Dreptul părintelui divorţat, căruia nmu i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, de a păstra legăturile personale cu copilul.
Înregistrare tardivă a naşterii. Numele minorului.
Stabilire domiciliu minor si pensie de intretinere
pensie intretinere majorare
Incredintare minor
Nulitatea absolută a hotărârii. Asistarea inculpaţilor minori cu interese contrare de acelaşi apărător din oficiu. Art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
stabilire program vizitare minor
majorare pensie intretinere
Lipsa referatului de evaluare. Nulitatea sentinţei.
Dreptul familiei – minori- program vizitare minor
Supravegherea specializata – masura de protectie speciala a minorului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal. Oportunitatea masurii – o analiza de la caz la caz.
Reîncredinţare minor spre creştere şi educare. Modificarea împrejurărilor avute iniţial în vedere. Aprecierea interesului superior al copilului în cadrul aplicării art.44 Cod familie
Încredinţare minor
Încredinţare minor
Instanţa a respins cererea privind luarea faţă de minoră a măsurii supravegherii specializate în familia mamei întrucât a considerat că fapta minorei nu a fost dovedită, sarcina probei, potrivit art. 65 din Codul de Procedură Penală, revenind organul...
Sentinta civila nr 268
Art.68 Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Art.3.Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Art.8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Majorare pensie
Reincredintare minor
Legătura cu minorul. Modalitate de stabilire.