Succesiune
partaj succesoral
Succesiune
Partaj judiciar
Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată doar de unul dintre moştenitori atât în nume propriu cât şi în numele celuilalt comoştenitor în lipsa unui mandat la data formulării cererii. Gestiune de afaceri. Ratificare.
Acordarea de despăgubiri în cazul prejudiciilor nepatrimoniale rezultate din producerea faptei ilicite cauzatoare de vătămări ale integrităţii corporale, ori sănătăţii unei persoane. Dreptul la acţiune al moştenitorilor
Anulare decizie de invalidare. Dovedirea calitătii de mostenitori. Respectarea principiului sigurantei juridice.
Succesiune
Succesiune
În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art.67311 alin.1 Cod procedură civilă conform cu care în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabili
Pretenţii-succesiune
Cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a două acte notariale, respectiv contract de vânzare-cumpărare imobil şi testament, pentru lipsa totală a consimţământului vânzătoarei, respectiv testatoarei. Acţiune admisă de instanţa de fond. Soluţi
Fond funciar
Moştenire testamentară: reducţiune testamentară
SUCCESIUNE
Succesiune partaj succesoral
constatare nulitate act juridic, succesiune, partaj judiciar
Succesiune
Partaj judiciar
Acţiune în prestaţie tabulară admisă, în parte, de către instanţa de apel