri de plată, debite anterioare deschiderii procedurii

Sentinţă civilă - 18.01.2016

Acţiune în antrenarea răspunderii întemeiată pe disp art 169 lit d Legea 85/2014. Prezumţia dedusă din nepredarea documentelor contabile;

Sentinţă civilă - 07.11.2014

Deciziile Adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii prin valoarea creanţelor prezente, potrivit tabelului preliminar, chiar dacă există contestaţii.

Sentinţă civilă - 01.01.2013

. Drept civiil. Exercitare autoritate părintească. Excepţii de regula exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi. Motive întemeiate prevăzute cu titlu exemplificativ în cuprinsul art31 alin.25 din Legea 272/2004 introdus prin art.

Sentinţă civilă - 19.12.2002

Faliment. Cerere de luare în posesie a bunurilor gajate. Cerinţa existenţei unei creanţe faţă de debitor a titularului cererii. ( I )

Sentinţă civilă - 16.12.2002

Închiderea procedurii. Documentaţia debitorului.

Sentinţă civilă - 16.12.2002

Dreptul de dispoziţie al debitorului, după deschiderea procedurii. Valorificarea unor bunuri din patrimoniu. Consecinţele decăderii din dreptul de a propune un plan.

Sentinţă civilă - 09.12.2002

Transfer patrimonial efectuat de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Acţiunea lichidatorului, în constatarea nulităţii. ( III )

Sentinţă civilă - 09.12.2002

Lichidator judiciar. Cerere de angajare de persoane de specialitate.

Sentinţă civilă - 09.12.2002

Cerere de deschidere a procedurii. Cesiune de creanţă. Lipsa notificării debitorului cedat. Inopozabilitate.

Sentinţă civilă - 09.12.2002

Renunţarea la judecata acţiunii creditorului. Soarta contestaţiei debitorului.

Sentinţă civilă - 04.12.2002

Aplicarea O.G. nr. 38/ 2002. Cerere formulată anterior intrării în vigoare a noului act normativ.( I )

Sentinţă civilă - 04.12.2002

Aplicarea O.G. nr. 38/ 2002. Cerere formulată anterior intrării în vigoare a noului act normativ.( I )

Sentinţă civilă - 04.12.2002

. Fond de lichidare. Plată efectuată din acest fond.

Sentinţă civilă - 18.11.2002

Contestaţia debitorului privind starea de încetare de plăţi. Tardivitatea sesizării instanţei. Invocarea excepţiei prescripţiei extinctive.

Sentinţă civilă - 18.11.2002

Compatibilitatea normelor de procedură speciale cu cele de drept comun. Posibilitatea modificării obiectului acţiunii. Prima zi de înfăţişare.