I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omi
Tipuri de acţiuni în contencios administrativ. Actul atacat în justiţie poate fi atât actul administrativ tipic, ca manifestare unilaterală de voinţă, cât şi actl administrativ atipic, adică tăcerea, respectiv refuzul nejustificat, ca acte asimilate actlu
Încadrare juridică. Şantaj. Fals intelectual.
Natura juridică a unui act emis de o autoritate publică se analizează prin prisma definiţiei date de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o auto
Refuzul Primarului Municipiului B de a emite autorizaţia de construire pentru mansarde este nejustificat şi arbitrar în situaţia în care solicitantul îndeplineşte toate condiţiile legale pentru obţinerea acestei autorizaţii.
Admisibilitatea acţiunii unor persoane fizice care dovedesc calitatea de beneficiari ai prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, fie ca moştenitor, fie ca soţ supravieţuitor. – Probe admisibile în condiţiile art. 1169 Cod civil şi art. 12 din Legea nr.
Admisibilitatea acţiunii unui reclamant – fost student, absolvent al Universităţii SP, pentru obligarea Universităţii şi Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la emiterea diplomelor în condiţiile legii.
Dacă între data săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare( săvârşită la 17.02.2006) şi data săvârşirii celei de-a doua infracţiuni (18.08.2009), a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informaţiilor de interes public ce au făcut obiectul unui eveniment public, neconsemnate în vreun registru al unităţii administrativ teritoriale.
Interpretarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 335/2007, legea camerelor de comerţ din România prin care se prevede în mod imperativ interdicţia de a se utiliza denumirea de „cameră de comerţ”, de către alte organizaţii decât cele constituite cu respecta
Acţiunea formulată împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza Legii nr. 290/2003; aplicarea prevederilor HG nr. 1120/2006. Admisibilitatea acţiunii pe bază de probe raportat la prevederile legale – plata tranşelor de despă
Despăgubiri civile echivalent al pensiei de întreţinere pe care victima unui accident de circulaţie ar fi datorat-o copiilor săi. Modalitate de calcul. Acordarea unei sume globale de la data săvârşirii faptei ilicite până la pronunţarea unei hotărâri jude
Acţiune formulată de instanţa de contencios administrativ împotriva Deciziei de impunere emisă de CASJ B pentru plata obligaţiei la CAS şi majorarea dobânzilor. Admisibilitatea acţiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisă de CASJ – Sancţiunea nelega
Acţiunea formulată de o societate comercială împotriva actelor de control emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă cu încălcarea prevederilor legale. Admisibilitatea acţiunii reclamantului pe bază de probe raportat la prevederile legale incidente – Co
Fişele de evaluare sunt acte administrative ce se bucură de prezumţia legalităţii şi veridicităţii în situaţia în care au fost emise de o autoritate publică şi nu au fost contestate de persoanele îndreptăţire în termen legal.
Recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se realizează, prin simetrie, ca şi plata unor astfel de drepturi, începând cu luna următoare celei în care a intervenit cauza ce a determinat suspendarea plăţii respectivei
Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul creditorilor. Clauza penală în contractele de leasing. Reducerea daunelor interese cu valoarea bunului valorificat.
Audierea unui număr de martori în faza actelor premergătoare nu conferă procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de probă ilegală. Încălcarea dreptului apărătorului de a asista la aceste audieri este sancţionată cu nulitatea relativă
Fapta inculpatului de a intenţional să întreţină relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 10 ani profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, acţiune întreruptă de intervenţia minorilor constituie infracţiunea de tentativ
Concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului. Cauza este reală şi serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă leg