Aplicarea legii penale mai favorabile. Neagravarea situaţiei inculpatului in propria cale de atac
Proceduri prevăzute în legi speciale. Recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare şi transferare a persoanelor condamnate în vederea continuării executării pedepselor. Lipsa certificatului DTN – Anexa 5 la Legea nr. 302/2004
Limitele învestirii instanţei penale cu judecarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, în raport de Decizia nr. I din 23.02.2004 a ÎCCJ
Proceduri prevăzute în legi speciale. Executarea
Proceduri prevăzute în legi speciale. Executarea mandatului european de arestare şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004
Urbanism. Obligarea pârâtei la emiterea autorizaţiei de construire pentru intrarea în legalitate. Principiului neretroactivității legii
Recurs. Parte civilă . Greşita reţinere şi aplicare a art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen.
Calificarea căii de atac. Obligaţiile instanţei de judecată
Condiţiile în care se poate constata perimarea unei cereri de chemare în jude cată, al cărui curs a fost întrerupt, ca urmare a suspendării judecăţii pe temeiul dispoziţiilor art. 244 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă
Încheiere de şedinţă. Necomunicare. Consecinţe
Încheiere de respingere a cererii reclamantei de preschimbare a primului termen de judecată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de reclamant
Aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen. Aprecierea gradului de pericol social al faptei conform dispoziţiilor art. 18 ind. 1 C.pen. în cazul infracţiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 (art. 87 alin. 1 – conducere sub influenţa băuturil...
Reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. c) C.pr.pen. – fapta nu a fost săvârşită de inculpat. Existenţa dubiului. Lipsa probelor directe
Excepţie de nelegalitate. Limitele în care instanţa de contencios administrativ poate acţiona, în raport cu instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate a unui act administrativ
Nulitatea absolută în baza dispoziţiilor art. 197 alin. 2 C.pr.pen. a sesizării instanţei prin referatul procurorului cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor, invocându-se neaudierea distinctă în calitate de inculpat a persoanelor acuzate...
Rejudecare după extrădare. Dreptul la un proces echitabil. Aprecierea probelor
Tranzacţie judiciară. Drept procesual civil. Încheierea unei tranzacţii judiciare la notariat, în vederea stingerii unui proces pe rol, numai cu o parte din părţile din proces. Nulitatea absolută a unei tranzacţii „judiciare” încheiate la notariat pe...
Calificare cale de atac. Criteriul valoric
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei – art. 320 ind. 1 alin. 7 şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c). Minimul special al pedepsei închisorii - art. 76 alin. 1 lit. b)
Hotărâre. Motivare. Recurs