Litigii de muncă - acţiune în constatare
Pretenţii
Acţiune formulată de lichidatorul judiciar având ca obiect art. 138 din Legea insolvenţei
Plângere contraventionala. Societate comerciala cu sediu în zona Portului Constanta Sud. Arondare din punct de vedere administrativ-teritorial. Nerespectarea obligatiilor de a depune declaratiile si de a achita taxele si impozitele catre UAT Constanta. In
Desfacerea contractului de muncă
Radiere sechestru asigurator în temeiul declaraţiei autentice a beneficiarului creditor, în cuprinsul căreia acesta şi-a exprimat în mod expres acordul cu privire la radierea din cartea funciară a sechestrului instituit în favoarea sa.
Suplinirea acordului pârâtului pentru emiterea paşaportului minorului, deplasarea minorului însoţit de mama sa la domiciliul acesteia din Italia şi înscrierea minorului la şcoala pentru continuarea studiilor şi în vederea echivalării studiilor făcute în R
Precizarea acţiunii
Contestaţie la executare
Cerere de valoare redusă
Plângere contravenţională. Contravenţii prev. de art.40 alin.(1) şi de art.41 din O.U.G. nr.50/2010.Clauze interzise în contractele de credit încheiate cu consumatorii. Înţelesul noţiunii de "costuri" din cuprinsul art.41 din O.U.G. nr.50/2010
Procedura insolvenţei
Constatare nulitate proces verbal.
Procedura insolventei
Litigii de munca - contestatie decizie de concediere
PLÂNGERE Soluţie de ADMITERE
contestaţie la executare : cheltuieli de executare recuperate de la creditor în caz de insolvabilitatea debitorului
INLOCUIRE AMENDA CU MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATII
Exercitarea autorităţii părinteşti
Contract donatie