Pârâtului îi reveneau toate obligaţiile reglementate de art 72 şi 73 din Legea nr 31/1990, între care corecta conducere a evidenţelor şi registrelor astfel că nu poate opera exonerarea de răspundere în raport de împrejurarea că la data deschiderii proced.
Curtea apreciază că nu se justifică menţinerea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi dispusă o asemenea măsură, debitoarea nefiind în stare de dificult.financiară, sentinţa apelată fiind schim
2.Drept procesual. Insolvență. Apel admisibil – formulat împotriva încheierii prin care judecătorul sindic a respins solicitarea practicianului în insolvență de prorogare a discutării aspectelor privind confirmarea sa și a confirmat un alt administrator
3.Drept procesual. Insolvență. Lipsa calității procesuale a lichidatorului judiciar de a ataca hotărârea prin care judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de debitoare
1.Drept procesual. Insolvență. Contestație la tabelul preliminar. Cereri de admitere a creanței depuse după expirarea termenului limită, stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței.
Faliment
Contestaţie împotriva raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor
Obligare la incheierea contractului de vanzare-cumparare
Limitele verificării unei creanţe fiscale în cadrul contestaţiei la tabelul preliminar.
Văzând întrunite condiţiile de fond şi formă care reglementează modalitatea de desistare a părţilor de la soluţionarea litigiului pendinte în modalitatea tranzacţiei curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă a admis recursurile, a casat în tot sentinţ
Insolvență. Contestație împotriva hotărârii comitetului creditorilor
Contestaţie tabel preliminar creanţe
Cerere de deschidere a procedurii. Transmiterea calităţii procesuale active operată în faţa primei instanţe. Consecinţele constatării acesteia în apel.
Închidere procedură reglementată de Legea nr. 85/2006
Discutarea planului de reorganizare
Contestatie tabel definitiv creante
Contestatie tabel suplimentar creante
Contestatie raport activitate
Acţiune în antrenarea răspunderii întemeiată pe disp art 169 lit d Legea 85/2014. Prezumţia dedusă din nepredarea documentelor contabile;
Faliment. Procedura de insolvenţă. Legea nr. 85/2006 Valorificarea creanţelor născute în timpul procedurii de insolvenţă.