Penalităţi prevăzute de art.18 alin.5 din Legea nr.544/2004
Accident de circulaţie. Acţiune in regres – Condiţii
Accesiune imobiliară. Condiţii de invocare
Rectificare CF. Condiţii neîndeplinite
Fond funciar
Cerere necontencioasă
nulitate parţială titlu de proprietate, legi fond funciar
Fond funciar
Plângere contravenţională
Acordare personalitate juridică
Răspundere civilă delictuală. Condiţii. Aplicarea legii civile în timp
4.Recurs inadmisibil
Funcţionar public. Promovare în grad superior
Inselaciune. Elemente constitutive
fond funciar
reabilitarea de drept
Fond funciar
Partaj judiciar. Motive de recurs.
Procedura insolvenţei. Decăderea din dreptul de a înscrie creanţa în tabelul preliminar al creanţelor.
Procedura insolvenţei. Deschiderea procedurii.