Modificare acţiune versus majorare câtime pretenţii. Distincţie. Consecinţe
pretenţii
Pretenţii
Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Natura juridică a acţiunii civile îndreptate împotriva executorului judecătoresc pentru restituirea cheltuielilor de executare încasate în condiţiile în care debitul urmărit s-a recuperat nu ca urmare a executării silite îndreptate împotriva debitorului,
4.Eroare judiciară. Criterii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral
Despăgubiri la Legea 221/2009
pretenţii
Obligarea inculpatei la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente datoriei principale
Obligaţie de a face, daune cominatorii
Pretenţii şi restituire preţ
Art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001:competenţa de soluţionare a litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru, cu excepţia unei convenţii contrare a pă...
Despăgubiri. Acordarea de despăgubiri, în cuantum echivalent cu preţul de piaţă al imobilului, pentru imobilul cumpărat de foştii chiriaşi în temeiul Legii 112/1995. Contract apreciat ca valabil încheiat de instanţele de judecată. Drept de proprietat...
Despăgubiri Leg.221/2009
Pretenţii
Despăgubiri Legea nr.221/2009
pretenţii
Prescriptia dreptului la actiune nu este intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata la judecata careia partea reclamanta a renuntat
Pretentii civile nesolutionate in dosarul penal.Autoritatea de lucru judecat a hotararii penale in fata instantei civile. Situatie de fapt gresit stabilita de instanta de fond.Calitatea procesuala a intervenientului fortat, conducator auto implicat in pro
Legea nr. 10/2001. Absenta notificarii reglementate de Legea nr. 10/2001. Actiune pentru acordarea de daune echivalente valorii de circulatie a bunului imobil preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 si...