Condiţii pentru instituirea măsurii plasamentului
Deschidere procedură adopţie.
În condiţiile în care părinţii nu prezintă garanţii materiale şi morale pentru creşterea şi educarea minorului, refuzul pârâtei de a-şi da consimţământul pentru deschiderea procedurii de adopţie internă în privinţa minorului este unul abuziv.
În procedura încuviinţării executării silite nu îşi găseşte incidenţa suspendarea de drept reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanţa fiind ţinută a pronunţa o soluţie de admitere sau de respingere a cererii.
Contractul de ipotecă, având un caracter accesoriu, poate fi pus în executare silită, conform dispoziţiilor art.662 şi urm. C.pr.civ., doar în situaţia în care creanţa pe care o garantează este constatată, la rândul său, în cuprinsul unui titlu executoriu
Arestare preventivă. Fapte de corupție. Pericol pentru ordinea publică după trecerea unei anumite perioade de timp de la săvârșirea presupuselor fapte. Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive.
Invocarea în mod direct a unei excepții de neconstituționalitate în fața instanței de judecată, fără a exista în prealabil o cauză pe rolul acesteia.
Circumstanțe atenuante. Efectul acestora asupra pedepsei și aplicarea principiului legii penale mai favorabile în situația reținerii acestui gen de circumstanțe.
Prelungire măsură arestare preventivă
Obiectul procedurii camerei preliminare. Contestație împotriva hotărârii primei instanțe prin care au fost respinse excepțiile formulate de inculpat. Respingere.
Constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prin care numai banca îşi rezervă dreptul de a converti contractul de împrumut bancar din valută (CHF) în lei.
Titlul de proprietate invocat de către pârâţi nu poate reprezenta decât, cel mult, o promisiune de vânzare.
Lipsa considerentelor hotărârii judecătoreşti echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Inadmisibilitatea angajarii răspunderii funcţionarului public pe calea dreptului comun daca nu s-a emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina sa.
Inadmisibilitatea angajarii răspunderii funcţionarului public pe calea dreptului comun daca nu s-a emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina sa.
Înlocuirea măsurii arestări preventive cu cea a controlului judiciar. Condiții necesar a fi întrunite. Contestație împotriva hotărârii primei instanțe prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive. Admitere.
Declararea OUG 77/2013 ca neconstituţională prin decizia 55/2014 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. 136/25.02.2014 nu influenţează legalitatea deciziei de încetare a raporturilor de serviciu emisă la data de 10.09.2013
Aprobarea prev de art. 21 al. 3 din L. 215/2001 pentru încheierea de către o unitate administrativ – teritorială a unui contract de servicii juridice este o condiţie ce trebuie îndeplinită anterior încheierii contractului, nu ulterior
Calcularea termenului procedural de 15 zile pentru formularea plângerii contravenţionale
Este corectă soluţia instanţei de a respinge plângerea ca nefondată în condiţiile în care petentului deşi i s-au acordat mai multe termene pentru a dovedi netemeinicia procesului verbal, nu şi-a îndeplinit obligaţia de nominalizare a martorilor