Decizie de impunere. Neacordarea dreptului de deducere TVA. Refuzul acordării dreptului de deducere poate apărea doar în două situații
Apel. Rezolvarea antecedentelor penale. Legea penală mai favorabilă. Fapte comise anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal. Aplicabilitatea deciziei recurs în interesul legii nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Măsurile 214 „Plăţi de agromediu” din PNDR 2007 – 2013. Condiţiile de ecocondiţionalitate GAEC
. Succesiune.Masă succesorală. Calitate procesuală activă şi pasivă
Anulare decizie de instituire măsuri asigurătorii
Ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea măsurii complementare dispuse prin procesul-verbal de contravenţie întocmit în temeiul OUG nr. 50/2010. Respingere.
Apel împotriva soluţiei de respingere a cererii având ca obiect contestaţie creditor Legea nr. 77/2016 privind darea în plată. Respingere apel ca neîntemeiat
Contestaţie la executare
Recurs. Valorificare antecontract de vânzare-cumpărare. Necesitatea de a se face dovada plăţii preţului stabilit în antecontract pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic.
Acordarea cheltuielilor de judecată în măsura în care s-a depus la dosar cererea de renunţare la judecată după comunicarea acţiunii
lamurirea intelesului intinderii si aplicarii titlului executoriu
calitate procesuala
Art. 193 alin. (2) C.pr.civ.. Invocarea excepţiei prematurităţii.
Răspunderea materială a pârâtului pentru toate pagubele nejustificate si neraportate, în calitatea sa de gestionar al cantonului, chiar dacă nu avea în dotare o armă. Recunoasterea culpei în producerea pagubei produsă reclamantei.
Aplicarea sancţiunii decăderii în faza administrativă şi efectele pe plan probator în faţa instanţei sesizate cu contestaţia împotriva deciziei C.N.C.I.
modificare acte constitutive
cuantum contributie de intretinere
pensie intretinere
Efectuare neautorizată de operațiuni cu substanțe psihoactive.
fond funciar - constatare nulitate absolută hotărâre comisie de fond funciar