Competenţa teritorială de soluţionare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenţei unei entităţi din raza de competenţă teritorială a Tribunalului Galaţi de a recunoaşte hotărârea străină.
Este nelegala încetarea raporturilor de serviciu întemeiată pe dispoziţiile art. 100 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999 şi ale HG 611/2008
Contract de vânzare – cumpărare spaţiu medical. Condiţii de valabilitate ale contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul legii speciale OUG 110/2005.
Reținerea de circumstanțe atenuante. Provocare. Proporționalitate între starea de tulburare și săvârșirea faptei
Legea aplicabila in materia acordarii de despagubiri in cazul proceselor incepute anterior Legii 165/2013
Cererea de intervenţie în executarea silită a creditorilor chirografari, titulari ai unor creanţe băneşti rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Condiţii. Procedură.
Inadmisibilitatea cererii de intervenţie în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 193/2000.
Răspunderea asigurătorului, răspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Cesiunea creanţei ce face obiectul despăgubirii.
Lipsa unei motivări în fapt concrete, a stabilirii cu certitudine a situaţiei care a atras anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit cu legislaţia în vigoare la momentul emiterii deciziei, determină măsurii luate, un caracter arbitrar.
Condiţiile exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. Art. 454 NCPC. Proprietarul care nu achită la termen cotele de contribuţie este de drept în întârziere.
Omor. Deosebire între împiedicarea producerii rezultatului și ajutorul dat victimei
Functionar public. Al treisprezecelea salariu aferent anului 2010 solicitat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009 nu poate fi acordat.
Cererea de apel este nefondată atunci când singurul motiv de apel al apelantului este acela că împotriva petentului şi a martorului care a depus mărturie în faţa primei instanţe se fac cercetări penale
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu grave defecţiuni tehnice. Sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile nu este disproportionata scopului preventiv si educativ al sanctiunii.
Acţiune în restituirea contravalorii imobilului cumpărat la licitaţie.
Inaplicabilitatea art. 1307 din vechiul Cod civil în cazul cesiunii între soţi a unor părţi sociale-bunuri comune ale soţilor.
Este îndeplinită condiţia cazului bine justificat prev. de art. 14 din L. 554/2004 atunci când dispoziţia de demolare este ambiguă, neclară, lăsând loc arbitrariului în faza de executare a acesteia
Nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru a dispune suspendarea deciziei de impunere atunci când impozitul pe venitul agricol a fost stabilit cf. OUG 8/2013, în baza propriei declaraţii a reclamantului
Contencios fiscal. Suspendarea solutionarii contestatiei administrative de catre organul fiscal , impotriva decizie de impunere fiscala , pana la solutionarea actiunii penale, nu poate fi dispusa automat in toate cazurile.
Pentru ca dreptul părinţilor şi al minorilor de a avea legături personale să devină efectiv, în contextul în care părinţii s-au stabilit în alt judeţ, este necesar ca minorii să beneficieze de protecţie specială mai aproape de domiciliul părinţilor.