Dreptul la rejudecarea cauzei, după extrădarea condamnatului în România. Caracterul facultativ al rejudecării cauzei, pentru instanţa sesizată cu cererea de rejudecare
Nulitate recurs
Autoritate de lucru judecat
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. NELEGALITATEA CONEXĂRII UNUI DOSAR ÎN CARE PROCEDURA INSOLVENŢEI ESTE ÎN DERULARE CU UN DOSAR ÎN CARE PROCEDURA INSOLVENŢEI A FOST ÎNCHISĂ. ADMISIBILITATEA ATACĂRII CU RECURS A ÎNCHEIERII DE CONEXARE
DREPT CIVIL. Acţiune în revendicare reglementată de art.26 din Legea nr.641/1944. Greşita aplicare a termenelor de prescripţie prevăzute de Decretul nr.167/1958. Art.1 din Legea nr.641/1944. Art.19 şi 20 din Legea nr.641/2944. Art.26 alin.3 din Legea nr.
Prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de date genetice conform art.7 din alegea nr.76/2008
Sancţiunea decăderii. Aplicabilitate
Acţiune succesorală. Calitate procesuală pasivă. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice
Tardivitate apel. Repunere în termen. Condiţii
Declinare şi conflict negativ de competenţă cu privire la judecata cauzei privind infracţiunea prevăzută de art. 6 din legea nr. 241/2005
Cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Obligarea asiguratorului la suportarea acestora. Obligarea asiguratorului la suportarea cheltuielilor de spitalizare a victimei. Admisibilitate
Comunicarea hotărârii judecătoreşti. Afişarea acesteia pe uşa clădirii cu mai multe apartamente în cazul în care accesul agentului procedural în imobil este limitat de existenţa interfonului
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. LĂMURIRE CU PRIVIRE LA ÎNŢELESUL ŞI ÎNTINDEREA DISPOZITIVULUI HOTĂRÂRII. NEÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI PUTERII LUCRULUI JUDECAT ŞI NEMODIFICAREA ÎNTINDERII DREPTULUI DE SUPERFICIE ŞI A DREPTULUI DE PROPRIETATE STABILITE PRIN D
Rejudecarea după extrădare sau predare. Apel. Instanţă competentă
Rejudecarea cauzei după extrădare sau predare. Condiţii de admisibilitate
Răspunderea statului pentru erori judiciare. Condiţii
Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Aplicarea directă a normelor comunitare europene în dreptul naţional, cu privire la calea de atac împotriva hotărârii d
DREPT PROCESUAL CIVIL. PERIMARE . Art.242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă; Art.244 pct.2 Cod procedură civilă; Art.244/1 alin.1 Cod procedură civilă; Art.245 pct.1 Cod procedură civilă; Art.248 Cod procedură civilă;
Art. 282 alin. 1 (1)5 Cod procedură civilă Inadmisibilitatea recursului. Recurs la recurs
Procedura recunoaşterii vinovăţiei. Condiţii de aplicare