Declinare de competenţă. Aplicarea legii penale în timp
Trafic de persoane. Sechestrarea unei persoane cu scopul de a o constrânge la practicarea prostituţiei. Cerere de schimbare a încadrării juridice respinsă.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Instituirea în sarcina inculpatului a obligaţiei „de a urma un program de consiliere individuala, focalizat pe dezvoltarea abilitatilor de anticipare a consecintelor propriilor actiuni, de evitare a i...
Lege penală mai favorabilă. Aplicarea legii penale în timp
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Disjungere
Contestaţie la executare. Aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin. 7 C.p.p. Admisibilitate
art. 132 din Legea nr. 78/2000
Evadare
Redozare pedepse
Autoritate de lucru judecat cu privire la cuntumul prejudiciului
dare – luare de mită, condamnare cu suspendarea condiţionată a
Aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de migranţi
Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive în cursul urmăririi penale (art.140/2 C.pr.pen.)
Ridicare control judiciar în cursul urmăririi penale
LG. 143/2000 - trafic de droguri de mare risc
Condamnare
OMOR
Condamnare cu revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Sinteza penala nr. 950/a/23.11.2006
Plangere