Infracţiunea de înşelăciune prin cecuri, prev. de art. 215 alin.4 Cod penal. Elemente constitutive.
Pedeapsă complementară. Dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Violare de domiciliu. Evaluare incorectă a probelor administrate în cauză
Trimiterea cauzei spre rejudecare. Compunerea completului de judecata. Infractiunea de distrugere prevazuta de art. 217 alin.1 din Codul penal.
Grup infracţional organizat
Circumstanţe atenuante. Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, neprezentarea acestuia la instanţa de fond unde a fost legal citat şi procedura îndeplinită.
În apelul declarat de Parchet în defavoarea inculpatului, instanţa nu poate crea acestuia o situaţie mai favorabilă
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Mandat european de arestare. Motive de refuz a executării
Vătămare corporală din culpă
Recurs. Casare parţială. Rejudecare
Abrogarea actelor normative care nu atrage dezincriminarea faptelor
Infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 al 1, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000, art. 37 lit. a Cod Penal – soluţie de achitare, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Graţiere. Aplicarea recidivei postcondamnatorii
Infracţiuni la legea circulaţiei. Pericol social. Criterii de apreciere
Recurs. Casare integrală. Trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal. Posibilitatea obligării asiguratorului de răspundere civilă la plata daunelor morale
Vătămare corporală din culpă. Stabilirea despăgubirilor periodice
Internarea medicală. Luarea măsurii de siguranţă numai după ascultarea făptuitorului.
Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei