Hotărâre de consiliu local pentru mandatare în vederea efectuării unor demersuri judiciare. Lipsa caracterului de act administrativ de autoritate
Refuz de acordare a drepturilor salariale prevăzute de art. 20 alin. (1) din Anexa VII a Legii nr. 284/2010. Lipsa unui drept vătămat
Respingerea acţiunii creditorului pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a administratorului societăţii debitoare. Lipsa notificării creditorilor de către lichidator a disponibilităţii de a exercita recurs împotriva sentinţei. Exercitarea
Hotărârea adunării generale a acţionarilor. Lipsa publicării convocatorului adunării generale şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Neîndeplinirea cerinţei prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind convocarea. Sancţiuni
Expropriere. Caracterul just al despăgubirii. Stabilirea cuantumului acesteia
Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. pr. civ. Condiţii de admisibilitate
Revizuirea pensiei. Documentele care stau la baza deciziei de revizuire a pensiei şi a soluţionării contestaţiei formulată împotriva acesteia de către beneficiarul pensiei revizuite
Interdicţia prevăzută de art. 1309 din vechiul Cod civil. Sfera de aplicare. Contracte şi antecontracte de vânzare-cumpărare
Legea nr. 221/2009. Despăgubiri materiale. Bunurile pentru care se acordă
Notificare în baza Legii nr. 10/2001. Condiţii de sesizare a persoanei notificate
Plăţi compensatorii. Izvorul acordării lor. Termenul şi condiţiile în care pot fi solicitate
Decizie de concediere. Indicarea motivelor de fapt ale concedierii colective. Notificarea reprezentanţilor salariaţilor privind concedierea colectivă. Inaplicabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură asupra salariaţilor une
Legea nr. 10/2001. Imobil construcţie dobândit sub imperiul Legii nr. 58/1974. Persoană îndreptăţită la restituirea terenului
Cerere de intervenţie în interes propriu. Condiţii de admisibilitate
Aparenţa în drept. Condiţii de aplicare a excepţiei de la regula quod nullum est, nullum producit effectum
Legea nr. 10/2001. Persoanele între care iau naştere raporturi juridice de drept material şi formal
Hotărâre care nu poate fi atacată cu apel. Interpretarea art. 3041 C. pr. civ.
Rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare. Interpretare clauze
Contracte. Aplicarea legii civile în timp
Natura juridică a raportului stabilit între medicul rezident şi unitatea sanitară la care îşi desfăşoară activitatea pe durata rezidenţiatului. Obligaţia rezidentului de a restitui „cheltuielile de personal” în cazul nefinalizării rezidenţiatului sau a