Amânarea repetată a cauzei pentru lipsă de apărare. Respingerea cererii de amânare nu echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare, dacă aceasta nu este temeinic justificată.
Răspunderea vânzătorului pentru evicţiune în cazul unor servituţi nedeclarate şi neaparente. Condiţii.
Donarea unor bunuri mobile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil. Lipsa acceptării donaţiei. Efecte. Calitatea procesuală pasivă în acţiunea în revendicarea acestor bunuri.
Contrarietatea dintre dispozitiv şi considerente constituie motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
Infracţiunea prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr.61/1991. Portul unei bâte de baseball în contextul în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Tâlhărie. Forma agravată a săvârşirii de două sau mai multe persoane împreună.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Incompatibilitatea dispoziţiilor Legii nr.9/2012 cu articolul 110 TFUE.
Depunerea contestaţiei în termenul de 5 zile prevăzut de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Suportare pasiv în baza art.138 alin.1 lit. a şi e din Legea nr.85/2006.
Recurs. Obiect al recursului îl poate constitui numai dispozitivul unei hotărâri.
Caracterul abuziv al clauzelor penale din contractele de leasing prin care alături de plata ratelor restante şi a penalităţilor datorate până la momentul rezilierii contractului se solicită cu titlu de daune-interese plata unei sume
Pentru a se aprecia asupra imposibilităţii realizării unui plan de reorganizare şi prin urmare, a necesităţii trecerii la procedura insolvenţei pe temeiul art. 107 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, nu se impune ca nerealizarea obiectivel
Competenţă materială. Stabilirea competenţei instanţei atunci când acţiunea cuprinde două capete de cerere principale. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 17 Cod procedură civilă.
Poliţist rănit. Noţiune. Înţeles.
Pedeapsă complementară. Omisiunea stabilirii duratei pedepsei complementare. Nelegalitate.
Controlor financiar. Pensie de serviciu. Revizuire.
Controlor financiar. Pensie de serviciu. Revizuire
Pedeapsă sub minimul legal special. Cazul expres de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Temeiul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. d din Codul de procedură penală.
Acţiune în rectificare de carte funciară.